„Buzău/ Iubește / Teatru” și-a premiat câștigătorii celei de-a XVIII-a ediții

Premiile pentru „cel mai bun spectacol”, „Cea mai bună actiță” și „Cel mai bun actor” au fost atribuite Teatrului „Toma Caragiu” din Ploiești și actorilor Cerasela Iosifescu și Ștefan Pavel. Premiul publicului a revenit spectacolului „Cancun”.

 

După o săptămână de terapie prin artă oferită buzoienilor prin spectacole-maraton la Teatrul „George Ciprian”, au fost decernate premiile celei de-a XVIII-a ediții a Festivalului Buzău / Iubește / Teatru, care anul acesta a ajuns la ediția de majorat. Timp de opt zile, buzoienii s-au bucurat de spectacole de referință ale stagiunii, având ca ingredient principal Iubirea, în diversele sale ipostaze, iar actorii s-au bucurat că sălile au fost arhipline la fiecare spectacol, iar aplauzele le-au fost oferite cu generozitate.

Secțiunea oficială a Festivalului a fost dedicată „producțiilor care pun în scenă cele mai frumoase povești de dragoste din marea dramaturgie” și a cuprins șase spectacole, selectate de teatrologul Carmen Stanciu.  Au fost și două producții invitate, în deschidere „Nu sunt eu”, cu Maia Morgenstern, și spectacolul de Gală „Toc Toc” de Laurent Baffie al Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova. Din program nu au lipsit nici spectacolele de stradă, reprezentațiile pentru copii și un workshop de fotografie dedicat elevilor.

 

Juriul festivalului, format din specialiști ai artelor spectacolului – Maria Rotar (regizor, director adjunct al Teatrului Excelsior București), Emil Gaju (actor, artist emerit al Republicii Moldova), Vlad Trifaș (regizor) a acordat Premiul pentru cel mai bun spectacol producței Teatrului „Toma Caragiu” din Ploiești, pentru spectacolul „Funny Money” de Ray Cooney, în regia lui Ioan Coman.

Premiul pentru cea mai bună actriță l-a primit Cerasela Iosifescu, pentru rolul Reme din spectacolul „Cancún” de Jordi Galcerán, regizat de Felix Alexa, pus în scenă de Teatrul „Nottara” din București.

Premiul pentru cel mai bun actor a fost câștigat de Ștefan Pavel pentru rolul Poreclă din spectacolul „Portugalia” de Zoltán Egressy, în regia lui Octavian Costin, jucat de actorii Teatrului „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea.

Cel de-al doilea juriu, format din Adriana Popa (antreprenor), Ionel Stegarul (inginer) și Valentina Drăgan (elevă) a acordat Premiul special al publicului spectacolului „Cancún”.

 

Festivalul Buzău / Iubește / Teatru a avut loc în perioada 20 – 27 mai 2023 și a fost organizat de Teatrul „George Ciprian”, cu sprijinul Consiliului Județean Buzău.

Un festival este extrem de important pentru comunitatea din care face parte pentru că adună laolaltă oameni valoroşi din teatru: actori, regizori, scenografi, critici de teatru. Mă consider foarte norocoasă pentru că am avut ocazia de a întâlni actori de seamă ai scenei româneşti, care au venit la Buzău încă de la începuturile sale”, a declarat Gina Chivulescu, managerul Teatrului „George Ciprian”.

În competiție s-au aflat șase producții semnate de Cristian Ban, Andrei Măjei, Teodora Petre, Felix Alexa, Octavian Costin și Ioan Coman, montate la teatrele „Mihai Eminescu” din Botoșani, „Nottara” și Teatrul de Comedie din București, „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea și „Toma Caragiu” din Ploiești.

Anul acesta, Festivalul a beneficiat de ajutorul a peste 50 de voluntari care au fost prezenți la spectacole, prin rotație, și au participat activ, atât la organizare cât și la promovare, atât pe o pagină de Facebook dedicată, cât și într-o revistă, pentru care au scris texte și au luat interviuri actorilor.

 

Foto: Teatrul George Ciprian/ Andreea Iordache

 


Adaugati un comentariu


 

*