Buzăul, inclus într-un program regional de prevenire a cancerului de sân
Acesta este implementat de Institutul Regional de Oncologie (IRO) Iaşi şi fundaţia Enable România, în paralel cu un alt program ce vizează prevenirea cancerului de col uterin.
În luna iulie a anului trecut a fost demarată campania „Fii responsabilă de sănătatea ta!”, care include o serie de programe regionale de prevenție, depistare, diagnostic și tratament precoce al cancerului de sân și de col uterin. Printre acestea se numără și două programe implementate de IRO Iași în parteneriat cu fundația Enable România, pe o perioadă de 42 de luni, în 12 județe din zonele de Nord-Est și Sud-Est ale țării. Programele beneficiază de o finanțare de peste 18 milioane de euro, asigurată din fonduri europene nerambursabile și fonduri alocate de la Ministerul Sănătății, și se adresează unui număr de cel puțin 200.000 de femei, dintre care mai bine de jumătate provin din categoriile de favorizate.
Primul dintre programe se numește ONCOFEM și are ca scop prevenția, depistarea, diagnosticul și tratamentul precoce al cancerului de sân. Acesta beneficiază de o finanțare de 8 milioane de euro și este cel mai amplu dintre cele două programe, întrucât se derulează în toate cele 12 județe din zonele de Nord-Est și Sud-Est. Printre acestea se numără și Buzăul, unde inițiatorii proiectului identifică grupurile țintă, pentru a oferi apoi oportunitatea efectuării de screening gratuit pentru cancerul de sân. Pacientele în cazul cărora vor fi depistate suspiciuni de cancer la sân vor beneficia de investigații suplimentare, apoi, dacă va fi cazul, vor fi incluse în programul de tratament.
Activitățile vor fi gestionate, în cadrul programului, de fundația Enable România, care va asigura și servicii psihologice femeilor din grupurile ţintă. Celelalte județe incluse în proiect sunt Iaşi, Vaslui, Bacău, Suceava, Botoşani, Neamţ, Brăila, Constanţa, Galaţi, Tulcea și Vrancea.
Cancerul de sân a devenit recent cea mai frecventă afecțiune oncologică la nivel mondial, devansând cancerul pulmonar care deținuse timp de două decenii această poziție. Organizația Mondială a Sănătății a atras atenția că această afecțiune a ajuns să reprezinte aproape un sfert din cancerele diagnosticate în rândul femeilor la nivel global, anul trecut, 24,5% din cancerele diagnosticate la femeile de toate vârstele, adică 2.261.419 de cazuri, fiind cancere de sân. Depistat și tratat în stadii incipiente, cancerul ce sân se poate vindeca fără probleme, șansele de supraviețuire în aceste situații ajungând la 98%.Pentru aceasta, este nevoie de un program de screening bine pus la punct, despre care încă nu se poate vorbi în România, acesta fiind unul dinte motivele demarării proiectului ONCOFEM.
Programul derulat în paralel vizează doar județele din zona de Nord-Est, respectiv Iaşi, Vaslui, Bacău, Suceava, Botoşani și Neamţ, fiind destinat prevenirii, depistării, diagnosticării și tratamentului precoce a cancerului de col uterin. Denumit ONCOPREV, programul are o finanțare de circa 10 milioane de euro și urmărește sprijinirea femeilor, inclusiv a celor din grupurile vulnerabile, în vederea facilitării participării la tratamente precum consiliere psihologică, peer-to-peer suport şi alte servicii necesare. Cancerul de col uterin este al doilea în lume ca frecvenţă în patologia tumorală la femei, din cauza diagnosticării tardive a bolii. Și în acest caz, România ocupă un loc fruntaș la numărul de cazuri și decese, în principal din cauza lipsei unui program de screening și a faptului că boala este descoperită tardiv, pentru pentru că nu își fac cu regularitate testele necesare, în vederea depistării precoce. Șa această situație contribuie o serie de factori, printre care trebuie menționată și lipsa unui program concret de educație sexuală.
„Întrucât ambele tipuri de cancer sunt tratabile în faze incipiente, prin organizarea de programe de sănătate şi servicii orientate către prevenirea, depistarea precoce, diagnostic şi tratament precoce al cancerului de sân şi al cancerului de col uterin, se îmbunătăţeşte rata de diagnostic a cazurilor de cancer mamar şi de col uterin, se încurajează tratamentul medical şi de suport, precum şi îmbunătăţirea capacităţii sistemului sanitar de control al cancerului”, se arată într-un comunicat transmis de inițiatorii celor două programe.
Detalii despre cele două proiecte, AICI