Cât de relevante sunt testele anti-Covid pe bază de salivă ale elevilor?

15 decembrie 2021 | 0 comentarii |

Datele unui sondaj online relevă că 96% dintre elevii care s-au testat acasă și că procedura a fost de 3 ori mai scurtă ca durată decât testarea făcută la școală, iar cei mai mulți elevi se declară îngrijorați de posibila compromitere a testelor în momentul ambalării.

 

Ajunse cu greu în școli și cu intermitențe, testele anti-Covid pe bază de salivă pentru elevi au generat numeroase critici și comentarii, fie pe considerentul că oferă un grad redus de certitudine, fie pentru din cauza modului de ambalare și asamblare, ori pentru că nu a existat o coerență cu privire la modul de testare.

Organizația Salvați Copiii a dat publicității rezultatele unui sondaj realizat online, după începerea campaniei de testare a elevilor, realizat în învăţământul primar, gimnazial, liceal şi profesional, cu sprijinul Consiliului Naţional al Elevilor, iar datele au fost culese în perioada 6-13 decembrie.

Din răspunsurile primite de la cei 4.932 de elevi chestionați reiese că 98% dintre ei au primit de la școală testele de salivă, însă doar 4% dintre cei care au acceptat testarea au făcut-o la școală, în timp ce toți ceilalți s-au testat acasă. În ceea ce priveşte durata procesului de testare, elevii au precizat că a fost de 5 minute, în cazul testelor efectuate acasă,  în timp ce elevii care s-au testat la şcoală au indicat o durată medie de 17 minute a procesului de testare.

De asemenea, 48% dintre elevii chestionați au precizat că testele primite erau ambalate individual, restul precizând că acestea erau ambalate câte două sau mai multe. În majoritatea cazurilor, profesorii au fost cei care s-au ocupat de ambalarea testelor, însă au existat și situații în care procesul s-a desfășurat și cu ajutorul elevilor sau exclusiv de către aceștia.

 

Referitor la includerea instrucţiunilor cu privire la testare, sondajul arată că nu a existat o procedură unitară, unii elevi afirmând că au primit instrucţiuni alături de kit-urile de testare, în timp ce alţii au semnalat absenţa oricăror instrucţiuni scrise. Cei mai mulți dintre cei chestionați s-au declarat însă îngrijorați cu privire la siguranţa procesului de ambalare şi posibila afectare a siguranţei sau relevanţei testelor prin manipularea sau ambalarea necorespunzătoare.

S-a mai concluzionat că aproape 82% dintre elevi consideră că utilizarea testelor pe bază de salivă este foarte simplă sau simplă, în timp ce doar 1,6% dintre răspunsuri indică un grad ridicat de dificultate.

De asemenea, 56.7% dintre respondenţi consideră că testarea pe bază de salivă poate contribui la creşterea gradului de siguranţă sanitară în şcoli, în timp ce aproape 14% nu au putut aprecia dacă impactul va fi unul bun. Cei care nu cred că testele pot contribui la creşterea gradului de siguranţă invocă în mod special relevanţa limitată a testării pe bază de salivă – mai ales eventualele rezultate fals negative, modul de ambalare şi distribuire şi onestitatea în procesul de testare şi transmitere a rezultatelor testării.

Nu în ultimul rând,  20,1% dintre elevi au afirmat că, într-o eventuală situaţie de refuz al testării sau comunicării rezultatelor, s-ar putea confrunta cu presiuni din partea cadrelor didactice, în timp ce 3,6% cred că aceste presiuni ar putea veni din partea colegilor. Pentru 28% dintre respondenţi există convingerea că un astfel de refuz nu ar atrage nicio consecinţă, în timp ce 45,1% spun că nu ştiu care ar putea fi consecinţele.

 

Datele remise de organizația umanitară includ și câteva declarații semnificative ale elevilor care au participat la studiul online. Astfel, unul dintre ei apune că „testele pe bază de salivă, mai ales că nu sunt chiar obligatorii şi mai ales că sunt făcute doar de două ori pe săptămână – ceea ce mi se pare incredibil de puţin – sunt aproape nefolositoare. Au un procentaj mic de a spune exact ceea ce se întâmplă şi le-am primit doar săptămâna asta. Din câte am înţeles, astea au fost toate. În opinia mea, sunt bani aruncaţi degeaba. Oricum, masca e purtată doar formal, toată lumea şi-o dă jos în pauză şi pe bună dreptate, nu poţi să stai fără apă și mâncare 6-7 ore la şcoală, plus două ore pe drum, şi să ajungi să mănânci la ora 15.00 pentru prima dată. Chiar ar trebui elaborat un plan mai bun”.

Un alt elev este de părere că „din cauza faptului ca testele nu au venit ambalate individual şi au fost ambalate de către personalul şcolilor, există foarte multe şanse să fie contaminate. Mulţi probabil nu le vor face sau nu vor raporta rezultatul real, în favoarea lor. Sunt mulţi bani cheltuiţi inutil, dar altfel ne plângem că nu avem bani! Cu ceea ce s-a cheltuit pe testele astea se puteau face extrem de multe lucruri mult mai utile!”.

Un al treilea elev opinează că „dacă toată lumea trimite rezultatele testelor cu simţ de răspundere – testele să fie făcute în zilele respective, conform instrucţiunilor – testele ar putea reprezenta o evidenţă a celor sănătoşi şi a celor bolnavi. Am putea chiar sa prevenim infectarea altor colegi. Nu-mi prea pasă de presiunile făcute de ceilalţi, pentru că, până la urmă, ţine strict de conştiinţa şi dorinţa fiecăruia de a face sau nu testul”, în timp ce un altul spune că știe doar 3 colegi de clasă care au făcut sigur testul, iar ceilalți au declarat că a ieșit negativ fără sa îl facă.

 


Categorii: Actual, Organizatii, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*