Colindători din tot județul au completat atmosfera de sărbătoare de pe străzile Buzăului

17 decembrie 2018 | 0 comentarii |

Cetele de colindători buzoieni au poposit astăzi și la Consiliul Județean, unde au susținut tradiționalul spectacol de sfârșit de an.

 

Sărbătorile de Iarnă se apropie cu pași repezi și asta se simte la orice pas pe străzile Buzăului, în case, în magazine și în instituțiile publice, în firmele private și chiar în unitățile medicale, deja împodobite în așteptarea Crăciunului și a Anului Nou. Atmosfera de sărbătoare a fost completată azi și de tradiționalul spectacol pe care cetele de colindători din tot județul îl susțin anual în fața sediului Consiliului Județean, de obicei, la finele ultimei ședințe ordinare din an.

Astfel, după ce au votat proiectele aflate pe ordinea de zi a ședinței de azi, consilierii județeni au ieșit pe scările instituției pentru a asista la spectacolul oferit de cele câteva zeci de colindători veniți din toate colțurile județului, care le-au urat sănătate, prosperitate și un nou an mai bun, mai pașnic și plin de realizări. Și în acest an, colindele și urările glasurilor cristaline de copii au umplut văzduhul, impresionându-i totodată pe spectatori cu dansurile tradiționale de Crăciun și Anul Nou. Președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, le-a mulțumit urătorilor, dar și consilierilor care l-au ajutat să pună în aplicre proiectele instituției. „Mulțumesc tuturor consilierilor județeni pentru colaborare, înțelegere și implicarea de care au dat dovadă și anul acesta. Mulțumesc, de asemenea, colindatorilor de la Manzalesti, Padina, Berca și Gura Teghii care ne-au încântat cu un spectacol de colinde și ne-au readus zâmbetul pe buze. Tuturor le doresc un Crăciun îmbelșugat, un An Nou cu sănătate și realizări!”, a spus președintele CJ care, bineînțeles, i-a răsplătit cu daruri pe colindători.

 

Manifestările specifice Sărbătorilor de Iarnă sunt în plină desfășurare în tot județul, fiecare comunitate încercând astfel să respecte tradiția și să o transmită mai departe, urmașilor. Profesorii, învățătorii și educatorii împreună cu elevii lor se întrec să dea farmec Sărbătorilor care se apropie și să facă simțit spiritul Crăciunului.

Chiar zilele trecute, Consiliul Județean a primit vizita unor colindători speciali. Elevii Liceului Special pentru Deficienți de Vedere Buzău au fost primii colindători ce au trecut în acest an pragul instituției buzoiene. După spectacol, aceștia au primit daruri din partea președintelui Petre Emanoil Neagu, care l-a transmis public mesajul „vă mulțumim că ne-ați făcut ziua mai frumoasă cu sensibilitatea și bucuria cu care ați cântat colindele tradiționale românești!”.

Cu câteva zile înaintea acestui eveniment, președintele Consiliului Județean, în calitatea asumată de câțiva ani încoace, de ajutor al lui Moș Crăciun, s-a aflat la Pătârlagele, unde s-a întâlnit cu peste 1.000 de copii de pe Valea Buzăului și le-a împărțit daruri. În data de 12 decembrie, când toți spectatorii care au asistat la meciului de handbal HC Buzău – Minaur Baia Mare au aruncat în teren jucării de pluș care vor ajunge prin intermediul aceluiași Moș Crăciun la mai mulți copii nevoiași din județ. O  parte din ei au fost prezenți în Sala Sporturilor unde au susținut un concert de colinde în semn de mulțumire și au fost răsplătiți cu cadouri din partea autorităților județene.

 

În perioada 18-19-20 decembrie, la Teatrul George Ciprian, copiii pot lua și anul acesta micul dejun împreună cu Moș Crăciun, căruia îi pot spune poezii și pot face poze cu el, iar de la ora 13.00, aceștia vor putea viziona proiecții de filme pentru copii.

Pe 20 decembrie, la ora 16.00, toți copiii sunt invitați să participe la întâlnirea cu Moș Crăciun, ocazie cu care se vor bucura de un concert de colinde susținut de corul de copii coordonat de Tatiana Răduță și de Andrada și Cvartetul Ars Nova.

La finalul spectacolului, în curtea Muzeului Județean, copiii se vor întâlni cu Moș Crăciun, care le va oferi cadouri. De la întâlnire nu vor lipsi, ca și anul trecut, personajele lor preferate din povești și desene animate, împreună cu care  vor cânta, se vor juca, se vor fotografia și se vor putea bucura de focul de artificii care va marca, odată cu lăsarea întunericului, debutul Sărbătorilor de Crăciun.

 

GALERIE FOTO


Categorii: Actual, Autoritati, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*