Conducerea Spitalului Nehoiu, schimbată de primar, în an electoral

14 martie 2024 | 0 comentarii |

Primarul comunei, Ionuț Milea, a anunțat pe contul său de socializare că l-a numit pe medicul Marian Simion în funcția de manager al unității medicale, iar în cea de director medical, deținută anterior de acesta, l-a promovat pe medicul Cristi Arieșan.

 

După 10 ani în care a condus Spitalul Orășensc Nehoiu, medicul primar chirurg ortoped Sergiu Remisovschi, unul dintre cei mai longevivi manageri ai unității spitalicești, a fost schimbat din funcție.

Primarul Ionuț Milea a anunțat, pe contul său de socializare, că în funcția de manager l-a numit, interimar, începând cu data de 15 martie, pe fostul director medical Marian Simion, medic specialist Chirurgie Generală, iar în locul său l-a promovat pe medicul internist Cristi Arieșan.

„Sunt în măsură să vă aduc la cunoștință că, având împuternicirea Consiliului Local, am semnat astăzi Dispoziția de numire a noii echipe manageriale: Manager – Dr. MARIAN SIMION – Medic specialist Chirurgie Generală, Director Medical – Dr. CRISTI ARIEȘAN, medic specialist Medicină Internă. Sunt medici de generație tânără, direct conectați la cerințele și condițiile spitalului nostru, aflați în plină carieră profesională, astfel că avem toate motivele să credem că reprezintă o alegere foarte bună și nu doar una de conjunctură” a scris primarul pe contul său de Facebook.

 

Interesant este că schimbarea are loc în pragul campaniei electorale și în contextul în care contractul de management al dr. Sergiu Remisovschi, care în campania electorală din 2020 l-a promovat intens pe actualul primar, ar fi trebuit să se încheie abia în noiembrie.

Chiar dacă fostul manager, care se afla la conducerea spitalului din luna mai 2014, spune că a decis să se retragă de la conducerea unității medicale înaintea încheierii mandatului, de comun acord cu autoritățile locale și „din motive personale”, nu poate fi ignorat faptul că primarul, care-și dorește încă un mandat, a apreciat, probabil, că în noua campanie electorală are nevoie de nume noi care să-i susțină candidatura, deși le transmite locuitorilor comunei că „a fost nevoie de timp îndelungat și chibzuință să putem determina momentul numirii unei noi conduceri la Spitalul Orășenesc Nehoiu” și spune că schimbarea echipei manageriale a avut loc și pe fondul unor tensiuni interne apărute în ultima vreme în Spitalul Orășenesc Nehoiu, care se confruntă și cu un deficit major de medici…

 

Cu toate acestea, primarul spune că schimbarea nu a avut la bază „niște motive bine determinate”, iar „domnul doctor Remisovschi a fost manager o perioadă considerabilă, în care spitalul a avut și perioade bune, dar a traversat și perioade foarte critice, de exemplu anii pandemiei, când nimic nu funcționa normal, toată viața ne era dată peste cap, iar perspectivele erau sumbre. Felul în care a trecut peste acea perioadă este notabil și, pentru aceasta, la fel ca și pentru multe alte situații, îi mulțumim cu respect”.

A ajuns însă la concluzia că „este oportun să numesc o echipă de medici tineri, pe o perioadă determinată, de 3 luni, în speranța că vor veni cu idei noi și o viziune nouă în ceea ce privește Spitalul Orășenesc Nehoiu, mai ales că în perioada următoare vom începe și lucrările de reabilitare a spitalului” și le urează „celor doi medici din noua conducere, multă răbdare și putere de muncă”, precizând că perioada de numire este de maximum 6 luni, după care se organizează concurs.

 

Potrivit primarului, chiar în această lună, după obținerea avizelor DSP și ISU, ar putea începe lucrările de reabilitare a spitalului. „S-a făcut licitația, avem o firmă câștigătoare, vor fi lucrări pe partea de eficiență energetică, tot ce înseamnă infrastructura spitalului va fi schimbată. În ceea ce privește aparatura, din informațiile pe care le avem, în luna martie va apărea o axă de finanțare, prin care urmărim să putem face dotarea cu aparatură”.

De asemenea, amintește că a fost înaintat autorităților centrale un memorandum pentru deblocarea posturilor și organizarea concursului de angajare pentru 2 medici, 6 infirmiere, 1 electrician și 1 portar. Cea mai mare urgență este  găsirea unui medic pediatru, activitatea Compartimentului Pediatrie fiind suspendată din septembrie 2023, când unicul medic pediatru de la Nehoiu a intrat în concediu îngrijire copil.

 


Adaugati un comentariu


 

*