Conducerea SUUB respinge acuzațiile privind neinstruiea personalului chirurgical

Informațiile apărute în spațiul public, conform cărora în patru săli din noul bloc operator al spitalului s-ar fi operat fără ca personalul medical să fie instruit în legătură cu folosirea noii aparaturi, sunt respinse categoric de managerul spitalului.

 

Se spune că un oarecare aruncă o piatră în apă și zece înțelepți se chinuie să o scoată. Cam așa s-ar putea interpreta și ceea ce se petrece în ultimele zile cu domeniul medical, în care scandalurile parcă se țin lanț după orice postare pe rețelele de socializare, iar medici cu un palmares apreciabil sunt parcă „vânați”. Nu luăm partea nimănui, sigur că sistemul medical nu merge cum ar trebui, dar poate ar fi bine ca guvernanții să-și facă agenda în funcție de atribuțiunile pe care le au și pentru care sunt plătiți din bani publici.

După scandalul Floreasca, un nou scandal pare să se contureze într-un alt spital din Capitală. În cursul zilei de ieri, în spațiul public au apărut informații conform cărora o parte din personalul medical din secțiile de chirurgie ale Spitalului Universitar de Urgență București (SUUB) s-ar fi plâns că nu ar fi fost instruit cu privire la utilizarea noii aparaturi puse la dispoziție odată cu redeschiderea Blocului Operator Central și că ezită să mai intre în sală de teama unor incidente similare celui petrecut pe 22 decembrie la Floreasca.

La orele prânzului, secretarul de stat Nelu Tătaru anunța, deja, că o echipă de la Ministerul Sănătății se va deplasa la SUUB pentru a vedea cum stau lucrurile, precizând că vor urma și alte controale, la celelalte spitale din Capitală, după care vor urma și spitalele din provincie.

 

Ulterior, deputatul USR Emanuel Ungureanu, cel care a generat și scandalul de la Floreasca, dar și alte scandaluri din domeniul medical, a revenit cu o postare pe pagina sa de Facebook, susținând că la SUUB au avut o serie de nereguli și cerând ministrului Sănătății să trimită Corpul de Control la unitatea medicală și la Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate. Totodată, el a solicitatdemiterea de urgențăa managerului SUUB, Adriana Nica, pentru „gravele nereguli” semnalate de el, chiar dacă anterior ceruse ministrului să trimită echipa de control „pentru a verifica cine nu şi-a făcut datoria pentru ca pacienţii să fie trataţi în siguranţă în acest spital”.

Ungureanu susține că, timp de 30 de zile, de când Blocul Operator Central a fost redeschis după un amplu proces de modernizare și dotare, în 4 din cele 11 săli s-ar fi operat fără ca personalul medical să fie instruit cu privire la modul în care trebuie folosită noua aparatură din dotare. „După nenorocirea de la spitalul Floreasca, Adriana Nica, managerul de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, s-a apucat să se acopere de hârtii pentru a ascunde o greşeală care ar fi putut costa vieţi! Din graba de a anunţa o mare realizare la televizor, managerul Adriana Nica a pus în real pericol viaţa mai multor bolnavi” – a scris acesta pe Facebook, precizând că asistentele ATI nu sunt instruite nici până la acest moment să utilizeze noua aparatură de susținere a funcțiilor vitale.

 

Dr Adriana Nica

Afirmațiile sale au fost contrazise, însă, la scurt timp, de conducerea SUUB, printr-un comunicat în care se arată că, în ultimul trimestru al anului trecut au avut loc activități în cadrul cărora personalul medical chirurgical s-a familiarizat și a fost instruit cu privire la utilizarea noilor echipamente medicale, inclusiv personalul din secția de Ortopedie, în cadrul căreia fuseseră semnalate eventuale „plângeri” din partea personalului medical. „În trimestrul IV al anului 2019, în funcţie de graficul de livrare şi instalare a echipamentelor medicale, s-au derulat şi activităţi de prezentare şi instruire a personalului medical de profil chirurgical, inclusiv Ortopedie, pentru utilizarea acestora, dovadă fiind toate procesele verbale care au fost întocmite cu această ocazie şi unde asistentele coordonatoare şi personalul Blocului Operator au semnat. În cursul lunii decembrie s-a insistat ca, în perioadele libere din timpul programului de lucru, întreg personalul medical responsabil să vină în Blocul Operator ca să amenajeze, să cunoască şi să pregătească utilizarea sălilor de operaţie în funcţie de specificul fiecare specialităţi chirurgicale”, se arată în documentul remis presei de SUUB. Se mai menționează că activitățile s-au desfășurat sub supravegherea asistentei medicale coordonatoare pe specialităţi, care a şi semnat procesul verbal de instruire, alături de medici şi asistenţi ai secţiilor chirurgicale.

Conducerea unității medicale menționează totodată că, de la momentul redeschiderii Blocului Operator Central, au fost folosite sălile de operație cu profil de chirurgie generală, neurochirurgie, chirurgie cardiovasculară, precum şi cele cu profil de urgenţă, în timp ce transferul activității chirurgicale a secțiilor Ortopedie – Traumatologie I şi II nu s-a efectuat încă în noul bloc operator, fiind reprogramat pentru această lună.

 


Categorii: Actual, Analiza, Spitale, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*