Cristina Racoceanu este noul președinte al ANMDMR

22 octombrie 2020 | 0 comentarii |

Aceasta a fost numită în funcție la doar o săptămână după ce devenise vicepreședinte al aceleiași instituții.

 

Cristina Racoceanu

Schimbare la vârful Agenției Naționale a Medicamentului și dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), anticipată de o declarație făcută zilele trecute de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, care se declara nemulțumit de activitatea instituției.

Am discutat cu cei de la ANMDMR pentru a relua tot ce înseamnă studii şi a putea readuce sau aduce pe piaţă molecule noi. Noi am făcut evaluarea în acest mod. O să vedeţi în următoarea perioadă şi o schimbare de structură şi o schimbare de conducere la nivelul Agenţiei Naţionale Medicamentului prin prisma atât a studiilor, a preţurilor, cât şi a evaluării prezenţei medicamentelor pe piaţă şi soluţiilor pe care le putem găsi” anunța ministrul, fără a oferi mai multe detalii la momentul respectiv.

Schimbarea de care vorbea acesta s-a produs prin înlocuirea președintelui interimar Bujor Eugen Almășan, cu vicepreședintele Cristina Racoceanu. Aceasta va gestiona astfel piața medicamentului și dispozitivelor medicale din România, estimată la câteva milioane de euro anual. Agenția Medicamentului având un rol-cheie în reglementarea și supravegherea acestei piețe.

 

Bujor Eugen Almășan ocupa funcția de președinte din luna mai, când fusese numit în locul buzoiencei Roxana Stroe care, la rândul său, devenise președinte cu delegație al ANMDMR în luna ianuarie, fiind numită de ministrul Victor Costache, după demiterea lui Marius Daniel Șișu.

Almășan a fost ulterior promovat din funcția de vicepreședinte în cea de președinte al instituției, iar odată cu numirea sa, ambele posturi de vicepreședinte au rămas neocupate.

În cursul săptămânii trecute, Cristinei Racoceanu i-a fost încredințată de ministrul Sănătății una din cele două funcții de Vicepreședinte, mai precis cea de vicepreședinte cu atribuții privind activitățile tehnico-administrative. Anterior, aceasta ocupase funcția de coordonator responsabil de elaborarea standardelor de acreditare pentru unități sanitare din ambulatoriu, în cadrul în cadrul Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate, iar la o săptămână după ce a preluat noua funcție de la ANMDMR, a fost propulsată președinte al instituției.

 

În acest mod, ambele funcții de vicepreședinte rămân din nou neocupate, fiind vorba de postul rămas vacant în urma avansării Cristinei Racoceanu și de cel de vicepreședinte cu atribuții privind activitățile specifice științific. La fel ca și predecesorii săi, Cristina Racoceanu ocupă funcția ce președinte al ANMDMR cu titlu interimar, legislația prevăzând ca titularii posturilor de președinte și vicepreședinte să ocupe aceste funcții prin concurs.

În afara declarațiilor făcute de ministrul Nelu Tătaru zilele trecute, Ministerul Sănătăți nu a făcut precizări suplimentare privind motivele acestei schimbări. În paralel cu funcția de președinte al ANMDMR, Cristina Racoceanu are și calitatea de profesor asociat în cadrul Facultății de Comunicare și Relații Publice din București.

Ea s-a remarcat pe scena publică în anii 2000, ca secretar executiv al partidului Uniunea Populară Social Creștină, fondată de fostul șef al Serviciului de Informații Externe în anii 1990, Ioan Talpeș, după care a ajuns în conducerea ANMCS (Autoritatea Națională de Management al Calității).

 


Categorii: Actual, Autoritati, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*