Doctorița Gina Alina Anica – „îngerul” care face să înflorească zâmbetul pe chipul copiilor

8 martie 2020 | 2 comentarii |

Femeie, soție, mamă și medic iubit și apreciat, alături de puii de om pe car-i îngrijește a descoperit cât de important este ca ei să poată crește sănătoși, iar alături de fiica sa a învâțat să patineze, să schieze, să se bucure de fiecare zâmbet care apare pe chipul unui copil. 

 

Dr. Gina Alina Anica

Primăvara ne ne scoate afară din case și ne invită să-i admirăm frumusețea și ne oferă o simfonie de culori, îndemnându-ne să renaștem sub razele blânde ale soarelui care învăluie firea.

În aceste zile, FEMEIA este ea însăși un simbol al primăverii vieții, capabilă să reunească într-o singură culoare toate nuanțele vârstelor existențiale și să ofere gingășie, iubire, sprijin și înțelepciune. Adăugând acestor calități capacitatea de a vindeca, obținem tabloul fascinant al femeii-medic, căreia mi-am propus să-i adaug în aceste zile un tușeu jurnalistic.

Voi începe acest demers prin a creiona imaginea unei femei despre care se spune că este „îngerul care face să înflorească  zâmbetul pe chipul copiilor”. Gina Alina Anica este numele său, parcă predestinat să aducă alinare. În plus, coordonează secția Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență Buzău, ceea ce nu face decât să se adauge calităților sale de „prieten și vindecător” al copiilor, capacitatea de a fi o bună colegă și un excelent organizator.

Iar în puținul timp care-i rămâne face voluntariat, se ocupă de pacienții cu hemofilie din județ, iar „printre picături” își  face timp și pentru familie, alături de care petrece clipe prețioase.

 

Am încercat să aflu cum este acest „înger” – cum îi spun părinții micilor săi pacienți, nu doar prin prisma activității de medic, ci și ca femeie, soție și mamă, iar tabloul care s-a conturat este unul încântător. Voi încerca să vă ofer și dumneavostră, cititorilor SănătateaBuzoiană.ro, bucuria de a o cunoaște pe doctorița Gina Alina Anica, pentru care „niciun efort nu-i prea mare dacă la final ai reușit să alungi suferința și vezi pacienții, mai ales dacă aceștia sunt copii, zâmbind din nou cu încedere”, dar și pe femeia cu același nume, pentru care „familia este sacră” și constituie izvorul din care își ia energia și alături de care găsește, la rândul său, alinare și puterea de a depăși momentele grele pe care viața i le scoate în cale.

Și-a dorit să devină medic pentru că-i place să fie alături de oameni. Fire romantică, a ales Iașiul pentru a învăța de la profesorii Facultății de Medicină a UMF „Gr. T. Popa” cum să devină un bun medic de familie, ea însăși fiind o familistă convinsă și considerând că această specialitate îi va da posibilitatea să-și apropie pacienții ca într-o familie.

 

După absolvire s-a întors „acasă”, la Buzău, unde a început să profeseze în această specialitate alături de dr. Valeriu Sandu, care văzând-o cât de mult îi plac copiii și cât de ușor colaborează cu ei, a sfătuit-o să se specializeze în Pediatrie.

Am luat-o de la capăt, am dat din nou examen de intrare în rezidențiat și după stagiul pe care l-am parcurs la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală, am ajuns medic pediatru. Alături de profesorii Orășeanu și Ulmeanu am înțeles că aceasta este specialitatea care mi se potrivește cel mai bine, că am chemare pentru pediatrie. Dacă privesc înapoi pot spune cu certitudine că nu mi-aș putea dori altceva. Este uimitor să vezi că poți ajuta un copil să scape de suferință, să-l vezi că zâmbește din nou, iar părinții care vin la tine, uneori speriați, alteori disperați, își recapătă liniștea”, spune medicul pediatru buzoian.

Ar fi putut să rămână să profeseze în capitală, dar începând din anul IV de rezidențiat a început să facă gărzi la SJU Buzău, alături de medicii pediatri cu experiență ai unității medicale. „Domnul doctor Alexandru Pătrașcu, împreună cu medicii Dorel Nicolescu și Ion Drăghici care pe atunci conduceau spitalul, m-a convins să vin definitiv la Buzău. Așa că, din anul V, având și copil mic, am considerat că este momentul să revin „acasă”, în orașul și lângă oamenii alături de care am crescut și pe care-i iubesc”.

 

Despre profesia sa, dr. Gina Alina Anica spune că a lucra cu copiii „nu este deloc ușor, dar este extraordinar să vezi că poți și tu să faci ceva pentru ca ei să poată crește frumos, sănătos. Un aspect important este că, deși când este foarte mic nu vorbește, copilul se manifestă astfel încât îți dai seama cel doare sau ce-i lipsește. Îl vezi chiar de la început dacă este sau nu este bine, iar când îl vezi, după ce-l îngrijești, cum înflorește, simți că este tot ce ți-ai fi putut dori. Noi, pediatrii, ne ocupăm de copii chiar de la începutul vieții lor. Nu ne rezumăm doar la a-i trata atunci când au o problemă de sănătate, ci și de educația mamelor, mai ales a celor tinere, pentru că este extrem de important și felul în care acestea știu să-și îngrijească, la rândul lor, copiii cărora le-au dat viață. Eu cred că noi, medicii pediatri, avem o mare responsabilitate față de generația viitoare”, ne dezvăluie o parte din secretul profesiei sale, dr. Anica.

Subliniază că are norocul de a lucra într-o secție frumoasă, cu un colectiv unit, medicul pediatru spune că se simte norocoasă și pentru că profesează într-un spital în care „toată lumea sare să te ajute. Avem o relație extraordinară cu colegii din alte specialități, dar și cu conducerea unității medicale, care s-a preocupat, alături de Consiliul Județean, de investiții serioase în secția noastră. Se pare că există o sensibilitate aparte, a tuturor, atunci când este vorba despre copii, așa că toată lumea se implică în momentul în care sănătatea și viața lor e în joc”.

 

Împreună cu managerul Claudiu Damian

Trece acum printr-o perioadă mai dificilă, ca șef de secție, pentru că există dificultăți în sigurarea gărzilor. Două dintre colegele sale au devenit mămici, iar o a treia, având unele probleme de sănătate, a ales să profeseze în cadrul Centrului de Sănătate Pârscov, care funcționează ca secție exterioară a Spitalului Județean de Urgență Buzău, în regim de ambulatoriu.

Este însă convinsă că până se vor mai putea angaja noi medici pediatri la unitatea medicală, colegii săi din județ, medici pediatri sau medici de familie care au și specializare în pediatrie, vor accepta să vină să facă cel puțin câte o gardă pe lună la cea mai mare unitate cu paturi din județ, pentru că aici se prezintă cei mai mulți părinți cu copiii cu probleme acute de sănătate.

Consideră însă că prin impliarea tuturor, a cadrelor medicale de la Pediatrie, dar și în urma demersurilor pe care conducerea unității medicale le face pentru a rezolva această problemă, se va trece cu bine și peste această perioad de criză.

 

Dr. Gina Alina Anica mai are o preocupare nobilă, peste care nu se poate trece cu vederea. Coordonează, la nivel județean, Programul Național de Hemofilie. „Am început acest proiect acum șase ani, când am descoperit că în județ există copii, dar și adulți, care se confruntă cu această problemă de sănătate și care chiar aveau nevoie de ajutor specializat, de profilaxie, de tratament și consiliere. Este un proiect de suflet, care se desfășoară pe bază de voluntariat. Poveștile lor sunt impresionante, iar când vezi că le poți ameliora suferința și-i poți ajuta să se recupereze, niciun efort nu ți se pare prea mare. Avem deja în evidență 16 persoane cu hemofilie, dintre care nouă sunt copii. Dacă sunt monitorizați și ajutați chiar de la început, pot avea o viață normală, respectând anumite restricții. Sunt impresionante cazurile de adulți care nu au beneficiat de tratament la timp și au rămas cu sechele, iar recuperarea lor este foarte dificilă, uneori chiar imposibliă. Din păcate, în România există încă astfel de cazuri, în timp ce în majoritatea țărilor europene și nu numai, profilaxia a condus la eliminarea unor astfel de situații. La un Congres în Anglia, un profesor de acolo chiar a menționat că ei vin în România și ulgaria să vadă cum se manifestă aceste sechele… Ca medic, faci tot ce-ți stă în putință ca să nu ajungă în astfel de situații și copiii pe care-i ai în evidență. De aceea încercăm să facem și la Buzău un Centru de Hemofilie, iar dacă vom găsi un hematolog dispus să ni se alăture, celelalte condiții există deja și se poate realiza. Există buget pentru Programul de Hemofilie, important este să știi ce să faci cu el și să cheltui banii cu responsabilitate”, suliniază medicul.

 

În puținul timp care-i mai rămâne după ce pleacă din spital, doctorița cu zâmbet de înger se dedică familiei, pentru că aici își găsește la rândul ei alinare, aici primește necondiționat iubirea și susținerea de care are nevoie și își „încarcă bateriile”, alături de familia sa descoperindu-și chiar abilități pe care nici nu știa că le are. „Printre «picături» îmi fac timp și pentru familie, Îmi place să stau cu ei, simt că alături de soțul și fiica mea îmi găsesc echilibrul, că mă încarc cu energie pozitivă. Am o familie frumoasă, este o binecuvântare pe care Dumnezeu mi-a oferit-o și pentru care sunt recunoascătoare. Petrecem timp de calitate împreună și ne bucurăm de tot ceea ce facem, ba chiar am descoperit că pot face lucruri la care nu visam altă dată. Alături de fetița mea am învățat  să patinez, să schiez, să înot, iar cu toții ne bucurăm de timpul pe care-l petrecem împreună. Bucuria de a fi soție și mamă mă ajută să mă simt o femeie completă, iar în ciuda unor prejudecăți conform cărora pentru a avea succes în carieră trebuie să-ți sacrifici viața personală, eu spun că dimpotrivă, dacă ai o viață personală frumoasă și o familie iubitoare, ai mai multe șanse să obții rezultate remarcabile și în plan profesional”, conchide doctorița pediatră.

Întrebată care a fost momentul cel mai impresionant din cariera sa, dr. Gina Alina Anica a  răspuns scurt: „Într-un an, de 8 Martie, un pacient mi-a spus VĂ MULȚUMESC CĂ EXISTAȚI! Ce altă bucurie mai mare și-ar putea dori cineva?

Tot de Ziua Femeii îi urăm și noi „La mulți ani cu sănătate!” și îi mulțumim că există, că este dedicată profesiei și pacienților săi, că este „bună de pus la rană”, cum spunea, deunăzi, o mămică.

 



Comentarii (2)

  1. Cornelia Cernat spune:

    Un adevărat înger! Multa sănătate!

  2. Floricica Dragomirescu spune:

    La mulți ani sănătate fericire maxima!💐
    Un medic extraordinar de bun, de 2 ori am avut fetita internata la dânsa dar am fost foarte multumita de dânsa!

Adaugati un comentariu


 

*