Un radiolog completează echipa de medici specialiști de la SJU Buzău

Postul pentru care acesta sa dat concurs s-a creat ca urmare a extinderii organigramei la nivelul  Laboratorului de Radiologie și Imagistică Medicală.

 

Echipa medicală a Spitalului Județean de Urgență Buzău va fi completată cu un medic specialist în radiologie și imagistică medicală, care va fi încadrat în cadrul laboratorului de profil al unității medicale. Este vorba de medicul Iuliana Andreea Dragu, care a susținut pe 19 iunie examenul pentru ocuparea postului vacant pe care spitalul buzoian îl scosese le concurs. Aceasta reușit să promoveze examenul cu un scor foarte bun, de 206,79 de puncte, iar rezultatul a fost publicat site-ul spitalului. Astfel, dr. Iuliana Andreea Dragu se va alătura echipei de specialiști din cadrul Laboratorului de Radiologie și Imagistică Medicală RMN.

Postul pe care aceasta l-a obținut prin concurs s-a creat în cursul anului trecut, după ce Consiliul Județean a aprobat extinderea organigramei la nivelul laboratorului de radiologie și imagistică, ca urmare a dotării spitalului cu un aparat RMN, printr-un program demarat de Ministerul Sănătății încă din primele zile ale lui 2018. Instalarea noului aparat în vederea înființării punctului RMN din cadrul spitalului a început în luna mai, iar în urmă cu aproximativ un an, acesta a fost pus în funcțiune.

 

Noua organigramă prevedea creșterea numărului de angajați din cadrul laboratorului de radiologie și imagistică de la 32 la 37, fiind vorba de un post nou de medic specialist radiolog și patru posturi de asistent medical principal.

Numărul de medici a crescut astfel, de la 7 la 8, în timp ce numărul asistenților a ajuns la 23 de la 19, echipa din cadrul laboratorului fiind completată cu două îngrijitoare și 4 posturi la CT.

La jumătatea lunii mai a anului trecut posturile de asistent medical principal din cadrul laboratorului au fost scoase la concurs, iar candidații care au fost declarați admiși în urmă cu un an au dat dovadă de o foarte bună pregătire, obținând punctaje mari, chiar dacă concurența a fost de „un candidat pe loc” și ar fi fost suficientă doar obținerea baremului minim de 50 de puncte la fiecare din cele două probe.

Postul de medic în cadrul laboratorului a fost scos la concurs ceva mai târziu, examenul având loc la aproximativ un an după ocuparea posturilor de asistent medical principal, iar în urma rezultatului obținut de dr. Iuliana Andreea Dragu, organigrama este completă.

 


Categorii: Actual, Medici, Spitale, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*