Doctorul Dina Mergeani rămâne încă un mandat la șefia Societății Naționale de Medicina Familiei

25 octombrie 2022 | 0 comentarii |

Alături de acesta își păstrează funcțiile, pentru încă patru ani, majoritatea celor care au condus organizația profesională și în mandatul anterior.  

 

În timpul celei de-a X-a ediții a Congresului Național de Medicina Familiei (20-23 octombrie), organizat la Craiova, delegații filialelor teritoriale ale Asociației Societății Naționale de Medicina Familiei / Medicina Generală (SNMF) și-au ales și noua conducere a organizației profesionale.

Votul actual a evidențiat că se dorește o continuitate și, în același timp, o dinamică nouă a SNMF, orientată spre susținerea dezvoltării asociațiilor locale și promovării recunoașterii rolului medicilor de familie, atât în echipa medicală, cât și în sistemul de sănătate din România”, a transmis după validarea alagerilor, noua conducere a SNMF.

Mai mulți medici de familie care fac parte din organizația profesională și-au depus candidaturile, iar în urma votului a fost ales un președinte, cinci vicepreședinți, doi secretari și un trezorier.

Funcția de președinte a fost disputată de dr. Dina Mergeani din Constanţa, care a ocupat aceeași poziție și în mandatul 2018 – 2022, şi dr. Daciana Toma din Bucureşti, fost secretar al organizației în mandatul abia încheiat.

În urma votului, dr. Dina Mergeani a fost reales președinte al SNMF, așa că rămâne și mandatul 2022-2026la șefia organizației profesionale.

 

Dr Mihai Iacob, dr Dina Mergeani (foto arhiva)

Alături de dr. Mergeani, din conducerea SNMF mai fac parte 8 reprezentanți ai organizațiilor medicilor de familie din Dolj, Timiș, Iași, București-Ilfov, Mureș și Arad care au candidat. Cu două excepții, aceștia au făcut parte din conducerea SNMF și în mandatul precedent.

Astfel, funcțiile de vicepreședinte au fost adjudecate de dr. Carmen-Adriana Dogaru (Craiova), dr. Gheorghe-Gindrovel Dumitra (Craiova), dr. Mihai-Sorin Iacob (Timișoara), dr. Răzvan-Florentin Miftode (Iași) și dr. Daciana-Ioana Toma (București-Ilfov), iar cele de secretar, de dr. Remus- Sebastian Șipoș (Târgu Mureș) și dr. Csongor Toth (Arad).

Conducerea SNMF subliniază că promovează o strategie clară în sprijinul tuturor medicilor de familie, atragerea de proiecte și dezvoltarea specialității în plan profesional, prin proiectele și parteneriatele dezvoltate, specialitatea Medicina de familie a devenit mai prezentă în percepția publică și între celelalte specialități. „Parteneriatele cu alte societăți profesionale au adus recunoaștere națională și internațională, SNMF devenind o organizație profesională apreciată de publicul larg șsi respectată de autorități. Efortul depus în acest sens, de fiecare conducere a SNMF de până acum, va fi continuat, pentru a consolida și dezvolta cât mai mult profesionalismul fiecărei generații de medici de familie”, transmite conducerea SNMF, asigurându-și colegii și partenerii că vor găsi sprijin permanent în conducerea asociației profesionale.

 


Adaugati un comentariu


 

*