Doi angajați din Serviciul Tehnic, arestați la domiciliu în urma tragediei de la Institutul Victor Babeș

17 iunie 2021 | 0 comentarii |

În luna aprilie, trei pacienți cu Covid-19 internați într-o unitate ATI mobilă din curtea spitalului, au decedat ca urmare a manipulări necorespunzătoare a instalației de oxigen.

 

La două luni după deschiderea unui dosar penal in rem, în urma tragediei de la Institutul Victor Babeș din Capitală, anchetatorii au doi suspecți care ar sta la baza erorii umane ce a dus la decesul a trei pacienți cu Covid-19 în stare gravă, care erau internați într-o unitate mobilă ATI din curtea unității medicale. În cursul lunii aprilie, ventilatoarele la care cei trei pacienți erau conectați s-au blocat ca urmare a creșterii presiunii oxigenului din instalație peste pragul maxim de 6 Bari. În acel moment, 8 pacienți erau conectați la instalația de oxigen în unitatea mobilă, ceilalți cinci fiind transferați în alte unități cu instalații funcționale. Din păcate, cei trei pacienți decedați nu au mai rezistat până la momentul transferului, în ciuda manevrelor de ventilație mecanică la care au fost supuși.

La acel moment, anchetatorii care au preluat cazul au dispus efectuarea unei expertize tehnice, ale cărei concluzii au arătat că incidentul s-a datorat manipulării necorespunzătoare a instalației de oxigen de către un instalator din cadrul serviciului tehnic al spitalului. O parte din vină ar reveni și inginerului care are calitatea de șef al șefului serviciului tehnic, care a dat dispoziții în acest sens subalternului său, fără ca acesta să fie instruit corespunzător în ceea ce privește utilizarea instalației de oxigen.

 

Tragedia s-a produs în contextul în care presiunea în instalația de oxigen a unității mobile începuse să crească începând cu data de 10 aprilie, iar la 12 aprilie a fost nevoie să se intervină pentru ca nivelul acesteia să fie redus. După cum susțin anchetatorii, la acel moment, șeful serviciului tehnic nu se mai afla la locul de muncă pentru a face această intervenție simplă, așa că a luat legătura cu instalatorul, cerându-i să meargă la camera tehnică a unității ATI mobile și să reducă presiunea în instalația de oxigen, însă fără a-l fi instruit corespunzător în prealabil în privința modului de funcționare a instalației.

Îndeplinind dispozițiile șefului său, instalatorul a mers în camera tehnică unde, cel mai probabil, a rotit robinetul instalației în sens invers, determinând creșterea presiunii oxigenului, în loc să o scadă. În momentul în care presiunea a crescut peste pragul maxim de 6 Bari, s-a declanșat sistemul de siguranță al instalației, care a oprit automat ventilatoarele la care erau conectați cei 8 pacienți, pentru a preveni o avarie majoră. Nefiind instruit corespunzător, instalatorul nu a știut că provocase oprirea instalației, ceea ce a dus la producerea tragediei.

 

Cei doi suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore iar aseară au fost prezentați instanței cu propunerea de arestare preventivă, însă judecătorii au decis ca aceștia să fie plasați în arest la domiciliu pentru 30 de zile, sub acuzația de ucidere din culpă.

La scurt timp după ce șeful Serviciului Tehnic și subalternul său au fost reținuți, Institutul Victor Babeș a transmis un comunicat în care se precizează că cei doi îndeplineau toate condițiile de pregătire profesională impuse de posturile pe care le ocupau. „Imediat după producerea evenimentului tragic din ziua de 12 aprilie, când trei pacienţi au decedat în Unitatea Mobilă de Terapie intensivă amplasată de DSU în curtea spitalului, ca urmare a blocării ventilatoarelor la care erau conectaţi bolnavii de Covid-19, conducerea şi personalul unităţii sanitare au acordat întregul sprijin organelor de anchetă pentru stabilirea cu exactitate a circumstanţelor producerii tragediei. Precizăm faptul că angajaţii Serviciului Tehnic din cadrul spitalului, care sunt cercetați în acest caz, îndeplinesc toate condiţiile legale şi de pregătire profesională pentru ocuparea posturilor pe care au fost angajaţi. Ancheta fiind în derulare, conducerea spitalului şi întreg personalul medical şi auxiliar din cadrul unităţii sanitare vor continua să sprijine autorităţile competente în vederea aflării depline a adevărului”, se arată în comunicatul unității medicale.


Categorii: Actual, Spitale, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*