Două eleve din Buzău, exemple pozitive în cadrul campaniei „Ziua fetelor care nu se lasă”

Campania este dedicată adolescentelor expuse riscului abandonului școlar și celui de a deveni mame înainte de vârsta majoratului.

 

Miruna Andronescu

8 Martie, data la care lumea întreagă celebrează Ziua Femeii, a fost declarată de Organizația Teach for Romania și „Ziua fetelor care nu se lasă”. Organizația, care derulează proiecte și în comunitățile defavorizate din județul Buzău, trage astfel un semnal de alarmă asupra abandonului școlar și numărului alarmant de cazuri de nașteri în rândul adolescentelor, venind totodată în sprijinul acestor tinere.

În cadrul campaniei, pe site-ul organizației sunt prezentate exemplele mai multor tinere care au reușit să își urmeze studiile în ciuda condițiilor dificile cu care se confruntă. Primele date ca exemplu sunt două adolescente de la școala din Calvini, eleve ale profesoarei Miruna Andronescu, unul dintre profesorii Teach for Romania care activează în județ. Aceasta predă biologia și geografia la școala din Calvini, alăturându-se în urmă cu doi ani proiectului Teach for Romania, pentru că voia să facă mai mult pentru comunitate și pentru elevii ei.

Profesoara e de părere că „fiecare fată trebuie să termine măcar 8 clase, dacă nu și o școală profesională sau un liceu, pentru că, în felul acesta, va putea să înțeleagă importanța educației și va putea să își impulsioneze la rândul ei, viitorii copii, să meargă la școală”.

 

Profesoara Miruna Andronescu este diriginta Denisei, o elevă de clasa a șasea, care a emigrat împreună cu familia sa și a fost nevoită să renunțe la școală. Paradoxal, pandemia a reprezentat o șansă pentru ea, datorită noului concept de școală on-line. În acest mod, fetița a putut participa la orele on-line susținute în țară și a ținut permanent legătura cu diriginta ei. Recent, Denisa a revenit acasă, împreună cu familia, iar în prezent merge zi de zi la școala din Calvini, fiind la zi cu materia, în ciuda perioadei petrecute în altă țară, când risca abandonul școlar.

O altă elevă a profesoarei din Calvini este Lavinia, o adolescentă în vârstă de 16 ani. Aceasta început clasa pregătitoare la 10 ani, apoi s-a mutat cu familia în Franța, după care a revenit la 11 ani și atunci a intrat în clasa I. Provine dintr-o familie cu încă 3 frați, care au început școala la timp și au ajuns deja la liceu. Exemplul de acasă și implicarea școlii o fac pe Lavinia să nu renunțe, cu toate că e cea mai mare din clasa a VI-a, iar la vârsta ei, multe fete din comunitate au deja familie.

Răzvan Călin, directorul adjunct al școlii din Calvini spune că „școala i-a învățat pe cei din comunitatea de aici că educația este importantă în viața copiilor lor. Vedem an de an cum numărul fetelor care merg spre studii liceale sau profesionale este din ce în ce mai mare. Omogenizarea cu populația majoritară, exemplul primit în străinătate și munca zilnică a școlii și a administrației locale i-a făcut pe părinții romi să-și încurajeze copiii să meargă la școală”.

 

Inițiatorii campaniei spun că abandonul școlar în România reprezintă o problemă complexă, cu multe aspecte. Aceștia reamintesc datele Eurostat, conform cărora, în 2018, rata părăsirii timpurii a școlii a fost de 16,4%, una printre cele mai mari din Uniunea Europeană, 2 din 10 copii din mediul rural abandonând școala.

Motivele părăsirii școlii țin de contextul socio-economic al familiei, bullying, lipsa infrastructurii și a transportului, dar și de lipsa motivației personale sau tulburări de comportament. Mai mult, un recent studiu UNICEF pune România pe locul al doilea în topul statelor din Uniunea Europeană cu cele mai multe mame adolescente. Una din 10 nașteri de la noi din țară este a unei mame adolescente, fapt ce aduce de cele mai multe ori și renunțarea la școală. Același studiu arată și faptul că una din șase fete au avut deja un copil înainte de 15 ani, iar până la 18 ani va da naștere celui de-al doilea copil. Efectele abandonului școlar se simt pe termen lung, iar efectele negative sunt profunde mai ales în mediile dezavantajate. Știm că educația aduce șansa la o viață mai bună, trăită în bunăstare materială”, se arată într-un comunicat al organizației. În județul Buzău, 62 de minore au devenit mame anul trecut, iar în 2021, până la acest moment, în evidențele DGASPC sunt 6 minore care au născut recent, cărora li se adaugă alte 4 minore însărcinate, care beneficiază de consiliere.

Teach for Romania pregătește și sprijină de 7 ani profesori motivați, care să predea în școlile din zonele defavorizate. Aceștia își concentrează atenția asupra prevenirii abandonului școlar, a alfabetizării de bază și funcțională, a cultivării colaborării și a spiritului critic, a empatiei și a altor abilități care să le fie utile copiilor pentru toată viața.

 

 


Adaugati un comentariu


 

*