Două localități în carantină, din cauza focarelor de Covid-19

Măsura a fost aplicată în județele Giurgiu și Prahova, imediat ce prevederile legale referitoare la carantină și izolare au intrat în vigoare.

 

Legea privind carantina și izolarea, care a intrat în vigoare marți a început să-și arate primele efecte, oferind autorităților instrumentul necesar pentru a institui măsuri pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus în zonele cu focare puternice. Astfel, în cursul zilei de ieri, două localități au fost introduse în carantină ca urmare a creșterii îngrijorătoare a numărului de infectări în comunitate și este posibil ca în perioada următoare, decizii similare să fie luate și în cazul unor localități din județul Argeș, care sunt în prezent în evaluare.

Prima localitate intrată în carantină este satul Cortojani, din județul Giurgiu, unde 32 din cei 3.600 de locuitori s-au infectat într-o perioadă scurtă de timp prin transmitere comunitară, unul dintre factorii favorizanți fiind nerespectarea măsurilor legale de protecție. Măsura carantinei este valabilă începând de aseară, de la ora 17.00 și va fi menținută timp de 14 zile, cu posibilitatea prelungirii, in funcție de evoluție situației epidemiologice în zonă.

În acest interval este permisă intrarea, respectiv ieşirea pentru transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, a materiilor prime şi resurselor necesare desfăşurării activităţilor economice, precum şi aprovizionării populaţiei pe baza documentelor justificative care să indice scopul şi destinaţia transportului.

 

De asemenea, este permisă intrarea, respectiv ieşirea persoanelor care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfăşoară activităţi economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securităţii naţionale, sanitar, sanitar veterinar, situaţiilor de urgenţă, administraţiei publice locale, asistenţei şi protecţiei sociale, judiciar, serviciilor de utilităţi publice, energetic, agriculturii, alimentaţiei publice, alimentării cu apă, comunicaţiilor şi transporturilor.

La câteva ore, o măsură similară a fost dispusă și în cazul localității Gornet, din județul Prahova, prin ordin al șefului Departamentului pentru Situații de Urgență. Decizia a fost luată ținând cont de faptul că în ultimele două săptămâni se înregistrează un trend crescător al cazurilor de infectare în localitate, între 8 și 20 iulie fiind confirmate 15 cazuri. Rata de infectare a depășit astfel trei cazuri la mia de locuitori, fiind îndeplinite condițiile instituiri carantinei.

 

În plus, personalul Direcției de Sănătate Publică Prahova, care efectuează anchetele epidemiologice, este depășit de numărul mare de cazuri noi înregistrate zilnic în localitatea respectivă.

Sunt șanse mari ca celor două localități aflate deja în carantină să li se adauge altele noi, în prezent fiind evaluate 12 localități din Argeș, în care s-au înregistrat mai multe cazuri de infectări în ultima perioadă. Este vorba de municipiul Pitești și orașele Mioveni, Ştefăneşti şi Costeşti, împreună cu comunele Bălileşti, Bascov, Brăduleţ, Buzoeşti, Davideşti, Miceşti, Stâlpeni şi Vultureşti. Ultima raportare semnala 89 de cazuri noi de Covid în județul Argeș, acesta fiind unul din județele în care transmiterea comunicară este accentuată.

În aceste condiții s-au impus deja pe plan local o serie de măsuri precum suspendarea tuturor evenimentelor publice de tip târg sau bâlci, precum şi activitatea de agrement la piscine şi bazine de înot, cu excepţia activităţilor fizice desfăşurate de către sportivii de performanţă. Totodată, administratorilor de terase li s-a impus să își reducă programul de funcționare, având obligația să închidă la ora 22.00 în cursul săptămânii și la ora 23.00, în week-end.


Categorii: Actual, Autoritati, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*