Dublu eveniment la OAMGMAMR Buzău

15 mai 2019 | 1 comentariu |

„Suntem o forță, dar trebuie să ne asumăm responsabilități pe măsură!” – este mesajul transmis de președintele organizației profesionale, colegilor din județ, marcând astfel inaugurarea noului sediu și Ziua Asistentului Medical.

 

O locație nouă, elegantă, spațioasă și primitoare, cu birouri, săli de conferință, arhivă și dotări adecvate este noul sediu al organizației profesionale a asistenților medicali și moașelor din județul Buzău. Situată pe strada Bistriței, nr. 30-32, în apropierea centrului municipiului, noua locație a fost inaugurată, oficial, în prezența a câtorva zeci de reprezentanți ai asistenților medicali din tot județul și din toate specialitățile care, în ciuda ploii și au fost prezenți la eveniment, marți după-amiază, unde au fost întâmpinați cu zâmbete și îmbrățișări de membrii Biroului de coordonare a organizației profesionale și reprezentanții Consiliului Județean al filialei locale.

Evenimentul inaugural a fost special ales în preajma Zilei Mondiale a Asistentului Medical, iar cu această ocazie, președinta OAMGMAMR Buzău, Elena Comănescu, le-a mulțumit colegilor săi din toate structurile sistemului medical buzoian pentru sprijinul acordat organizației profesionale care-i reprezintă și pentru tot ce fac pentru oamenii pe care-i îngrijesc. Ea a subliniat, în alocuțiunea de „bun venit”, că această profesie esteuna dintre cele mai nobile din câte există, pentru că asistentul medical este poate cea mai importantă verigă a echipei medicale, acel liant dintre medic și pacient fără de care actul medical nu ar fi posibil și care are, prectic, responsabilitatea alinării suferinței și chiar a vindecării bolnavului, oricare ar fi terapia de care acesta are nevoie și beneficiază, la un moment dat”.

 

Elena Comanescu

Așa cum se întâmplă la orice „casă nouă”, nu au lipsit florile, îmbrățișările, aprecierile și atmosfera de sărbătoare, dublată de faptul că Ziua Internațională a Asistentului Medical a fost celebrată cu doar câteva zile în urmă. În acest context, președinta organizației profesionale le-a amintit colegilor prezenți la eveniment că reprezintă o categorie profesională de care autoritățile trebuie să țină seama, pentru cănoi știm cu exactitate nevoile pacientului și ce trebuie făcut pentru îmbunătățirea stării lui de sănătate. Suntem o forță, dar trebuie să fim conștienți că trebuie să ne asumăm și responsabilități pe măsură. În mâinile noastre stă viața oamenilor, de aceea este nevoie ca pe lângă o bună pregătire să fim capabili de empatie, să avem răbdare, să știm cum să comunicăm cu pacientul și aparținătorii acestuia, să înțelegem că omul bolnav are nevoi speciale, să ne purtăm cu bolnavul așa cum am vrea să se poarte ceilalți cu noi, dacă am fi în locul lui. Știu că cei mai mulți dintre colegii noștri sunt conștienți de toate acestea, dar și că prin dialog, instruiri periodice și alte activități comune se vor rezolva și problemele care mai apar pe alocuri. Astăzi însă permiteți-mi să vă spun bun venit în noua noastră casă și să vă urez «La mulți ani», dragi colegi! Și vă rog să transmiteți colegilor din teritoriu, cele mai sincere urări de sănătate, putere de muncă și satisfacții pe măsura dedicării de care știu că sunteți capabili!”, a mai spus Elena Comănescu.

 

Ziua asistentului medical – Buzau

Pe lângă felicitări, urări de bine și proiecții de viitor, asistenta medicală Viorica Duțu, de la Spitalul Orășenesc Nehoiu, a făcut o prezentare a evoluției în timp a profesiei de asistent medical, subliniind saltul uriaș parcurs de această categorie profesională și misiunea asumată.

Discutând pe marginea lucrării prezentate, ea a declarat pentru SănătateaBuzoiană.ro că profesia de asistent medicala fost recunoscută abia după ce Florence Nightingale căreia îi datorăm primele reguli de igienă în spitale, primele standarde de îngrijire și primele statistici medicale, a reușit să înființeze prima școală de asistente medicale la Spitalul St. Thomas din Londra, în 1860. Tot ea a reușit să impună ideea de a face îngrijirea medicală disponibilă tuturor, indiferent de clasa socială sau de venit, devenind astfel un precursor timpuriu al Serviciului Național de Sănătate din Marea Britanie și, ulterior, din întreaga lume. De-a lungul timpului, profesia de asistent medical a evoluat, mulți dintre noi avem studii superioare, iar vocea asistentului medical, în contextul sănătații noastre, a tuturor, este vocea individului, a familiilor, a grupurilor și a comunităților cu care lucrăm, vocea a peste 20 de milioane de asistenți medicali de pe întreg mapamondul și nu de puține ori și vocea pacienților pe care-i îngrijim”.

 

Tamara Baciu, Viorica Dutu

Viorica Duțu consideră că „nu există o altă profesie care să răspundă nevoilor oamenilor în cele mai vulnerabile perioade ale vieții lor, ca profesia de asistent medical. Relația cu pacientul ne oferă o viziune intimă și unică asupra vieții unei persoane. De multe ori, asistentul medical este singurul care asigură asistență medicală și consiliere în zone defavorizate, uneori în condiții extrem de dificile. El știe că starea de sănătate este determinată nu doar de lipsa bolii, ci și de alți factori precum pacea, locuinţa, relaţiile sociale, securitatea socială, educaţia, alimentaţia, venitul, respectul pentru drepturile omului, stabilitatea ecosistemului, utilizarea adecvată a resurselor și justeţea socială, iar ameninţarea cea mai mare pentru sănătate este sărăcia. Scopul nostru nu este doar acela de a oferi îngijire medicală persoanelor aflate în suferință, ci și de a ajuta oamenii să înțeleagă și să-și accepte boala cu care se confruntă și mai ales cum își pot menține sănătatea fizică, psihică și socială. Intervenția în procesul boală-sănătate trebuie să facă obiectul unei gândiri sistematice, care să aibă la bază cunoştințe variate, ce trebuie să întregească global îngrijirile acordate pacientului. Chiar dacă, prin «fișa postului» avem datoria de a susține pacientul oferindu-i confort, tratament, îngrijire și vindecare, suntem datori să-l ajutăm să găsească și mijloace pentru rezolvarea dificultăților sale și să-i oferim protecție prin profilaxie și educare”, a punctat Viorica Duțu.

 

Referitor la educația medicală continuă, care aduce schimbări reale asupra profesiei, ca și a impactului și modalității în care aceasta este percepută la nivelul societății, Tamara Baciu, asistent-șef UPU Buzău a subliniat că „dacă ne-am ales profesia de asistent medical, trebuie să fim conștienți că trebuie să ne purtăm ca atare, să ne asumăm și părțile bune și pe cele mai puțin plăcute pe care le implică. Nouă ni se adresează oameni din toate categoriile sociale și profesionale, la noi ajung și oamenii străzii și cei care trăiesc în lux, și cei flămânzi și cei sătui. Dacă vrem să fim respectați, trebuie să-i tratăm pe toți cu aceeași responsabilitate și oricât de suprasolicitați am fi la un moment dat, să nu încercăm să ne rezolvăm problemele noastre cu pacientul. Nu avem dreptul să ne simțim deranjați dacă un pacient vine la cabinetul medical sau la spital într-o stare fizică și psihică degradată sau dacă din cauza educației ori a suferinței se poartă mai puțin adecvat, ci suntem datori să-l ascultăm, să-l înțelegem și să găsim mijloacele prin care să-l ajutăm.Nu trebuie să uităm nicio clipă de ce ne aflăm unde ne aflăm și de ce parte a baricadei trebuie să ne aflăm. Trebuie să avem capacitatea de a-i ajuta pe toți cei care ni se adresează, chiar și în condiții mai dificile. Să nu uităm că unii colegi de-ai noștri fac asta în condiții mult mai vitrege, de sărăcie sau chiar de război. Sigur că fiecare ne dorim respect și recunoștință, dar acestea se câștigă, nu se impun”.

Nouă, celor aflați de cealaltă parte a „baricadei” nu ne rămâne decât să spunem că „asistenții medicali fac parte din viețile noastre ale tuturor, iar pentru asta le mulțumim!

 

FOTOGALERIE:

 

 



Comentarii (1)

  1. Ioana Codin spune:

    LA MULTI ANI! Tuturor asistentilor medicali din sistemul nostru sanitar si nu numai! Profesia aceasta se inscrie printre toate profesiile nobile de pe pamant, dar este profesia care are nevoie de multa daruire, profesionalism si credinta! Credinta in Dumnezeu si credinta in tot ceea ce faci! Am lucrat 40 de ani in aceasta profesie si cred ca mai puteam lucra inca pe atat! Mi-a placut mult si am facut totul cu pasiune si daruire, pentru ca iubesc oamenii! Ma bucur pentru colegele mele care au tinut alocutiuni, pe unele le cunosc si ma bucur ca au ramas aceleasi pe care le-am cunoscut! Cu voi as avea curajul sa merg inainte si la acesta varsta!
    Va felicit si va asigur de toata consideratia si dragostea mea! Va iubesc!

Adaugati un comentariu


 

*