Existența comisiilor multidisciplinare, condiție pentru finanțarea Centrelor de Oncologie

25 februarie 2019 | 0 comentarii |

Noua reglementare va intra în vigoare odată cu punerea în aplicare a noului Contract-cadru cu CNAS, iar centrele care nu o respectă nu vor mai primi finanțare.

 

Centrele de oncologie care nu dispun de o echipă multidisciplinară de medici specialiști pentru stabilirea diagnosticului și a tratamentului vor rămâne, începând din acest an, fără finanțare din partea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Existența unui consiliu (comisie) – „tumor board” devine, astfel, o condiție obligatorie pentru toate centrele oncologice care mai doresc să se afle în contract cu CNAS.

Anunțul a fost făcut vineri, de ministrul Sănătății, Sorina Pintea, cu ocazia prezentării bugetului pe acest an, când a precizat că această decizie a fost luată în urma propunerii Comisiei de Oncologie din minister, și va intra în vigoare odată cu punerea în aplicare a noului Contract-cadru. Necesitatea existenței comisiei multidisciplinare în cazul acestor centre nu constituie o noutate, fiind prevăzută în legislația ce reglementează funcționarea acestora, însă Sorina Pintea spune că au existat cazuri în care unele centre nu au putut face dovada că dispun de tumor board, fapt pentru care s-a ajuns la măsura suspendării finanțării în astfel de situații. „La propunerea Comisiei de Oncologie, începând de anul acesta, odată cu aplicarea noului contract-cadru cu Casa de Asigurări de Sănătate, centrele de oncologie care nu vor folosi tumor board-ul nu vor mai fi finanţate. Pentru că aveau în legislaţie această sintagmă – specialiştii, echipa multidisciplinară care tratează tumorile. Din păcate, unii nu au putut să facă dovada că în tratamentul cancerului pentru pacienţi s-a folosit acest lucru. De anul acesta va deveni obligatoriu”, a precizat ministrul.

 

Dr. Florinel Bădulescu

În aceeași conferință de presă, președintele Comisiei de Oncologie, dr. Florinel Bădulescu, a menționat că s-au făcut mari progrese în ultimii ani în ceea ce privește accesul la tratament al pacienților români diagnosticați cu cancer. Medicul oncolog a precizat că la acest moment mai lipsesc doar două molecule pentru ca România să dispună de toată gama terapeutică de vârf în domeniul oncologiei.

„Acum doi ani am plecat cu două molecule. Eram deficitari pe toate liniile terapeutice la această terapie ţintită molecular sau inovativă. Astăzi, vreau să vă spun că depăşim 70% din ce au ţările bogate din Europa. Ne mai lipsesc două molecule prin care să acoperim toată gama terapeutică de vârf. Dar la ce bolnavi? La bolnavii grav”, a precizat dr. Bădulescu.

Totodată, președintele Comisiei de oncologie a reamintit că este extrem de importantă, în tratamentul cancerului, diagnosticarea bolii în fază cât mai puțin avansată, când există șanse foarte mari să se ajungă la vindecare, de aceea i-a îndemnat pe români să meargă cel puțin o dată pe an la un control medical.

 

În acest week-end, peste trei sute de medici oncologi, radioterapeuţi, hematologi şi din specialităţi conexe, din ţară şi din străinătate s-au reunit la Timișoara pentru a participa la o conferință pe tema importanţei imunoterapiei ca tratament inovator în lupta împotriva cancerului, eveniment organizat de asociația OncoHelp.

Cu această ocazie, dr. Şerban Negru, managerul spitalului OncoHelp din Timişoara, a precizat că imunoterapia reprezintă soluția de viitor în tratamentul cancerului, înlocuind treptat terapiile tradiționale, precum chimioterapia, radioterapia sau terapiile țintite.

„Prin imunoterapie este activat sistemul imunitar al pacientului bolnav de cancer, astfel încât acesta devine capabil să recunoască celulele tumorale şi să le distrugă. Se anticipează că, în viitor, imunoterapia oncologică va ocupa rolul principal în planul de tratament al mai multor forme de cancer. Avem disperată nevoie de biomarkeri care să selecteze eficient pacienţii responsivi, dar toţi biomarkerii consacraţi sau în cercetare vin cu o serie de limitări şi dificultăţi tehnice. Indicaţiile terapeutice în marile localizări ale cancerului se schimbă zi de zi, imunoterapia avansează în faze tot mai precoce ale tratamentului într-un ritm ameţitor şi e greu pentru noi să ţinem pasul cu toate aceste schimbări”, a mai declarat dr. Negru, în cadrul conferinței.

 


Categorii: Actual, Autoritati, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*