Gala Societăți Civile își desemnează câștigătorii

13 septembrie 2021 | 0 comentarii |

Pentru al doilea an consecutiv, ceremonia de decernare a premiilor nu se va mai organiza în cadrul festiv cu care organizatorii ne obișnuiseră până în 2019, câștigătorii fiind anunțați în cadrul unei emisiuni special la Rock FM, la sfârșitul acestei luni.

 

Cea de-a 19-a ediție a Galei Societății Civile se va desfășura sub semnul pandemiei, pentru al doilea an consecutiv, organizatorii renunțând la festivitatea oficială care era găzduită de obicei de Teatrul Național, în cadrul căreia se reuneau personalități ale vieții publice. Organizatorii evenimentului au anunțat astăzi că decernarea marelui premiu și a celorlalte premii la fiecare categorie a Galei va avea loc în cadrul unei ediții speciale a emisiunii realizate de Răzvan Exarhu la postul de radio Rock FM. Este vorba de emisiunea Morning Glory care, de această dată, se va numi Evening Glory, întrucât va fi difuzată seara, începând cu ora 19.00, în data de 30 septembrie. În cadrul emisiunii vor fi anunțați câștigătorii premiilor I, iar câștigătorii premiilor II și III vor fi anunțați în timp real, pe pagina de Facebook Gala Societății Civile. De asemenea, emisiunea va fi transmisă live pe paginile de Facebook ale Rock FM și Morning Glory.

Organizatorii au apelat la aceeași soluție și anul trecut, pentru a respecta regulile impuse în perioada pandemiei, iar decizia de a proceda în mod similar și la această ediție a fost luată ținând cont de trendul ascendent al numărului de cazuri noi de Covid-19, existând premisele ca până la data de 30 septembrie situația să se înrăutățească.

 

Ediția din acest an a debutat în primăvară, odată cu startul perioadei de înscriere a inițiativelor în competiția pentru Marele Premiu al Galei, iar până la finele lunii mai, în competiție s-au înscris 205 de inițiative, dintre care 162 de proiecte, 12 programe și 31 campanii de comunicare. Acestea au fost evaluate, în perioada 22 iunie – 3 august 2021, de către 52 de specialişti în implementarea și evaluarea proiectelor, cercetători, sociologi, jurnaliști, lideri și formatori de opinie ai societății civile și ai sectorului non-profit și reprezentanți ai sectorului privat, care ulterior au stabilit câștigătorii fiecărei secțiuni, precum și câștigătorul Marelui Premiu.

La secțiunea Sănătate s-au înscris 24 de proiecte și rămâne de văzut dacă și anul acesta, câștigătorul Marelui Premiu va proveni din rândul acestora, așa cum s-a întâmplat la multe dintre edițiile anterioare.

 

Gala Societății Civile a premiat, în cele 18 ediții de până acum, peste 790 de inițiative care au adus schimbări pozitive majore în societate, proiecte generate de sectorul neguvernamental, care investesc în România și în viitorul său. La ediția din 2020, Marele Premiu al Galei Societății Civile a fost acordat inițiativei Fiecare Copil Contează, un proiect al organizației Salvați Copiii, înscris în secțiunea Sănătate.

Gala Societății Civile este cel mai amplu proiect care promovează și premiază activitatea sectorului asociativ din România. Inițiată în anul 2002, Gala are ca misiune recunoașterea tuturor inițiativelor luate pentru îmbunătățirea vieții într-o comunitate, promovarea și premierea spiritului civic și a responsabilității.

Pe lângă premiile obișnuite, anul acesta, fiecare câștigător al premiului I din cadrul competiției va fi premiat de către partenerul principal Rompetrol cu câte un voucher de carburant în valoare de 1.000 de dolari, pentru a-și putea implementa proiectele și a-și susține cauzele.

 


Adaugati un comentariu


 

*