Începe vaccinarea anti-Covid a copiilor între 5 și 11 ani

25 ianuarie 2022 | 0 comentarii |

Primele 114.000 de doze de vaccin vor fi disponibile în toate centrele de stocare și vor fi distribuite centrelor de vaccinare, începând de miercuri, 26 ianuarie, când vor putea fi vaccinați primii copii înscriși pe listele . 

 

Imunizarea copiilor cu vârste între 5 şi 11 ani începe miercuri, 26 ianuarie, în toată țara.  Primele 114.000 de doze de vaccin de la compania Pfizer BioNTech destinate acestei categorii ajung, marți, în România, a anunțat Centrul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19. Vaccinurile vor fi livrate pe cale aeriană şi de pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara vor fi distriuite către centrele de stocare dom Bucurețti, Iași, Cluj, Timișoara, Brașov, Constanța și Craiova. Transportul este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră, în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă.

Astfel, procesul de vaccinare a copiilor cu vârste între 5 şi 11 ani va începe la data de 26 ianuarie, iar dozele vor fi distribuite după cum urmează:

• Centrul Naţional de Stocare Bucureşti: 42.000 doze;

• Centrul Regional de Depozitare Braşov: 12.000 doze;

• Centrul Regional de Depozitare Constanţa: 12.000 doze;

• Centrul Regional de Depozitare Cluj: 12.000 doze;

• Centrul Regional de Depozitare Craiova: 12.000 doze;

• Centrul Regional de Depozitare Iaşi: 12.000 doze;

• Centrul Regional de Depozitare Timişoara: 12.000 doze.

 

Reprezentanții CNCAV atrag atenția că programarea se va efectua doar în centrele de vaccinare înregistrate în platforma de vaccinare, sub denumirea P_Ped, prin intermediul conturilor părinţilor sau ale reprezentanţilor legali.

La acest moment, în platforma de programare sunt configurate 220 centre de vaccinare pediatrică la nivel naţional. Harta centrelor de vaccinare este disponibilă AICI.

Schema de vaccinare a copiilor cu vaccinul Comirnaty este de 10 micrograme/doză și se administrează intramuscular, două doze, la interval de 21 de zile, similar celorlalte grupe de vârstă eligibile.

Începând cu data de 13 ianuarie, cu sprijinul Serviciului de Telecomunicații Speciale, platforma electronică a permis programarea copiilor cu vârste între 5 și 11 ani, iar până în data de 24 ianuarie fuseseră înregistrate 3.355 de astfel de solicitări.

 

În județul Buzău au fost operaționalizate trei fluxuri de vaccinare anti-COVD pentru copiii cu vârste între 5 și 11 ani, în Buzău și Râmnicu Sărat. „S-au organizat fluxuri de vaccinare pentru copii la Centrul de vaccnare de la Muzeul Județean și la Centrul de la demisolul Dispensarului medical nr. 14 din Broșteni, în municipiul Buzău, iar în Râmnicu Sărat, la Centrul de vaccinare din Str. Micșunelelor”, a precizat Cristina Ungureanu, directorul DSP Buzău.

Autoritățile de sănătate publică buzoiene au solicitat, pentru început, 600 de doze de vaccin anti-COVID, pentru cei 300 de micuți care au fost deja programați pe platforma de vaccinare, până acum. În funcție de solicitări vor fi comandate noi tranșe de vaccin, care vor ajunge din centrul de stocare în doar câteva ore.

Prefectul Daniel Țiclea spune că deși s-a observat că vaccinarea copiilor este o decizie dificilă pentru unii părinți, împreună cu DSP au fost luate toate măsurile pentru asprijini fiecare caz în parte”, astfel încât să nu fie probleme de accesabilitate la platforma de vaccinare sau în centrele de vaccinare. În acest scop a fost mutat centrul de pe Bălcescu la Muzeu, într-un spațiu mai generos, astfel încât traseele să fie foarte clar delimitate, iar mediul în care vor merge copiii să fie unul prietenos și care să asigure toate condițiile.

 

Ce trebuie știut despre vaccinurile anti-COVID pentru copiii de 5 și 11 ani?

 

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 transmite că „vaccinarea rămâne soluția sigură și eficientă pentru învingerea pandemiei COVID-19, iar vaccinurile utilizate în România sunt autorizate de EMA, cel mai important for decizional, care reunește experți la nivel european. În urma finalizării evaluării datelor științifice a rezultat că raportul beneficiu/risc este pozitiv, mai ales la copiii care au comorbidități și care prezintă un risc crescut de a dezvolta forme severe ale infecției cu SARS-CoV-2” și menționează că este importamt ca „părinții să știe că datele disponibile până în acest moment indică un risc scăzut de miocardită la copiii din această categorie de vârstă, mult sub cel de la categoria 12-17 ani”.

Vaccinarea se poate realiza și fără programare, prin prezentare directă în cabinetele centrelor de vaccinare dedicate copiilor sau în cabinetele medicilor de familie care au solicitat doze pediatrice, pe tot parcursul programului de lucru.

 

CNCAV răspunde unei serii de întrebări adresată de părinți, referitor la vaccinurile anti-COVID pentru copii:

* Copiii infectați cu virusul SARS-CoV-2 sunt expuși riscului de a dezvolta forme grave de boală COVID-19?

Copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani care se infectează cu virusul SARS-CoV-2 riscă să prezinte și forme grave de COVID-19. De asemenea, s-a observat că și copiii, nu doar adulții, pot să prezinte manifestări clinice persistente („Long COVID-19”) după infecție. Copiii care prezintă comorbidități (boli cronice respiratorii, renale, hepatice, cardiace, malignități, boli inflamatorii intestinale, imunodepresie de diferite cauze) sunt mai expuși riscului de a dezvolta forme severe de COVID-19 după infecția cu virusul SARS CoV-2 în comparație cu copiii sănătoși.

 

* Având în vedere faptul că formele severe de COVID-19 la copii sunt rare, este justificată vaccinarea?

Vaccinarea împotriva COVID-19 protejează copiii atât de efectele directe, imediate ale bolii, cât și de efectele pe termen lung. Copiii sunt protejați pentru riscul de spitalizare sau de a dezvolta o formă moderată până la o formă critică de boală, precum și de apariția miocarditei sau a sindromului multiinflamator sistemic.

 

* De ce copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani ar trebui vaccinați?

Obiectivul principal al vaccinării copiilor cu vârste cuprinse între 5-11 ani este de fi protejați împotriva infecției SARS-CoV-2 și de a reduce povara generală a bolii la această grupă de vârstă. Copiii cu afecțiuni cronice ar trebui să aibă prioritate, având în vedere riscul crescut de a dezvolta forme severe de boală. Riscul de a dezvolta o formă severă de boală nu este însă de neglijat chiar și în cazul copiilor fără afecțiuni cronice.

 

* Este mai sigur pentru copilul meu să-și dezvolte imunitatea prin infectarea cu virusul SARS-CoV-2 decât prin vaccinare?

În primul rând trebuie să ținem cont de faptul că riscul unui copil de a face o formă severă de boală nu este de neglijat, chiar și în cazul copiilor care nu au afecțiuni cronice. Nivelul de imunitate naturală la copilul nevaccinat și durata acesteia sunt în prezent necunoscute și probabil heterogene. Vaccinarea împotriva COVID-19 a copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani previne apariția formelor severe de boală și a complicațiilor pe termen lung de tipul miocarditei, sindromului inflamator multisistemic sau a simptomelor persistente post-COVID-19.

 

* Copilul care urmează a fi vaccinat împotriva COVID-19 ar trebui să fie consultat de un medic pediatru/medic de familie?

În cazul în care copilul nu are nicio problemă medicală deosebită de sănătate (boli cronice, alergii, tratamente imunosupresive, etc.) acesta poate să fie programat pentru a fi vaccinat fără un consult medical prealabil.

 

* Ce tip de vaccin va primi copilul meu?

Vaccinul Comirnaty-Pfizer-BioNTech, 10 µg/doză este indicat pentru imunizarea activă pentru prevenirea bolii COVID-19. Este un vaccin tip ARNm COVID-19 și este aprobat de Agenția Europeană a Medicamentelor (EMA) și de către Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (ANMDM) pentru administrarea la grupa de vârstă 5- 11 ani.

 

* Este vaccinul împotriva COVID-19 sigur pentru administrarea la copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani?

Răspunsul este DA, vaccinurile sunt sigure pentru copiii din această grupă de vârstă. Studiile efectuate până în prezent au raportat că profilul de siguranță al vaccinului este similar la această grupă de vârstă cu cel din rândul adolescenților.

 

* Care sunt ingredientele cuprinse în vaccinurile împotriva COVID-19?

Vaccinurile COVID-19 disponibile în prezent pentru adulți, adolescenți și copii conțin ingrediente active, precum și ingrediente inactive care variază în funcție de producător. Niciunul dintre vaccinuri nu conține ouă, gelatină, latex sau conservanți. Vaccinurile împotriva COVID-19 nu conțin metale precum fier, nichel, cobalt, litiu și aliaje. Nu conțin produse fabricate, cum ar fi microelectronice, electrozi, nanotuburi de carbon sau semiconductori cu nanofire. Nu există conservanți precum mercur/thimerosal în niciunul dintre vaccinurile COVID-19 disponibile în prezent, inclusiv vaccinul Pfizer-BioNTech disponibil pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani.

 

* Se poate administra copilului Paracetamol sau Ibuprofen înainte de vaccinarea împotriva COVID-19 pentru a preveni efectele secundare?

Centrul pentru Controlul și Prevenție al Bolilor din Statele Unite (CDC) recomandă părinților să nu administreze copilului niciun medicament pentru ameliorarea durerii înainte ca micuțul să fie vaccinat deoarece acesta poate reduce răspunsul imun la vaccin. Cu toate acestea, în cazul în care copilul prezintă febră sau durere la locul de injecție după vaccinare, poate să primească Paracetamol sau Ibuprofen în doza adecvată, cu excepția situației în care are o contraindicație medicală cunoscută. Aspirina NU este recomandată pentru utilizare la copii și adolescenți cu vârsta sub 18 ani.

 

* Doza de vaccin împotriva COVID-19 pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 5-11 ani este aceeași cu cea pentru grupa de vârsta 12-18 ani și respectiv pentru adulți?

Doza de vaccin Comirnaty- Pfizer-BioNTech Pfizer este de 10 µg/doză pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani, diferită față de cea pentru copiii cu vârsta peste 12 ani și adulți care este de 30 µg/doză.

 

* Câte doze de vaccin va primi copilul cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani?

Schema de vaccinare completă cuprinde 2 doze de vaccin Comirnaty-PfizerBioNTech, de 10 µg/doză, ce se vor administra intramuscular la interval de 21 de zile. Pentru o categorie specială de copii, cu imunosupresie severă, se poate administra a treia doză la un interval de cel puțin 28 zile după a doua doză.

 

* Există îngrijorări cu privire la apariția de miocardită sau de pericardită după administrarea unui vaccin ARNm COVID-19 la copiii cu vârste cuprinse între 5 -11 ani?

Evoluția clinică a miocarditei post-vaccinare, conform datelor publicate până la acest moment a fost favorabilă în comparație cu miocardita asociată infecției cu SARS- CoV-2. Infecția cu SARS-CoV-2 este asociată cu un risc crescut de miocardită, respectiv de 30 de ori mai mare la copiii cu vârsta sub 16 ani conform datelor Centrului de Supraveghere și Control a Bolilor Transmisibile din SUA (CDC).

 

* Copilul tocmai a primit un alt vaccin. Poate acesta să primească în continuare un vaccin COVID-19? Copilul poate fi vaccinat simultan cu vaccin gripal și vaccin împotriva COVID-19?

Vaccinurile împotriva COVID-19 se pot administra simultan sau la orice interval de timp cu alt vaccin cuprins în Programul Național de Vaccinare destinat copiilor și grupelor populaționale aflate la risc (vaccinarea antigripală, vaccinarea antiHPV), profilaxia tetanosului sau alte produse vaccinale care dețin autorizație de punere pe piața în România.

 

* Este indicată vaccinarea copiilor cu vârste cuprinse între 5-11 ani dacă aceștia au trecut prin boală?

Vaccinarea împotriva COVID-19 este recomandată tuturor persoanelor cu vârsta de 5 ani și peste, indiferent dacă au prezentat în istoric o formă asimptomatică sau simptomatică de infecție cu virusul SARS-CoV-2.

 

* Poate copilul să primească vaccinul dacă are în antecedente alergii alimentare, urticarie, șoc anafilactic?

Copilul ar trebui să facă vaccinul cu excepția cazului în care acesta a avut o reacție alergică severă la o doză anterioară de vaccin împotriva COVID-19 sau are o alergie la unul dintre ingredientele vaccinului (de exemplu, polietilenglicol). Dacă copilul dumneavoastră are antecedente de reacție alergică severă sau utilizează Epi-pen, vă rugăm să anunțați personalului medical în ziua în care acesta este programat.

 

* În situația în care un copil este diagnosticat cu COVID-19 formă asimptomatică sau simptomatică după prima doză de vaccin, mai poate fi administrată a doua doză?

Doza a doua de vaccin împotriva COVID-19 poate fi administrată după recuperarea după boală și ieșirea din perioada de izolare.

 

* Copilul are o afecțiune hematologică (de exemplu, purpură trombocitopenică idiopatică, hemofilie etc.). În această situație poate copilul să primească un vaccin împotriva COVID-19?

Existența unei tulburări de sângerare/coagulare nu este un motiv pentru a evita vaccinarea. Înainte de a decide vaccinarea împotriva COVID-19, se recomandă un consult de specialitate (medic hematolog pediatru) pentru a primi cele mai corecte recomandări.

 

* Este adevărat că vaccinurile împotriva COVID-19 pot afecta fertilitatea? Există vreo dovadă în acest sens?

În prezent nu există nicio dovadă științifică care să susțină această ipoteză.

 


Adaugati un comentariu


 

*