Institutul Clinic Fundeni, în proces de acreditare pentru terapia CAR-T

29 noiembrie 2020 | 0 comentarii |

În cadrul webinar-ului „Tratamente inovative în oncologie” s-a aprofundat această soluție inovatoare pentru pacienții cu cancere hematologice care nu mai răspund la tratament.

 

Peste 600 de medici au participat la cea de-a șaptea ediție a Conferinței „Tratamente inovative în oncologie”, care a avut loc vineri, 27 noiembrie. Evenimentul, găzduit în mod obișnuit la Centrul de Excelență în Medicină Translațională (CEMT) din Institutul Clinic Fundeni, a avut loc online, pentru a doua oară în acest an, astfel încât să poată fi respectate măsurile de prevenție a COVID-19.

Cu această ocazie, prof. dr. Alina Tănase, medic primar hematologie IC Fundeni și unul dintre artizanii transplantului medular din România, a vorbit despre terapia CAR-T (chimeric antigen receptor-T), un prototip de medicină personalizată cu rezultate spectaculoase. „În prezent, Institutul Clinic Fundeni se află în proces de acreditare pentru administrarea acestui tratament aprobat de Agenția Europeană a Medicamentului în august 2018. Anterior, anul acesta, terapia (tisagenlecleucel/ Kymriah) a fost inclusă în propunerea de rambursare pentru ianuarie 2021 și probabil va putea fi rambursat în baza unui program special al CNAS”, a afirmat dr. Tănase.

 

Terapia CTL019 (tisagenlecleucel) a fost dezvoltată „să vâneze” și „să distrugă” celulele B tumorale care exprimă proteina CD19 la pacienți cu boala refractară/ recădere care suferă de leucemie acută limfoblastică (cu vârsta sub 25 ani) sau de limfom cu celulă mare B. „Deși această terapie celulară a fost înregistrată ca un medicament, acestea sunt medicamente speciale, sunt medicamente vii”, a explicat prof. Tănase, care a subliniat că această terapie are o parte clinică și una de laborator. „Sunt țări care își construiesc aceste laboratoare și fac automatizat complet CAR-T. Diferența este de preț: în mod normal, un astfel de tratament costă 400.000 de euro pe administrare. Într-o țară cu laboratoare automatizate, administrarea este 40.000 euro. Și România ar trebui să ia în calcul posibilitatea de a construi un astfel de laborator la Institutul Clinic Fundeni. În prezent, suntem în proces de acreditare a Secției de Transplant Medular pentru acest tratament cu rezultate uluitoare, dar și foarte costisitor și cu complicații foarte mari, de aceea educarea corpului medical e obligatorie”, a arătat prof. Alina Tănase.

Medicul a menționat că decizia de a trata un pacient cu terapie cu celule CAR-T trebuie luată în cadrul unei comisii multidisciplinare dedicate, pentru că „acest tratament nu dă rezultatele scontate la toți pacienții. Istoricul medical și starea fizică a pacienților sunt factori importanți în determinarea eligibilității pentru tratament. Terapia are rată de remisiune de 82% la trei luni, iar uneori se obține o remisiune completă”, a mai spus dr. Tănase care consideră că este importantă înființarea unei Comisii de Specialitate pentru terapiile celulare CAR-T în cadrul Ministerului Sănătății și participarea la Registrul European al pacienților tratați cu terapie CAR-T, concomitent cu înființarea unui registru român de CAR-T.

 

Prof. Irinel Popescu a vorbit despre „Managementul onco-chirurgical al metastazelor hepatice colorectale – abordarea față de o terapie individualizată” și a prezentat concluziile experienței extinse a Centrului de Chirurgie Generală și Transplant Hepatic „Dan Setlacec” din Institutul Clinic Fundeni în domeniul rezecțiilor hepatice.

Potrivit acestuia, implicarea chirurgului hepato-bilio-pancreatic în managementul pacientului cu cancer colorectal „trebuie să fie făcută încă de la început, odată cu stabilirea obiectivelor de tratament, iar tratamentul oncologic trebuie să urmărească și rezecabilitatea metastazelor hepatice, ceea ce îi asigură pacientului cele mai bune șanse de supraviețuire la distanță”.

Conform studiilor, deși o chirurgie de înaltă performanță nu poate compensa în primii doi ani caracteristicile biologice agresive ale tumorii, după această perioadă, factorii legați de calitatea chirurgiei devin prevalenți, aceasta fiind obligatorie pentru rezultate bune de lungă durată, a punctat prof. Irinel Popescu.

 

Potrivit profesorului Irinel Popescu, cheia abordării moderne, personalizate a pacientului cu cancer colorectal constă nu numai în echipa multidisciplinară, ci și dintr-o chirurgie specializată, colorectală pentru tumora primară și respectiv hepato-bilio-pancreatică pentru metastazele hepatice.

Așa cum de multă vreme nici un chirurg nu mai operează o tumoare fără viza oncologului, la fel ar trebui ca un oncolog să nu mai gândească tratamentul fără un consult din partea chirurgului hepato-bilio-pancreatic”, a subliniat prof. Irinel Popescu.

În prezentarea „Cancerul colorectal metastatic – de la terapii standard la terapii individualizate”, prof. Adina Croitoru – Institutul Fundeni, a evidențiat alternativele terapeutice existente, concluziile ultimelor studii clinice derulate, precum și experiența acumulată la nivelul IC Fundeni în managementul pacienților cu cancer colorectal. Aceasta a menționat că, la nivel global, cancerul colorectal este printre cele mai frecvente și mai letale, fiind responsabil de 881.000 de decese în 2018.

 

Tema „Actualități în diagnosticul amiloidozei hATTR”, a fost abordată de prof. dr. Daniel Coriu, care a prezentat studiul de caz al unui bărbat de 51 de ani, diagnosticat cu amiloidoză ereditară tip transtiretină și a vorbit despre tratamentul acestei afecțiuni rare.

Amiloidoza ATTR ereditară este cauzată de mutații genetice care pot fi transmise de la părinte la copil. În funcție de mutația genetică specifică pe care o persoană o are, boala poate afecta sistemul nervos, inima sau ambele. Simptomele amiloidozei ATTR familiale încep la vârsta adultă și se agravează în timp, ele nefiind evidente decât în stadii avansate”, a explicat dr. Coriu.

În Institutul Clinic Fundeni sunt tratați în prezent opt pacienți cu această afecțiune, majoritatea celor din România (41 de pacienți) fiind localizați în județul Suceava. Un diagnostic precoce, bazat pe teste genetice și biopsie este deosebit de important în evoluția bolii.

Prof. Mircea Diculescu a vorbit despre gestionarea pacienților cu boli inflamatorii intestinale. În prezentarea sa „Cancerul și Bolile Inflamatorii Cronice Intestinale, între riscul bolii și riscul tratamentului”, a subliniat că inflamația în bolile inflamatorii intestinale este un factor cert de risc pentru neoplazii, așadar trebuie controlată.

Screeningul pentru cancer este important la pacienții cu risc oncologic și boli cronice intestinale, la fel cum este importantă și terapia personalizată (selecția tratamentului bolii inflamatorii intestinale trebuie făcută luând în considerare riscul și beneficiul pentru fiecare pacient și o perspectivă pe termen lung asupra tratamentului). De asemenea, abordarea interdisciplinară a cazurilor este importantă”, a spus prof. Diculescu.

 

Șef lucrări dr. Traian Dumitrașcu a adus în discuție rolul chirurgiei în carcinomul ductal pancreatic, aflat în topul celor mai frecvente tipuri de cancer, aflat pe locul 10, atât la bărbați, cât și la femei. Acesta a spus că tratamentul trebuie adaptat stadiului tumoral şi stării generale a pacientului, implicând o evaluare multidisciplinară, în centre specializate. „Rezecţia (pancreatectomia) reprezintă singura şansă de supravieţuire pe termen lung la un pacient diagnosticat cu cancer de pancreas – standardul în stadiile I – II. Doar 15 – 20% dintre pacienţi pot beneficia de un tratament chirurgical cu viză potenţial curativă. Majoritatea pacienţilor prezintă boală incurabilă la momentul diagnosticului de cancer de pancreas și speranţa lor de viaţă este sub un an de zile. Rezultatele cele mai bune ale rezecției se obţin în centre specializate, cu volum mare de pacienţi, in cooperare multidisciplinară; pacienţii potenţiali rezecabili trebuiesc adresaţi chirurgilor specializaţi (cu volum mare de rezecţii pancreatice)”, a arătat dr. Dumitrașcu.

 

Conf. Gabriel Becheanu, medic primar anatomie patologică, a vorbit despre erorile care pot apărea în etapa preanalitică în diagnosticul morfopatologic, dar și despre soluții, pentru a avea specimene de calitate – între care educarea celor implicați în obținerea și pregătirea probelor – pentru a ajunge la un rezultat de laborator corect.

Conf. Vlad Herlea, șef Serviciu anatomie patologică, a dezvoltat tema Aspectele morfologice și factorii prognostici în carcinomul gastric, din perspectiva clasificării moleculare a tumorilor acestui tip de cancer”.

Dr. Mircea Gongu, de la Centrul de radioterapie MedEuropa, a aprofundat tratamentul cu cetuximab, „partenerul optim” al regimurilor de chimioterapie în prima linie de tratament a cancerului de cap și gât.

Dr. Laurențiu Micu, în prezentarea „Carcinomul hepatocelular și sindromul metabolic”, a analizat contextul general la nivel mondial de obezitate și sindrom metabolic, urmărind relația dintre ficatul gras non-alcoolic (NAFLD) și steatoza hepatică non-alcoolică (NASH), cu carcinomul hepatocelular. Acesta a subliniat că „ficatul gras non-alcoolic este acum cea mai prevalentă afecțiune hepatică cronică din lume, cu tendință de creștere în continuare, inclusiv la nivelul complicațiilor sale – cancerul hepatocelular. Parametri precum sex, vârstă, diabet, obezitate, polimorfisme genetice pot ajuta la identificarea pacienților care ar trebui înrolați în programe de supraveghere, modificarea stilului de viață reprezentând cea mai eficientă măsură pentru a reduce riscul de cancer hepatocelular”.

 

Șef lucrări dr. Mugur Cristian Grasu a vorbit despre procedura combinată TACE-RFA în tratamentul carcinomului hepatocelular (CHC), problemele tehnice și complicațiile care pot apărea, precum și principalele inovații. „Mulți dintre pacienții cu CHC nu sunt eligibili pentru tratament curativ din cauza unui stadiu avansat al tumorii și unei rezerve funcționale hepatice scăzute. Recent, s-a demonstrat în studii randomizate că utilizarea chemoembolizării transarteriale (TACE) are un beneficiu în ceea ce privește supraviețuirea, la unii pacienți devenind chiar standard de tratament”, a explicat acesta. TACE combină efectul chimioterapiei țintite cu efectul necrozei ischemice induse de embolizarea arterială.

„Neoplazii de novo la pacienții cu transplant hepatic” a fost tema abordată de dr. Mariana Mihăilă. Medicul a subliniat că acestea reprezintă o amenințare serioasă a vieții în cazul pacienților care au primit un transplant hepatic, iar incidența neoplaziilor de novo este de 2-4 ori mai mare decât la populația sănătoasă. „Afecțiunile limfoproliferative post-transplant, precum și tumorile de piele sunt cele mai detectate malignități de novo la pacienții pediatrici, respectiv la populația adultă. Toți pacienții cu transplant de ficat ar trebui să fie consiliați să nu mai fumeze, să limiteze alcoolul (sau să renunțe complet), să folosească protecție solară, să facă evaluări dermatologice frecvente și consultații de follow up regulate”, a punctat dr. Mihăilă.

 


Adaugati un comentariu


 

*