Intră activitatea de transplant în normal?

16 august 2018 | 1 comentariu |

Noua conducere a ANT anunță că de o lună, de când a fost instalată, în spitalele românești s-au prelevat organe de la șapte pacienți, care au salvat mai multe vieți.

 

Agenția Națională de Transplant anunță, printr-o postare pe Facebook, primele rezultate ale noii echipe de coordonare. Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a semnat pe 4 iulie ordinul de numire a medicului Anca Alexandra Mureșan (Baculea) în funcţia de director executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant.

Este prematur să spunem că activitatea de transplant reintră în normal în România sau dacă este doar o conincidență, dar potrivit datelor publicate de ANT, în ultima lună, de când a fost schimbată conducerea instituției, au fost prelevate organe de la șapte persoane, care au salvat mai multe vieți, ale unor pacienți din Cluj, Bucureşti, Târgu Mureş, Iaşi, Viena sau Olanda.

Astfel, organele prelevate în Spitalul Județean de Urgență din Oradea, de la un copil,  au salvat doi pacienți la Cluj unde s-au transplantat rinichii, ficatul a ajutat o adolescentă din București să trăiască, corneele au salvat vederea altor oameni din București, plămânul a fost transplantat la Viena, iar inima la Târgu Mureș. Tot la Oradea au fost prelevate organele unui adult, ai cărui rinichi au salvat doi pacineți internați la Cluj, ficatul și corneele au ajuns la alți pacienți din București, iar plămânii au mers în Olanda, unde s-a efectuat transplantul la un pacient compatibil.

 

Organele prelevate la Piatra Neamț de la un pacient aflat în moarte cerebrală au salvat un pacient din Iași, căruia i-a fost transplantat un rinichi, iar celălalt rinichi, ficatul și corneele au salvat alți patru pacienți din București.

Rinichii, ficatul și corneele prelevate de la alți doi pacienți din București au salvat alți opt pacienți internați în spitalele din Capitală, iar organele recoltate la Deva de la un pacient aflat în moarte cerebrală au fost transplantate la Cluj (rinichii) și la București (ficatul și corneele), în timp ce rinichii prelevați la Baia Mare de la un alt pacient au ajuns la Cluj (rinichii) și la București (ficatul).

Echipa ANT le-a mulțumit „tuturor celor implicați zi de zi în această dificilă activitate, precum și familiilor donatorilor care au rezonat la înălțătorul principiu de a dărui viață din viață”.

 

Numirea noului şef ANT a fost făcută în contextul în care un tânăr de 29 de ani din Braşov a murit după ce a aşteptat doi ani să primească un nou plămân. Pe 21 iulie, noul director executiv al ANT anunța pe pagina sa de Facebook, că „a treia prelevare de organe în această săptămână ne dovedește faptul că oamenii au înțeles importanța gestului de a dărui viață celor în suferință, iar gestul lor este cu atât mai nobil cu cât este făcut în momente atât de dureroase cauzate de pierderea celor dragi. Disponibilitatea și sacrificiul echipelor medicale implicate în desfășurarea activităților de prelevare și transplant s-au concretizat zilele acestea prin realizarea unui număr de 12 transplanturi”.

Zilele trecute, dr. Baculea a scris, tot pe Facebook, că le mulțumește „tuturor celor care au înțeles că, dincolo de orice polemici, trebuie să luptăm împreună pentru revigorarea activității de transplant în România”.

La prezentarea bilanțului pe șase luni, ca ministru al Sănătății, Sorina Pintea declara că regretă că nu a putut reorganiza Agenția Națională de Transplant mai devreme și nu a finalizat Legea Transplantului, pentru că „nu se cunoaște numărul exact al pacineților care necesită un transplant” și nu există o prioritizare a pacienților în funcție de urgenșă sau de înscrierea pe listele de așteptare, dar a promis „mai multă transparență”.

În ultimii doi ani, pe fondul scandalurilor legate de activitatea de transplant, intens mediatizate, a scăzut vertiginos numărul donatorilor și, implicit, al transplanturilor realizate.

 



Comentarii (1)

  1. Andrei Nica spune:

    Sa fie oare asa?
    Conducerea ANT nu are nici o implicare in activitatea de prelevare…

Adaugati un comentariu


 

*