La mulți ani asistenților medicali! De ziua lor, ICN a lansat Raportul „Asistenții Medicali: O Voce Pentru Conducere – O Viziune Pentru Viitorul Îngrijirilor De Sănătate”
Ziua Internațională a Asistentului Medical este marcată și anul acesta de pandemie, așa că facem o reverență în fața celor care, de mai bine de un an, luptă „în linia întâi” împotriva coronavirusului și au grijă de sănătatea noastră a tuturor, alături de medici și de ceilalți profesioniști din domeniul medical.
Astăzi, așa cum se întâmplă în fiecare an la data de 12 Mai, este celebrată la nivel mondial Ziua Internațională a Asistentului Medical. Asistenții medicali își pun amprenta pe viețile oamenilor din jurul lor în fiecare zi, dar astăzi au dreptul la o sărbatoare numai a lor, care să-i pună în valoare mai mult decât de obicei.
O zi în care noi, ceilalți, avem ocazia să le mulțumim asistenților medicali din viața noastră pentru sacrificiul lor și să ne exprimăm recunoștința și aprecierea față de acești profesioniști care au grijă de sănătatea noastră în vreme de pace sau de război, de liniște sau de catastrofe așa cum se întâmplă de mai bine de un an, de când omenirea este marcată de pandemie, iar ei se află în „linia întâi” pe frontul de luptă, alături de medici și de ceilalți profesioniști din domeniul medical.
Ziua Internaţională a Asistenţilor Medicali (International Nurses Day) a fost instituită în 1974, la iniţiativa Consiliului Internaţional al Asistenţilor Medicali și este celebrată în fiecare an la 12 mai, odată aniversarea zilei de naştere a asistentei medicale care a pus bazele moderne ale asistenței medicale, Florence Nightingale, una dintre personalitățile din rândul asistenților medicali care au devenit modele pentru umanitate.
Florence Nightingale a deschis prima şcoală pentru asistente medicale pe lângă Spitalul „Saint Thomas” din Londra, în 1860, realizând primul pas în pregătirea profesională şi instituţională a asistentelor medicale, care până atunci au fost considerate persoane nepregătite, care îndeplineau munci înjositoare. În 1907, ea a devenit prima femeie din Marea Britanie recompensată cu Medalia de Merit.
Datorită ambiției și devotamentului de care a dat dovadă, spitalele secolului al XIX-lea s-au transformat în instituții de tratament adecvate, dotate din punct de vedere sanitar și cu personal de specialitate gata oricând să îngrijească bolnavii. Și-a consacrat întreaga viață ajutorării bolnavilor din spitale, dând dovadă de un altruism ieșit din comun. S-a remarcat prin reformele sociale în domeniul sănătătii pe care le-a promovat, prin faptul că a militat pentru îmbunătățirea condițiilor nutriționale în India și pentru acceptarea femeilor în piața muncii.
Florence Nightingale a fost și un statistician important, precum și o cunoscută scriitoare. Cele mai multe lucrări publicate în timpul vieții s-au concentrat pe împărtășirea cunoștintelor din domeniul medical.
Ellen Dougherty, din Noua Zeelandă, a fost prima asistentă medicală din lume înregistrată. A a fost pregătită la Spitalul Wellington și a coordonat Spitalul Palmerston North. A profesat în Noua Zeelandă, prima țară în care asistentele medicale au fost înscrise într-o organizație profesională.
O legendă mai modernă, Virginia A. Henderson (1897 – 1996) a fost „Asistentul medical de excelentă al secolului 20”. Model și inspirație pentru asistentele medicale de pretutindeni, Virginia Henderson a influențat practica, educația și cercetarea din domeniu la nivel mondial, prin crearea unui model de îngrijire utilizat și în prezent.
Anul acesta, de Ziua Internațională a Asistenților Medicali, Consiliul Internațional al Asistenților Medicali (ICN) a organizat un eveniment online pentru a sărbători și a reflecta asupra acestui ultim an de mare mândrie și în același timp de mare suferință pentru asistenții medicali, dar și pentru a comemora asistenții medicali care și-au sacrificat viața îngrijind pacienți în timpul pandemiei de COVID-19.
Cu prilejul acestui eveniment a fost lansat și un nou raport al Consiliului Internațional al Asistenților Medicali, prin care se solicită statelor lumii ca asistenții medicali să fie arhitecții și proiectanții viitoarelor sisteme de sănătate și nu doar furnizori de îngrijiri.
Raportul „Asistenții Medicali: O Voce Pentru Conducere – O Viziune Pentru Viitorul Îngrijirilor De Sănătate”, demonstrează rolul vital al asistenților medicali în succesul serviciilor de sănătate, și peldează pentru o mai mare implicare a asistenților medicali leaderi, în toate organizațiile de sănătate și la toate nivelurile.
Potrivit raportului, asistenții medicali trebuie să fie creatorii sistemelor de sănătate, nu doar persoanele care furnizează servicii, iar sănătatea să fie inclusă în toate politicile guvernamentale. Asistenții medicali cu experiență pot să asigure conducerea în toate organizațiile din cadrul sistemelor de sănătate și a departamentelor guvernamentale.
Guvernele trebuie să adopte însă noua strategie globală pentru profesia de asistent medical și să integreze recomandările acesteia în strategiile naționale de sănătate și să elaboreze planuri pe termen lung privind forța de muncă și să devină autosuficiente în ceea ce privește oferta de asistenți medicali autorizați, cu date transparente care să arate progresele înregistrate în atingerea acestui obiectiv. Raportul constată, totodată, necesitatea schimbării versiunii investițiilor în locurile de muncă, iar educația și liedership-ul asistenților medicali să reprezinte costuri guvernamentale, recunoscându-se că o astfel de cheltuială reprezintă o investiție în sănătatea, siguranța, securitatea și liniștea fiecărui cetățean.
Raportul mai subliniază că profesia de asistent medical s-a aflat în centrul răspunsului la pandemie și că efectul COVID și-a pus amprenta, evidențiind necesitatea investițiilor. Pandemia a arătat clar că asistenții medicali au fost cei care au condus răspunsul, 90% dintre îngrijiri fiind efectuate de către ei, și că tot ei sunt cei care au văzut de aproape punctele slabe, fragilitățile și lacunele ce trebuie abordate în conceperea viitoarelor sisteme de sănătate.
Raportul ICN subliniază transformările pe care asistenții medicali le-au condus în timpul pandemiei, spirjinul de care are nevoie forța de muncă a asistenților medicali, și necesitatea ca viitoarele sisteme de sănătate să depășească cu mult nivelul de pregătirea pentru pandemiii și să fie adaptate la toate nevoile de sănătate viitoare. În fiecare an, ICN, fondatorul Zilei Internaționale a Asistentului Medical, la data de 12 mai, aniversarea nașterii lui Florence Nightingale, conduce festivitățile și apelul la acțiune.
Președinta ICN, Annette Kennedy a declarat că anul acesta sărbătorim Ziua Internațională a Asistentului Medical și aducem omagii celor 27 de milioane de asistenți medicali ai lumii care au demonstrat curaj compasiune, competențe și capacitate de leadership excepționale, în fața pandemiei. Au salvat multe vieți, dar din păcate mii dintre ei și-au sacrificat propria vieță. Ne vom aminti de ei astăzi și întotdeauna.
Cercetările ICN sugerează că 80% dintre asistenții medicali se confruntă cu probleme de sănătate mintală, epuizare, depresie, tulburare de stres posttraumatic, și violență legată de COVID, și că va fi nevoie de 13 milioane de asistenți medicali pentru a acoperi deficitul global, în următorii câțiva ani. De aceea, este esențial ca guvernele să acționeze acum pentru diminuarea riscului de creștere a ratei de rotație și pentru imbunătățirea retenției asistenților medicali. Investițiile, creșterea salariilor, îmbunătățirea condițiilor și strategiile de retenție nu pot fi negociabile, dacă vrem să ne salvăm sistemele de sănătate.
„Dacă am îmvățat o lecție din această pandemie, aceea este că avem nevoie de sisteme de sănătate puternice și rezilstente, pregătite pentru necunoscut și care vor menține o societate sănătoasă. De asemenea, trebuie să abordăm problema inegalităților din centrul sistemelor noastre actuale de sănătate, dintre care nu cea mai mică este inegalitatea de gen. În profesia de asistent medical, 90% feminină, vocea noastră tot nu este auzită destul de tare, iar aceasta înseamnă că avem nevoie de mai multe funcții de conducere”, susține Annette Kennedy.
Directorul Executiv ICN, Howard Catton a declarat că ICN continuă să solicite tuturor guvernelor să numească un Asistent șef guvernamental și consideră că este scandalos că multe dintre ele nu dețin încă o astfel de funcție. „Asistența medicală ne poate asigura un viitor mai bun în domeniul sănătății, dar pentru ca acest lucru să se întâmple, vocea asistenților medicali trebuie să fie auzită, și să se acționeze în consecință. Asistenții medicali sunt cei care au văzut de aproape lacunele din sistemele noastre de sănătate, în timpul pandemiei, și ei sunt cei care au capacitatea de a le transforma. Raportul ICN subliniază că asistenții medicali trebuie să fie arhitecții și proiectanții viitoarelor sisteme de sănătate, nu numai furnizori de servicii. Nu este vorba doar despre acest rol cheie al asistentului șef la nivel guvernamental, ci despre asigurarea că asistenții medicali sunt prezenți, că sunt consultați în mod sistematic și regulat în luarea deciziilor strategice importante”, a subliniat Howed Catton.
Viziunea ICN a viitoarelor sisteme de sănătate plasează asistenții medicali în prim plan și îndeamnă la investiții radicale. Mai multe investiții în retenția, în locurile de muncă, leadershipul și educația asistentelor medicali, nu este doar „ceva ce ar fi frumos să avem”, ci este o chestiune de securitate națională și globală. Economia și siguranța noastră depind de soliditatea sistemelor noastre de sănătate, care trebuie să depășească cu mult pregătirea pentru pandemii.
Cu prilejul acestei zile importante pentru asistenții medicali, Biroul OAMGMAMR Buzău transmite membrilor organizației profesionale mulțumiri „pentru dăruirea, profesionalismul, credința și dăruirea cu care contribuie la vindecarea pacienților zi de zi și mai ales în acesată perioadă marcată de pandemie.”
Elena Comănescu, președinta OAMGMAMR Buzău transmite tuturor membrilor filialei locale a organizației profesionale, dar și colegilor din întreaga țară și din lume „care și-au legat existența de cea mai umană și nobilă profesie, felicitări cu ocazia Zilei Internaționale a Asistentului Medical! Să purtați cu mândrie halatul alb, turele să vă fie ușoare, munca mereu să vă aducă plăcere! Să primiți mereu aprecieri și răsplată după efortul pe care îl depuneți, iar grija și bunătatea să vi se întoarcă înzecit. Această profesie nu este deloc ușoară și este îmbrățișată doar de oameni deciși, puternici și cu un suflet mare. Cu acest prilej vă urez să aveți răbdare, putere și înțelepciune. Munca pe care o depuneți constant este de neprețuit, iar pentru asta vă aducem sincere mulțumiri și recunoștință. La mulți ani!”, este mesajul Elenei Comănescu, președinta OAMGMAMR Buzău.
Cu prilejul Zilei Internaționale a Asistentului Medical, Mircea Timofte, președintele OAMGMAMR, a transmis că în contextul Anului Internațional al lucrătorilor din domeniul Sănătății, profesioniștii din acest domeniu sunt martorii unor „oportunități extraordinare pentru profesia de asistent medical”, deși aceasta a fost adusă în centrul atenției publice de care „circumstanțe dramatice”.
„De mai bine de un an, în contextul urgenței globale de sănătate, societatea a redescoperit rolul fundamental al profesiei de asistent medical și moașă. De peste un an asistăm la tributul asistenților medicali care luptă în primele linii cu profesionalism, empatie și devotament. Ziua Internațională a Asistentului Medical este un moment special pentru a vă mulțumi și a ne exprima recunoștința pentru eforturile voastre extraordinare și pentru responsabilitatea morală asumată dincolo de simțul datoriei. Astăzi, asistenții medicali nu au însă timp de celebrare. Animați de speranța la normalitatea cu care eram obișnuiți, rămânem solidari eforturilor de a opri pandemia, oferind îngrijire și ajutor comunităților, pentru a rămâne în siguranță și sprijinind campania de vaccinare”, a transmis Mircea Timofte.
Președintele OAMGMAMR a subliniat, în contextul Zilei Internaționale a Asistentului Medical, că este convins că pandemia „va fi învinsă prin solidaritate și parteneriat, dar este la fel de clar că vor veni și alte amenințări sanitare. Pentru acestea, însă, trebuie să fim pregătiți. Poate cea mai importantă lecție a pandemiei este aceea că sănătatea unei națiuni este puternic corelată cu nivelul și abilitățile profesioniștilor din domeniul sănătății. În această criză, asistenții medicali au reprezentat o componentă fundamentală a leadership-ului, în timpul actualei crize de sănătate publică. Modul în care vom valorifica potențialul lor va reprezenta barometrul de pregătire în fața viitoarelor amenințări”, a mai spus Timofte, subliniind că asistentul medical poate avea „o contribuție esențială” la dezvoltarea unei înțelegeri mai bune a sănătății și a îngrijirilor de sănătate, iar investițiile în forța de muncă în sectorul de sănătate rămâne o strategie demonstrată de îmbunătățirea sănătății în cadrul comunităților.
În final, președintele OAMGMAMR le-a transmis tuturor asistenților medicali „succes și multă sănătate” și i-a asigurat că organizația profesională rămâne angajată în susținerea profesiei și a profesioniștilor pe care îi reprezintă și le-a urat „La mulți ani!”.
Redacția Sănătatea Buzoiană urează tuturor asistenților medicali „La Mulți ani cu sănătate! ”
La multi ani noua!
La multi ani tuturor cadrelor sanitare!!! Sanatate si putere de munca!!!
La multi ani, tuturor colegilor din tara si de peste hotare!!!
La multi ani tuturor colegilor de pe tot mapamondul ! Meritati din plin mult mai mult !
La multi ani, tuturor!
Cu taxa de participare la conferinta, hotel, costurile de deplasare si diurna, suma platita de ordin pentru fiecare participant urca la vreo 1500 ron, nu-i asa?
Aici sunt banii asistentilor, de-asta cotizam atat de mult, chiar si pentru perioadele in care nu lucram?
P.S. In poza nu e si sotul presedintei, fara de care nu pleaca din localitate
Sanatate si putere de munca tuturor asistentilor medicali!
La multi ani, dragi colegi!
La multi ani!
Felicitari dragelor colegute!