Măsuri excepționale: Se suspendă concediile persoalului medical și se amână examenul de specialist în Medicina de Urgență

11 octombrie 2021 | 0 comentarii |

Managerii unităţilor sanitare vor putea dispune întreruperea efectuării concediilor de odihnă şi de odihnă suplimentare aflate în derulare, precum şi încetarea acordării de noi concedii de odihnă sau de odihnă suplimentare, fără plată, de studii şi pentru formare profesională, pentru o perioadă de 30 zile, iar IGSU va dispune aceleași măsuri pentru personalul propriu  – a stabilit Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) care a emis, astăzi, patru ordine ce vizează luarea unor măsuri imediate, în scopul gestionării eficiente a situaţiei pandemice dificile generată la nivelul întregii țări de evoluția tulpinii Delta a noului coronavirus, la nivel naţional.

Potrivit DSU „managerii unităților sanitare, în funcție de nevoile operaționale dispun întreruperea efectuării concediilor de odihnă și de odihnă suplimentare aflate în derulare, precum și încetarea acordării de noi concedii de odihnă sau de odihnă suplimentare, fără plată, de studii și pentru formare profesională, pentru o perioadă de 30 zile. Concediile întrerupte sau neacordate urmează a fi replanificate, când evoluția situației epidemiologice va permite efectuarea acestora”, precizează documentul.

Totodată, medicii rezidenți de anul V în specialitatea Medicină de urgență, care urmau să înceapă probele pentru examenul de medic specialist începând cu luna octombrie 2021, vor susține aceste probe în luna decembrie 2021, iar cursurile pentru atestatul de asistență medicală de urgență prespitalicească și respectiv spitalicească se suspendă, urmând a fi reluate în luna decembrie 2021, iar medicii înscriși se reîntorc în unitățile de bază.

 

În același timp, IGSU va disloca echipaje medicale, în vederea asigurării răspunsului la numărul mare de solicitări ale cetățenilor pentru asigurarea misiunilor specifice, inclusiv în contextul solicitării de transport a acestora la unități sanitare, ca urmare a creșterii exponențiale a numărului de cazuri de infectate cu SARS-CoV-2.

Astfel, IGSU va disloca, în municipiul Bucureşti, 2 posturi medicale avansate, de categoria II, cu personal aferent deservirii acestora, din cadrul unităţilor subordonate, iar locaţiile se vor stabili în funcţie de nevoile operaţionale.

Totodată, IGSU asigură dislocarea a 18 autospeciale pentru transport personal și victime multiple și a 10 ambulanțe B2 în municipiul București, din cadrul rezervelor operative. Pentru fiecare autospecială se vor asigura câte 2 echipaje complete, care să deservească intervenții în regim permanent, pe durata a 24h.

Pentru creșterea capacității de răspuns la nivelul SABIF, cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale și a Ministerului Afacerilor Interne, 6 ambulanțe (5 aflate în dotarea MApN și 1 în dotarea MAI -Direcția Medicală a MAI) cu șofer, se vor alătura Serviciului de Ambulanță București-Ilfov. Acestea vor sprijini personalul SABIF în activitățile specifice de testare a cetățenilor.

În scopul gestionarii eficiente a solicitărilor survenite în urma evoluției situației epidemiologice la nivel național, IGSU va dispune, la fel ca în cazul spitalelor, întreruperea efectuării concediilor de odihnă și de odihnă suplimentare aflate în derulare și încetarea acordării de noi concedii de odihnă, odihnă suplimentare, fără plată, de studii și pentru formare profesională pentru personalul IGSU și al unităților subordonate, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 11.10.2021. Concediile întrerupte sau neacordate urmează a fi replanificare când evoluția situației epidemiologice va permite efectuarea acestora.

 


Adaugati un comentariu


 

*