Medicii veterinari, la un pas de a pune lacătul pe ușă

2 aprilie 2020 | 0 comentarii |

Medicul veterinar buzoian Dănuț Păle, vicepreședinte al Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților, se alătură Colegiul Medicilor Veterinari din România care avertizează Guvernul că dacă nu se vor lua măsuri imediate pentru aplicarea Legii 236/2019, efectele asupra securității și siguranței alimentare a populației vor fi greu de anticipat.

 

În contextul în care România, ca dealtfel toate țările lumii, traversează o perioadă extrem de dificilă, iar măsurile restrictive, obligatorii pentru limitarea efectelor generate de pandemia COVID-19 aflată în plină evoluție, vor avea un efect negativ asupra întregii economii și mai ales asupra securității alimentare a populației globului, medicii veterinari concesionari ,avertizează Guvernul că sunt la un pas de a-și închide cabinetele.

Colegiul Medicilor Veterinari din România (CMVR) atrage atenția că „în ultima săptămână, numeroși medici veterinari de liberă practică împuterniciți au informat Colegiul Medicilor Veterinari că vor să suspende sau să înceteze activitatea cabinetelor medicale veterinare din mediul rural, deci din zona în care este cea mai mare nevoie de ele în perioada următoare, motivați de faptul că încasările sunt mult mai mici decât cheltuiele generate de funcționarea acestora”, în contextul în care Legea 236/2019, inițiată de deputatul social-democrat buzoian Dănuț Păle, deși aprobată în Parlament încă de anul trecut, nu poate fi aplicată, întrucât nu au fost elaborate normele de aplicare.

 

Prin Legea aminitită, medicilor veterinari de liberă practică li s-a garantat instituirea obligației DSVSA-urilor județene de a încheia contracte de concesiune cu ei, pe o durată de 5 ani, precum și acordarea din bugetul ANSVSA a unei sume lunare de 10.000 lei, fiecărui medic veterinar cu drept de liberă practică și care deține contract pentru efectuarea unor activități sanitare veterinare cuprinse în programul acțiunilor de supraveghere, prevenire și control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului.

În prezent însă, majoritatea medicilor veterinari împuterniciți se află în imposibilitatea de a-și continua activitatea, având în vedere că tarifele pentru acțiunile sanitare veterinare de interes public, contractate cu statul, au rămas cele din 2013, iar Guvernul României nu a adoptat încă, deși termenul legal a fost depășit, normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii 236/2019 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar – veterinare și pentru siguranța alimentelor”, se afirmă într-un comunicat remis presei de CMVR.

 

Viorel Andronie

Președintele CMVR, dr. Viorel Andronie, subliniază că medicii veterinari sunt conștienți de rolurile și responsabilitățile lor profesionale în asigurarea sănătății și bunăstării animalelor și în prevenirea și gestionarea bolilor la animale, inclusiv a celor transmisibile de la animale la om și în asigurarea siguranței alimentare a concetățenilor, dar nu și le mai pot asuma, întrucât sunt la un pas de colaps.

În această perioadă este mai evident ca oricând rolul esențial al medicilor veterinari de liberă practică împuterniciți în efectuarea activității sanitare veterinare de interes public, național. Prin activitatea lor este asigurată indemnitatea teritoriului țării noastre de anumite boli care generează morbiditate și mortalitate mare în efectivele de animale, deci pagube economice însemnate. În același timp, activitatea lor este esențială în asigurarea siguranței  alimentare a populației, fiind veriga de bază a lanțului alimentar. Nu putem vorbi de siguranță alimentară în lipsa activității acestor medici veterinari împuterniciți, întrucât ei sunt cei care trebuie să certifice că produsele consumate de populație nu provin de la animale bolnave”, se menționează în comunicatul CMVR.

 

Aceeași sursă subliniază că „medicii veterinari împuterniciți sunt cei care au intervenit, punându-și în pericol sănătatea și chiar viața, în stingerea focarelor de gripă aviară, zoonoză care a determinat mortalitate ridicată în rândul populației din țările asiatice. Tot ei sunt cei care au intervenit, zi și noapte, pentru lichidarea focarelor de pestă porcină africană (PPA) și limitatea efectelor economice dezastroase  ale acestei epizootii. În contextul în care, în țara noastră încă mai apar focare de PPA, iar în țări vecine au apărut noi focare de gripă aviară, activitatea medicilor veterinari de liberă practică împuterniciți este esențială pentru economia României și pentru asigurarea siguranței și securității alimentare a populației.

Medicii veterinari concesionari susțin că, în lipsa acordării celor 10.000 lei promiși din fondul DSVSA, începând de anul acesta, ei nu-și mai pot continua activitatea, întrucât încasările lor provenite din activitățile de asistență medicală veterinară sunt foarte scăzute, veniturile populației din mediul rural fiind extrem de mici. În aceste condiții, ei „sunt, practic, obligați să suspende activitatea cabinetelor medicale veterinare individuale și să solicite șomaj tehnic sau indemnizație, conform legislației în vigoare”.

 

Danut Pale

În contextul în care „toate demersurile Colegiului Medicilor Veterinari, efectuate până în prezent, atât către Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor cât și către ministerele avizatoare ale proiectului de Hotărâre de Guvern prin care sunt aprobate normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii 236/2019 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar – veterinare și pentru siguranța alimentelor, au rămas fără rezultat, medicii veterinari solicită Guvernului României „să adopte și să publice cu maximă celeritate normele de aplicare a prevederilor Legii 236/2019 și să evite astfel închiderea unităților medicale veterinare din mediul rural, cu efecte greu de anticipat asupra securității și siguranței alimentare a populației.

La rândul său, medicul veterinar buzoian Dănuț Păle spune că, ținând cont de faptul că legea inițiată de el nu face decât să aducă unele „măsuri reparatorii” pentru buna desfășurare a activității medicilor veterinari, mai ales în mediul rural, este „de neînțeles tergiversarea elaborării normelor de aplicare și lipsa de receptivitate a ministrului Agriculturii și a președintelui ANSVSA, mai ales că ambii sunt de profesie medici veterinari și cunosc importanța activității acestor profesioniști pentru sănătatea animală și umană, mai ales în actualul context epidemiologic”.

 


Adaugati un comentariu


 

*