Medicii veterinari vor primi, în sfârșit, cei 10.000 de lei promiși de Guvern

27 iulie 2020 | 0 comentarii |

Pentru ca actul normativ să fie pus în aplicare mai este nevoie de Ordinul președintelui  ANSVSA, instituție din bugetul căreia se vor asigura sumele aferente anului 2020.

 

La trei săptămâni după întâlnirea reprezentanților Colegiului Medicilor Veterinari (CMV), ai forurilor asociative și ai Patronatului Medicilor Veterinari (PMV) cu premierul Ludovic Orban, și la mai bine de o jumătate de an de la promulgarea Legii medicului veterinar inițiată de medicul veterinar deputat buzoian Dănuț Păle, Guvernul a aprobat cadrul legal referitor la condițiile în care poate fi acordată suma de 10.000 lei/lună, exclusiv TVA, stabilită de Legea nr. 236/2019, în vederea realizării activităților sanitare-veterinare publice, de către medicii veterinari de liberă practică.

Urgența promovării Ordonanței de Urgență a Guvernului a fost impusă de necesitatea asigurării cadrului legal primar specific pentru contractarea activităților sanitare-veterinare publice, în contextul în care este imperativă protejarea sănătății animalelor și siguranța alimentelor. Menționam faptul că, de la începutul anului 2020 până în prezent, s-a înregistrat un număr semnificativ de circumscripții sanitare-veterinare vacante, ceea ce implică consecințe deosebit de grave pentru garantarea statusului de sănătate al animalelor și, implicit, sănătății publice”, transmite ANSVSA.

 

Dr. Florin Sangiu

Potrivit dr. Florin Sangiu, președintele Colegiului Medicilor Veterinari Buzău, care a participat la întâlnirea cu premierul Orban, spune că acesta le-a promis profesioniștilor din doeniul sanitar-veterinar că problema se va rezolva, iar actul normativ aprobat era imperios necesar, pentru a nu se scăpa de sub control acest domeniu. „Reglementările introduse prin Legea nr. 236/2019 aveau nevoie de norme de apicare, care au tot fost amânate, dar pentru că nu puteau fi implementate în totalitate, s-a modificat și completat prin Ordonanță de Urgență cadrul legislativ primar reprezentat de Ordonanța Guvernului nr. 42/2004, cu privire la tipul de contract care urmează a fi încheiat între DSVSA județene, respectiv a municipiului București, și medicii veterinari de liberă practică pentru realizarea activităților sanitare-veterinare publice și care trebuie să respecte legislația europeană, transpusă în legislația națională”, care menționează însă că Ordonanța poate fi aplicată doar după ce președintele ANSVSA va emite Ordinul prin care sunt stabilite normele de aplicare.

Dr. Sangiu spune că deși „era loc de mai bine”, dar recunoaște că s-a făcut un pas înainte în asigurarea asistenței medicale veterinare și a supravegherii epidemiologice a animalelor care, altfel, ar duce la importante pierderi economice și la pierderea statusului de sănătate al animalelor recunoscut pentru România.

 

De asemenea, modificările și completările legislative adoptate de Guvern constituie un instrument util în contextul prevenirii și combaterii unor epizootii majore (pesta porcină africană, gripa aviară ,etc), dar și o ancoră în revigorarea Medicinei Veterinare. „În noile condiții, cred că tinerii vor fi atrași de acest domeniu, nu-și vor mai dori să plece din țară și se va diminua riscul ca anumite zone să rămână fără medicii veterinari care constituie o verigă indispensabilă în sănătatea animală în special și în publică în general, precum și în economie”, mai spune președintele CMV Buzău.

Prin modificările adoptate la OG 42/2004, se preconizează asigurarea, la nivel național, a cadrului unitar al activităților sanitare-veterinar de interes general și se stabilesc condițiile specifice pentru atribuirea, derularea și încetarea contractelor care au ca obiect aceste activități, precum și condiții specifice privind decontarea lor.

Prin urmare, modificarea prevederilor art. 15 din OG 42/2004 prin înlocuirea sintagmei „contract de concesiune pe o durata de 5  ani” cu sintagma „acord cadru de servicii pe 4 ani” permite punerea în concordanța cu Legea 98/2016 din domeniul achizițiilor publice.

 

Totodată, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, s-a introdus prevederea ca toți medicii veterinari de liberă practică, organizați în condițiile legii, să poată interveni, prin utilizarea de substanțe tranchilizante, în situații de urgență – atacuri ale urșilor, lupilor, altor animale – care pun în pericol viața și bunurile cetățenilor.

Prin această OUG, practicienii din domeniul sanitar-veterinar, medici veterinari, tehnicieni veterinari – pot să participe alături de alte autorităţi publice la intervenţiile în situaţii de urgenţă.

Pentru a fi pusă în aplicare noua prevedere legislativă va fi emis un ordin al președintelui ANSVSA, dr. Robert Viorel Chioveanu, privind procedura de atribuire a acordurilor cadru de servicii.

Pentru anul 2020, sumele de care vor beneficia medicii veterinari vor fi asigurate prin bugetul ANSVSA.

 


Adaugati un comentariu


 

*