Medicul Ioana Mihăilă se alătură echipei lui Vlad Voiculescu, în calitate de secretar de stat
Aceasta l-a înlocuit din funcție pe Ciprian Bogdan, fiind al treilea secretar de stat numit la ministerul sănătății în mandatul lui Vlad Voiculescu.
Ministrul Vlad Voiculescu și-a completat echipa cu care va lucra în actualul mandat de ministru la Sănătății, numind cel de-a treilea secretar de stat. Medicul primar endocrinolog Ioana Mihăilă se alătură astfel celor doi secretari de stat numiți anterior, medicul infecționist și epidemiolog Andreea Moldovan și navigatorul de pacienți Monica Althamer, înlocuindu-l pe Ciprian Bogdan (fost manager al Spitalului Județean și al Spitalului CFR din Timișoara și fost consilier al lui Cristian Bușoi la Bruxelles), care a deținut această funcție din luna noiembrie 2020.
Decizia de numire a noului secretar de stat, cât și cea de revocare a predecesorului său au fost publicate aseară în Monitorul Oficial.
Medicul Ioana Mihăilă este din Oradea și a urmat studiile universitare la UMF Cluj, cu specializarea în Endocrinologie. Ulterior, împreună cu soțul său, tot medic de profesie, a fondat o clinică privată în cadrul căreia a profesat din 2014.
Ioana Mihăilă s-a remarcat în viața politică în special la nivel local, odată cu înființarea formațiunii PLUS, al cărei membru a devenit și pe care chiar a condus-o, ca președinte al filialei județene Bihor. La ultimele alegeri locale a candidat la Primăria Oradea din partea alianței USR-PLUS, dar nu a strâns suficiente voturi pentru a deveni primar, clasându-se abia pe locul al cincilea în topul candidaților.
În martie 2020, la debutul pandemiei, formațiunea politică din care făcea parte a activat o celulă de criză Covid, din care a făcut parte și dr. Ioana Mihăilă. O primă măsură a fost suspendarea activităților electorale de stradă și a evenimentelor publice și implicarea tuturor membrilor și filialelor în activități de asistare a comunităților prin măsuri de informare, ajutorare a persoanelor vulnerabile și a persoanelor aflate în izolare la domiciliu. Ulterior, și-a adus o contribuție importantă la capitolul dedicat managementului crizei Covid-19 din programul de guvernare al USR-PLUS.
Din echipa lui Voiculescu ar urma să mai facă parte, conform negocierilor alianței politice, un secretar de stat din partea PNL (ar putea rămâne Andrei Baciu, care la ora actuala face parte din echipa care coordonează campania de vaccinare anti-COVID) și unul de la UDMR, care luni a decis că va fi Cristian Levente.
De altfel, într-o intervenție din primele săptămâni după preluarea mandatului, Vlad Voiculescu a anunțat că din echipa fostului ministru Nelu Tătaru va mai rămâne un singur secretar de stat.