Mediul de afaceri buzoian, în atenția ministrului Spătaru

10 februarie 2023 | 0 comentarii |

Ministrul Economiei a promis sprijinin mediului de afaceri din Buzău, după o vizită de lucru în cadrul căreia a vizitat câțiva agenți economici de top și s-a întâlnit cu mai mulți oameni de afaceri și cu autoritățile locale.

 

Ministrul Economiei, Florin Spătaru, s-a aflat vineri, în municipiul Buzău, pentru a lua pulsul activității economice din județ și pentru a se convinge că „industria românească nu este un morma de fiare vechi”. Însoțit de ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, de parlamentari buzoieni și de reprezentanți ai adminitrației publice locale, ministrul a vizitat câteva societăți comerciale care nu numai că și-au menținut activitatea, ci chiar au reușit să dezvolte noi unități de producție și s-au dezvoltat în această perioadă de recesiune. Prima oprire a fost la Green Group, cel mai mare reciclator din Uniunea Europeană, care este și cel mai mare angajator privat din municipiul și județul Buzău, cu circa 3000 de salariați. „Vizita la Green Group nu este întâmplătoare. Ca ministru al economiei am avut nenumărate discuții cu managerul Green Group Buzău, Constatin Damov, în cadrul diverselor conferințe la care am participat împreună, despre importanța economiei circulare în România. La Buzău sunt reciclate cantități impresionante de deşeu de plastic, PET-uri, sticlă, dar şi electrocasnice colectate din România şi multe alte țări europene. Reciclarea înseamnă recuperarea materiei prime care reintră în economie aducând plus valoare, dar mai ales contribuie la protecția mediului”, a spus ministrul Spătaru.

 

Florin Spătaru – vizită Buzau

Ulterior, ministrul Economiei a vizitat o societate comercială cu acționariat japonez, înființată în 2021. Este vorba despre filiala Buzău a companiei japoneze Yazaki Romania, unul dintre marii furnizori pentru industria auto, cu perspectiva de a fi un mare angajator pentru forța de muncă din Buzău și una dintre putinele investiții inaugurate în pandemie. Ministrul Economiei s-a declarat „încântat” să afle că la societatea economică, peste 60% dintre cei 600 de angajați sunt femei.

SC Sara SRL, unul din cei mai mari producători de fitinguri pentru sudură din oțel din Europa, firmă cu capital 100% românesc, a fost a treia destinație a delegației ministeriale. Compania buzoiană este ceea ce se poate numi „o poveste de succes”, pornită în 1991 și care la ora actuală exportă aproxmativ 85% din producție, fiind partener al unora dintre cele mai mari companii din energie din lume.

 

Încercând să facă și o radiografie a mediului economic din județul Buzău, ministrul a vrut să afle și care sunt nevoile industriei locale și a stat de vorbă cu reprezentanții conducerilor și cu angajații obiectivelor vizitate, după care, în cadrul unei întâlniri organizată de PSD Buzău, în colaborare cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură și Consiliul Județean, s-a întâlnit cu 20 de importanți oameni de afaceri locali.

Astăzi, mediul de afaceri buzoian și-a făcut vocea auzită în cadrul unor întâlniri cu ministrul Economiei, Florin Spătaru, ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, parlamentarii Romeo Lungu și Laurențiu Țepeluș, primarul municipiului Buzău, Constantin Toma. I-am însoțit cu încredere și cu o convingere importantă: dialogul cu mediul privat este esențial în procesul de dezvoltare a comunităților! Atât întâlnirea ce a avut loc la Consiliul Județean Buzău, cât și vizitele la Green Group Fiber, Yazaki România și Sara au fost benefice și vom încerca cu toții să găsim și să susținem soluții pentru a diminua presiunea resimțită de mediul de afaceri, într-un context economic tot mai dinamic”, a declarat Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Județean Buzău.

 

Subliniind că programul ministrului Florin Spataru la Buzău a fost unul dens, cu întâlniri utile pentru mediul de afaceri buzoian, ministrul Culturii, Lucian Romașvcanu, a declarat că „toate întâlnirile au fost extrem de utile, cu discuții concrete și propuneri de îmbunătățire pentru mediul de afaceri. PSD Buzau, co-organizatorul acestor evenimente va fi parte activă a procesului de implementare a soluțiilor discutate.

În cadrul conferinței de presă cu care s-a încheiat vizita ministrului Economiei, Romașcanu a remarcat că prezența numeroasă a jurnaliștilor este o „dovadă a interesului ridicat al buzoienilor pentru partea economică a vieții comunității. Buzăul este un pol economic important, cu o zonă industrială puternică și diversificată, cu 95% din veniturile primăriei municipiului reședință generată de mediul de afaceri, cu un șomaj de numai 0.55%”, a spus ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, care a profitat de ocazie pentru a le mulțumi primarului Constantin Toma, președintelui CJ Buzău Petre Emanoil Neagu, vicepreședintelui Petre Adrian Robert și parlamentarilor Romeo Lungu și Laurentiu Tepeluș pentru implicare.

 

Primarul Constantin Toma a subliniat că Grupul Greena deschis o adevărată mină urbană, pentru că prin reciclarea PET-urilor, televizoarelor, frigiderelor, aragazelor și becurilor, obține aproape toate elementele din tabloul lui Mendeleev, adică materii prime foarte importante, pe care nu mai trebuie să le importăm”.

Despre Yazaki, primarul Toma și-a amintit că acum doi ani primea vizita conducerii investitorului japonez, care dorea să aibă o fabrică și la Buzău. „Iată că această fabrică există, angajând deja aproape 600 de buzoieni, urmând ca în viitorul apropiat să mai angajeze încă 120 de oameni”, a mai spus Toma.

Referitor la cunoscuta firmă SARA, primarul Buzăului a amintit că  este cel mai mare producător de fitinguri din Europa pentru industriile de petrol și gaze, șantiere navale și combinate chimice, iar despre întâlnirea minstrului Economiei, la Consiliul Județean, cu agenții economici din Buzău, primarul Buzăului și-a exprimat convigerea că multe dintre problemele ridicate de reprezentanții mediului economic buzoian vor fi rezolvate și astfel se vor îmbunătăți condițiile pentru economia buzoiană.

La finalul vizitei, ministrul Florin Spătaru i-a felicitat pe „Lucian Romașcanu, Constantin Toma, Romeo Lungu și Petre Emanoil Neagu pentru implicare și mai ales pentru interesul manifestat pentru sprijinirea mediului de afaceri buzoian”.

 


Adaugati un comentariu


 

*