MedLife contractează un nou credit sindicalizat de 50 de milioane de euro

30 august 2021 | 0 comentarii |

Compania medicală a anunțat o creștere de 58% a cifrei de afaceri pro-forma în primul semetru al acestui an și intenția de a investi în special în achiziții

 

Mihai Marcu

MedLife (simbol bursier M), liderul pieței de servicii medicale private din România, și-a anunțat iitenția de a accesa un nou credit sindicalizat în valoare de 50 milioane de euro, pentru a investi în special în achiziții pentru a ne consolida poziția de lider la nivel național și a-și crește prezența regională. La cele 50 milioane de euro se vor adăuga alte facilități de credit nefolosite, în valoare de 40 de milioane de euro, valoarea totală a fondurilor pentru achiziții la nivel național și regional fiind de 90 de milioane de euro.

Intenționăm să accesăm un nou credit sindicalizat, în valoare de 50 mil. euro, sumă care se adaugă la creditul semnat în luna mai a.c., în valoare de 40 mil. euro. Așadar vorbim de un total de 90 mil. euro, fonduri pe care intenționam să le investim în extinderea programului de achiziții în țară, dar și în regiune. De altfel, suntem în discuții avansate pentru 2-3 achiziții importante care, în situația în care se vor concretiza, vor aduce plus valoare în portofoliul nostru de servicii. Suplimentar, la acest credit se vor adăuga, după caz, și alte lichidităţi importante ale companiei care ne vor permite să facem investiții pentru dezvoltarea organică a segmentelor de business din resurse proprii. Am dovedit în toți acești ani că suntem o companie care are o strategie consecventă și un ritm de creștere susținut, iar rezultatele sunt pe măsura eforturilor noastre. După ce anul trecut am urcat la un sfert de miliard de euro, anul acesta avem șanse mari să fim prima companie medicală privată din România care ajunge la o treime de miliard de euro, a precizat Mihai Marcu, CEO și Președinte MedLife Group.

 

Cu o cifră de afaceri consolidată pro-forma în valoare de 741 de milioane de lei în primele șase luni ale anului în curs, în creștere cu 58% față de primul semestru din 2020, MedLife este prima companie medicală privată din România care are premise să ajungă la investiții de o treime de miliard de euro anul acesta, după ce a urcat la un sfert de miliard de euro anul trecut.

Ne-am axat pe dezvoltarea de noi produse în clinici, de la pachete de screening pre și post COVID la pachete de prevenție pentru pacienții cu patologie cronică. Laboratoarele au fost un alt segment în care am investit și pe care l-am crescut considerabil. În continuare suntem prezenți pentru a oferi suport autorităților și publicului larg, mai ales în acest context al creșterii numărului de noi infectări. Ne propunem să investim și mai mult în infrastructură, astfel încât să creștem gradul de acces pentru aceste analize. Totodată, luăm în calcul dezvoltarea a noi centre mobile de testare, esențiale pentru a avea o cât mai bună acoperire națională. (…) Suntem în proces de dezvoltare cu proiectul MedPark, cel mai mare hub medical din țară, pe care ne dorim să-l accelerăm, iar dacă lucrurile vor decurge conform planului strategic, vom replica acest model, în următorii ani, și în orașele mari din țară: Brașov, Sibiu, Cluj, Arad, a precizat Mihai Marcu.

Potrivit reprezentanților companiei, primele șase luni din 2021 reflectă și nota încrezătoare pe care o capătă piața economică din România, în contextul în care companiile și-au accelerat activitatea, iar românii s-au reîntors treptat la activitățile obișnuite.

 

Ca și obiective pentru cea de-a doua jumătate a anului 2021, reprezentanții MedLife spun că divizia de cercetare va juca în continuare un rol important în monitorizarea pandemiei din România, în timp ce programul de achiziții și digitalizarea vor reprezenta și ele o prioritate în planul de strategie pentru următoarele 6 luni.

Am jucat un rol important în monitorizarea pandemiei și vom continua investițiile în cercetare, fiind primul operator de servicii medicale private care face din cercetare un obiectiv strategic. În acest sens, lucrăm la dezvoltarea noului laborator de biosecuritate, grad III, o premieră în regiune, și, în paralel, avem în derulare mai multe studii, printre care și cel de imunizare celulară (celulele T). Până în acest moment, investițiile în cercetare au depășit 1 milion de euro, fonduri exclusiv proprii. De asemenea, programul de achiziții este și el activ, așa cum menționam, am finalizat preluările CED Pharma și Pharmachem Distribuție și suntem în discuții avansate pentru alte achiziții. Credem că până la sfârsitul anului vom anunța cel puțin 2 tranzacții importante care ne vor ajuta să ne consolidăm poziția de lider absolut la nivel național. Adițional, pentru că digitalizarea este focusul pentru perioada aceasta și anii care vor urma, continuăm să investim, dezvoltând noi aplicații care să faciliteze un acces rapid și eficient pacientului la serviciile noastre. Așa cum am fost primii care au introdus accesarea rezultatele  analizelor în online, cât și cei care au implementat serviciul de consultații online, așa vom continua să oferim soluții facile pacientului din 2022. Avem la dispoziție resurse proprii pentru a demara proiecte noi, a punctat Mihai Marcu.

 

 

 


Adaugati un comentariu


 

*