Ministerul Sănătății admite testarea elevilor și la domiciliu. Prefectul de Buzău vrea să implice Școlile Sanitare în procesul de testare

17 noiembrie 2021 | 0 comentarii |

În scopul eficientizării testării rapide pentru depistarea infecției cu SARS-CoV-2, prefectul Daniel Țiclea a avut o întâlnire cu reprezentanții celor șase Școli Sanitare Postliceale din județ, iar DSP a trimis o solicitare Ministerului Sănătății, pentru a ști dacă este legală această măsură.  

 

A trecut aproape o săptămână de la reluarea cursurilor școlilor și grădinițelor în format fizic, iar testele rapide de depistare a infectării cu noul coronavirus din salivă, despre care se vorbește încă din vară, nu au ajuns la unitățile de învățământ, iar autoritățile bâjbâie în stabilirea uei metodologii clare privind modul de testare, lăsând cadrele didactice și părinții în ceață. Între timp, școlile au început să revină la sistemul de predare online, întrucât s-au depistat cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 atât în rândul elevilor cât și al cadrelor didactice.

Ministrul Educației, care se lăuda acum două săptămâni că totul este pus la punct și testele vor ajunge în școli și grădinițe la începutul acestei săptămâni, a dat din colț în colț mai târziu, iar când dascălii au amenințat că refuză să facă aceste teste, a cerut Ministerului Sănătății acordul ca testele să poată fi făcute la domiciliu, de către părinți.

Nici Ministerul Sănătății nu a fost prea explicit în normele privind testarea elevilor, elaborate și transmise Ministerului Educației, așa că reprezentanții acestuia din urmă s-au cam „spălat pe mâini” și au solicitat noi lămuriri.

Ministerul Sănătății a venit cu noi precizări, dar a lăsat în seama Educației organizarea modului de testare, pe motiv că „domeniul educațional care a solicitat utilizarea acestui tip de teste este îndreptățit să decidă și cu privire la modul de utilizare”, asigurând însă sprijinirea acestui demers.

 

Daniel Ticlea

În această nebuloasă, prefectul Buzăului, Daniel Țiclea, a decis să vină în sprijinul unităților de învățământ și al părinților și a solicitat școlilor postliceale sanitare să accepte implicarea elevilor din anul terminal în această acțiune. În urma unor întâlniri cu reprezentanții celor șase Școli Sanitare din județ, cu reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) și cu cei ai Direcției de Sănătate Publică (DSP) s-a ajuns la concluzia că aceasta ar fi cea mai bună soluție.

Toate cele șase școli sanitare și-au exorimat acordul, de principiu, de a participa la această acțiune, propusă de noi, dacă există și cadrul legal în acest sens. DSP Buzău va înainta o adresă către Ministerul Sănătății, prin care va informa că există această disponibilitate la nivelul județului nostru și va solicita baza legală de a se organiza această activitate și precizări referitor la cine poate eectua aceste teste în unitățile de învățământ.  Desigur, mai sunt și alte lucruri de pus la punct, este necesar ca acști tineri cursanți să fie instruiți cum să folosească testele, iar dacă vom găsi o formulă prin care ei să asigure testarea și în mediul rural, va trebui găsită o formulă prin care administrațiile locale să le asigure transportul”, a declarat prefectul Țiclea.

 

Rămâne de văzut dacă solicitarea prefectului Țiclea va fi agreată de Ministerul Sănătății, dar deocamdată, printr-un comunicat, Ministrului Educației i se răspunde că „în data de 11 noiembrie 2021, Comitetul Național pentru Situații de Urgență, prin Hotărârea CNSU nr.102/2021, a abilitat Ministerul Sănătății să elaboreze o procedură de administrare a testelor rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă, care urmează a fi utilizate în unitățile de învățământ.

În data de 12 noiembrie 2021, după consultarea cu specialiștii din sănătate publică, Ministerul Sănătății a elaborat și transmis Ministerului Educației metodologia solicitată. Precizăm că, testele rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă pot fi utilizate în scop preventiv, pentru încercarea de depistare timpurie a unor cazuri de infecție asimptomatice în rândul elevilor. Rezultatul pozitiv al unui test de salivă, ridică suspiciunea de posibilă infecție (caz suspect) și trebuie urmat de diagnostic prin metoda RT-PCR sau de un test antigen rapid. Pentru folosirea testelor nu este necesară pregătire medicală sau condiții speciale de lucru. Ca urmare, legislația în vigoare nu exclude utilizarea acestor teste la domiciliu”, precizează Ministerul Sănătății.

 

Oficialii de la Sănătate subliniază însă că, în acest context,decizia utilizării la domiciliu a testelor rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă revine sistemului educațional. La nivelul sistemului educațional, unități de învățământ sau Ministerul Educației, după caz, se vor putea stabili fluxurile pentru preluarea-predarea testelor, corectitudinea prelucrării/interpretării acestora, corectitudinea raportării și către cine se va face raportarea, în funcție de numărul de utilizatori, personalul didactic și nedidactic existent disponibil, numărul de cadre medicale de la nivelul unităților de învățământ etc.”.

Reprezentanții MS reamintesc totodată că „introducerea testelor rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă a fost solicitată de către Ministerul Educației încă din luna februarie a acestui an și tot această instituție a solicitat specialiștilor din Sănătate o instrucțiune de utilizare”, dar asigură însă cadrele didactice și părinții de „întreaga considerație și înțelegere privind situația creată”.

 

De asemenea, Ministerul Sănătății reamintește că testarea cu teste rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă „nu reprezintă un act medical” și spune că „aceasta este o măsură de prevenție ce poate fi aplicată în scopul identificării rapide a unor posibile cazuri de infectare cu SARS-COV-2”.

Menționează însă că, în toate situațiile, teste din salivă „trebuie validate prin testare RT-PCR sau testare rapidă” și subliniază că, deoarece domeniul educațional a solicitat utilizarea acestui tip de teste, este îndreptățit să decidă și cu privire la modul de utilizare”, dând încă o dată asigurări că Ministerul Sănătății va sprijini acest demers.

Menționează însă că procedura de management a cazului cu infectare va fi reglementată la nivelul unui Ordin comun al celor două ministere și că, în acest scop, aceste zile, reprezentanții Ministerului Sănătății și ai Ministerului Educației se vor întâlni pentru a elabora actul normativ.

 


Adaugati un comentariu


 

*