Niciun loc la Terapie Intensivă pentru pacienții cu COVID-19, în Spitalul Județean Buzău

6 septembrie 2021 | 0 comentarii |

La nivel național, în unitățile sanitare de profil sunt internate 3.338 de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 405 dintre bolnavi sunt internați la ATI, în stare gravă.

 

Valul patru al pandemiei pune tot mi mult stăpânire pe România, iar spitalele destinate îngrijirii pacienților infectați cu noul coronavirus sunt din ce în ce mai aglomerate, iar unele nu mai au locuri pentru pacienții infectați, îi trimit în alte județe. În ultimele 24 de ore, 1.035 cazuri noi de persoane au fost confirmate ca fiind infectate cu SARS-CoV-2, în urma efectuării a 5.630 de teste RT-PCR (2.514 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 3.116 la cerere) și a 12.148 de teste rapide antigenice, a anunțat Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

În unitățile sanitare de profil sunt internate 3.338 de persoane infectate cu COVID-19, iar 405 sunt în stare gravă, la ATI. Îngrijorător este faptul că 107 dintre pacienții internați sunt minori, 102 dintre ei fiind internați în secțiile de profil, iar 5 sunt în stare gravă, la ATI. Iar asta se întâmplă cu doar o săptămână înaintea începerii școlii și în condițiile în care doar 8,6% dintre elevii dinn medicul rural s-au vaccinat anti-COVID.

Medicii pediatri atrag atenția că deși cea mai eficientă metodă de protecție este vaccinarea, în condițiile în care cei mai mulți părinți refuză să-și vaccineze copiii, este esențial ca aceștia să se protejeze purtând mască, pentru că în acest fel se limitează răspândirea virusului de la copiii infectați asimptomatici, la cei încă sănătoși.

Crește și numărul de pacienți decedați în urma îmbolnăvirii de COVID-19, în ultimele 24 de ore fiind raportate de către INSP 25 de decese (11 bărbați și 14 femei), dintre care 20 cu comorbidități.

 

În județul Buzău, DSP a comunicat, astăzi, doar doi noi pacienți confirmați cu SARS-CoV-2, dintre care unul este vaccinat cu schemă completă. În județ însă a crescut incidența, iar în municipiul Buzău, numărul persoanelor infectate a ajuns deja la 70.

În spitale, situația este și mai îngrijorătoare, numărul pacienților internați crește pe zi ce trece, iar la ATI nu mai sunt libere pentru pacienții infectați aflați în stare gravă, decât 2 paturi în Spitalul Municipal Rm. Sărat, în timp ce în Spitalul Județean de Urgență, toate cele 8 paturi de Terapie Intensivă alocate pacienților infectați sunt ocupate.

Nu mai avem niciun pat liber la ATI pentru pacienții diagnosticați cu COVID-19. Avem la Buzău și pacienți trimiși de la București, unde nu mai sunt paturi la Terapie Intensivă pentru acești bolnavi. Din păcate, nici noi nu mai putem, momentan, să eliberăm alte paturi, pentru că avem foarte mulți pacienți cu traumatisme majore, așa că secția ATI este plină. Dacă va mai veni un pacient diagnosticat cu coronavirus, vo fi nevoiți să apelăm la rându nostru, la alte spitale”, a precizat managerul SJU Buzău, Claudiu Damian.

Pe teritoriul României au fost confirmate, până acum, 1.107.043 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, din care 1.058.587 de pacienți au fost declarați vindecați, iar 34.714 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

 


Adaugati un comentariu


 

*