O nouă tranşă de 345.150 de doze de vaccin Pfizer BioNTech soseşte luni în România

28 martie 2021 | 0 comentarii |

Vaccinurile vor fi ajunge în țară pe cale aeriană, pe aeroporturile din Bucureşti, Cluj şi Timişoara.

 

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunțat că România primește, luni, o nouă tranşă de 345.150 de doze de vaccin Pfizer BioNTech, care vor fi livrate pe cale aeriană, pe aeroporturile din București, Cluj-Napoca și Timișoara. Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră, iar vaccinurile vor fi transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă.

Din acest nou lot, Centrul Naţional de Stocare Bucureşti va primi 98.280 doze, Centrul Regional de Depozitare Braşov – 39.780 doze, Centrul Regional de Depozitare Cluj – 46.800 doze, Centrul Regional de Depozitare Constanţa – 38.610 doze, Centrul Regional de Depozitare Craiova – 36.270 doze, Centrul Regional de Depozitare Iaşi – 46.800 doze, iar Centrul Regional de Depozitare Timişoara – 38.610 doze.

În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepţionate de România în tranşa curentă, cât şi în tranşele anterioare.

 

Până la acest moment, România a recepţionat 2.518.000 doze de vaccin produse de compania Pfizer BioNTech, iar 2.318.749 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei. Începând cu 20 martie, 167 de cabinete noi au devenit operaţionale pentru programarea celor care doresc să se vaccineze cu vaccinul produs de compania Pfizer/BioNTech, în 13 judeţe din ţară şi la nivelul municipiului Bucureşti.

În ultimele 24 de ore au fost administrate 54.713 doze de ser, dintre care 42.198 – Pfizer BioNTech, 4.243 – Moderna şi 8.272 – AstraZeneca, potrivit datelor puse la dispoziţie de INSP, prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor, informează CNCAV.

De la debutul campaniei de vaccinare anti-COVID și până astăzi, au fost administrate 2.913.155 de doze de vaccin anti-COVID, unui număr de 1.939.484 de persoane, dintre care 965.813 au primit o doză, iar 973.671 şi doza a doua, în urma cărora s-au înregistrat 10.023 de reacţii adverse la vaccinurile Pfizer, Moderna şi AstraZeneca, iar 117 reacţii adverse sunt în curs de investigare.

 

Astăzi, 50.400 doze de vaccin produs de AstraZeneca au plecat cu destinația Chișinău, ca parte a sprijinului Guvernului României pentru autoritățile din Republica Moldova implicate în lupta de combatere a pandemiei COVID19, a anunțat ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.

Vineri, în  ședința de Guvern, ministrul Sănătății a prezentat un raport al măsurilor luate în ultimele trei luni, pentru combaterea pandemiei COVID-19. Între cele mai importante măsuri se numără:  dotarea spitalelor pentru combaterea COVID-19, creșterea numărului de paturi ATI și paturi de terapie acută, creșterea capacității de testare la nivel național, adaptarea indicatorilor epidemiologici pentru o imagine reală a evoluției pandemiei

 

 


Adaugati un comentariu


 

*