Peste 2000 de inimioare bolnave au fost salvate prin acordul cu Grupul San Donato

19 august 2022 | 0 comentarii |

În cei 9 ani de colaborare dintre România și Grupul de clinici San Donato din Italia, peste 2.000 de copii români cu afecțiuni cardiace au fost trataţi, iar 140 de medici și asistenți medicali din România s-au perfecționat în domeniul cardiochirurgiei pediatrice. 

 

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a vizitat vineri, 19 august, Policlinica IRCCS San Donato, Spitalul IRCCS San Raffaele şi Spitalul IRCCS Galeazzi – Sant’Ambrogio din Milano, la invitaţia conducerii Grupului San Donato, însoțit în vizita oficială de consulul general al României la Milano, Florin Pascu.

Parteneriatul şi colaborarea salvează vieţi! Acordul de cooperare dintre Ministerul Sănătăţii din România şi Grupul San Donato a permis salvarea vieţii a peste 2.000 de copii români, care au fost trataţi în clinicile din Italia şi România în ultimii 9 ani. Dezvoltarea profesională a peste 140 de specialişti români în domeniul chirurgiei cardiovasculare pediatrice este de asemenea o componentă esenţială a acestei colaborări, care va permite până în anul 2025 ca toate aceste tipuri de intevenţii chirurgicale să se realizeze în România”, a afirmat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, după o vizită oficială îm Italia, la invitația Grupului San Donato.

 

La Centrul de chirurgie cardiacă din Italia, ministrul Rafila s-a întâlnit cu medicii italieni, dar și cu copii ale căror inimioare au fost reparate de medicii italieni și cu părinţi ai copiilor români operaţi. Totodată, ministrul român al Sănătății a discutat cu unul dintre medicii români de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din București, care se află la pregătire profesională în Italia.

Mulţumesc în mod deosebit conducerii Grupului San Donato, dr. Francesco Galli, domnului profesor Alessandro Frigiola şi domnului profesor Tammam Youssef pentru sprijinul constant acordat şi care are ca principală preocupare tratarea copiilor cu afecţiuni cardiovasculare grave, care permit o viaţă mai bună pentru copiii români care au nevoie de ajutor medical”, a subliniat ministrul Alexandru Rafila.

Ministrul român al Sănătăţii şi reprezentanţii Grupului San Donato au discutat şi despre posibilitatea extinderii colaborării și în alte specialităţi medicale, după modelul cardiochirurgiei pediatrice, care s-a dovedit un succes.

 

Vizita ministrului Rafila în Itaia are loc la puțin timp după ce România a reînnoit acordul de cooperare în domeniul chirurgiei cardiovasculare pediatrice cu Grupul San Donato, Asociația Bambini Cardiopatici nel Mondo și Asociația Inima Copiilor din România.

Scopul colaborării româno-italiene este scăderea ratei mortalităţii infantile în România cauzate de malformaţiile cardiace congenitale. Datorită acordului, au fost realizate aproximativ 1.700 de intervenţii la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «Marie Curie» din Bucureşti şi în centrele din Iaşi, Cluj Napoca şi Timişoara, iar aproximativ 600 de copii au fost transferaţi şi operaţi la San Donato”, subliniază ministrul român al Sănătății.

În cadrul colaborării româno-italiene, 140 de cadre medicale din România (medici, asistenţi medicali, tehnicieni) au beneficiat de pregătire profesională, dintre care 50 prin training în cadrul IRCCS Policlinico San Donato, iar 90 la Spitalul „Marie Curie” în timpul misiunilor operatorii.

 


Adaugati un comentariu


 

*