Prima donație pentru Spitalul Județean de Urgență, în cadrul campaniei Împreună protejăm Buzăul

Inițiatorii spun că procedurile de achiziție pentru materialele de protecție sunt în continuare greoaie, iar prețurile la astfel de produse cresc de la o zi la alta.

 

Ieri a sosit prima donație făcută către Spitalul Județean de Urgență Buzău din banii strânși în cadrul campaniei  Împreună protejăm Buzăul, demarată în urmă cu mai puțin de două săptămâni de Fundația Comunitară Buzău, în parteneriat cu filiala locală a Crucii Roșii. La doar o săptămână de când a fost lansat apelul către buzoieni, în conturile special destinate se adunaseră circa 40.000 de euro, sumă ce a permis demararea procedurilor privind achiziția materialelor, dispozitivelor și aparaturii medicale de care spitalul buzoian are nevoie în această perioadă dificilă.

S-a reușit astfel achiziția unui prim lot de 500 de halate de protecție, de unică folosință, care au ajuns recent la Buzău, iar în cursul zilei de ieri au fost donate spitalului județean. Cu această ocazie, inițiatorii campaniei s-au confruntat și cu primele piedici în demersul lor, constatând că procedurile de achiziție pentru echipamentele de protecție medicală sunt în continuare greoaie, deși ar fi trebuit simplificate, în contextul stării de urgență, iar prețurile cresc de la o zi la alta. În plus, nici seriozitatea unor furnizori nu este o calitate care să ajute foarte mult în această perioadă, însă în acest sens, o instituție bancară și-a oferit sprijinul în cadrul campaniei, ajutând la verificarea furnizorilor.

 

Inițiatorii spun că la jumătatea acestei săptămâni ar fi trebuit să primească și o comandă mare de măști de protecție, care ar fi fost oferite spitalului buzoian împreună cu halatele, însă aceasta a fost anulată fără prea multe explicații. Partea bună a fost că furnizorul nu solicitase și un avans odată cu lansarea comenzii.

Pentru a face comenzi mai mari și a obține astfel prețuri mai accesibile, Fundația Comunitară Buzău colaborează cu celelalte fundații similare din alte județe, împreună cu care se fac comenzi la comun, schimbându-se totodată informații și date despre furnizori.

La data de 25 martie, în conturile campaniei se adunaseră 11.370 de lei donați prin transfer bancar, de 60 de persoane, 3.717 lei donați direct de pe card de 33 de persoane, 13.650 de lei donați de 5 asociații și companii  și 36.000 de euro, sumă donată de o unitate bancară, în vederea achiziționării a două ventilatoare mecanice.

 

Prin transfer bancar s-au donat sume cuprinse între 10 și 2.000 de lei, în timp ce donațiile de pe card au fost cuprinse între 35 și 1.000 de lei de persoană. În ceea ce privește donațiile de la asociații și companii, cea mai mică sumă virată în cont a fost de 150 de lei, din partea unei societăți comerciale, în timp ce suma cea mai mare a ajuns la 8.000 de lei. De asemenea, separat de această campanie o societate a donat ieri spitalului buzoian suma de 40.000 de euro pentru achiziţia unui aparat de ventilaţie mecanică, pentru secţia ATI.

Totodată, membrii clubului sportiv XM Raid din Buzău au realizat un prototip de mască de protecție cu vizieră, care a trecut testul sterilizării și al ergonomiei, câteva astfel de măști fiind oferite spre testare personalului medical din cadrul SJU Buzău. Clubul a comandat deja materiale pentru a putea produce în continuare astfel de măști, membrii săi intenționând să ajute în acest sens atât spitalul din Buzău, cât și alte spitale din zonă, care au nevoie de echipamente de protecție.

În continuare, buzoienii și nu numai sunt îndemnați să doneze în contul RO83RNCB0096165771330003, CIF: 41937262, deschis special în acest scop la BCR Buzău. De asemenea, se poate dona și direct cu cardul, de pe site-ul campaniei Împreună protejăm Buzăul. Reamintim că și Spitalul Județean  a pus la dispoziție contul RO63TREZ16621F370100XXXX, CUI: 4055750, deschis la Trezoreria Buzău  pentru donații și sponsorizări. De asemenea, donații pentru spitalul buzoian mai pot fi făcute și în cadrul campaniei #scutpentruspitale, despre care Sanatateabuzoiană.ro a relatat ieri.

 



Comentarii (1)

  1. Goguta spune:

    Din pacate, toate materialele de protectie sunt tinute sub cheie de directoarea de ingrijiri si sunt date doar pe sprinceana. Prioritari sunt doar medicii desi asistentele infirmierele si brancardierii sunt primii care iau contact cu pacientii. Cel mai bine ar fi sa se distribuie direct personalului.

Adaugati un comentariu


 

*