Primul centru integrat de transplant din România se va construi la Cluj

30 ianuarie 2019 | 0 comentarii |

Proiectul ar urma să fie finalizat în aproximativ cinci ani, astfel de centre în care să se efectueze toate tipurile de transplant fiind foarte puține la nivel european.

 

După ce a declanșat un război cu autoritățile de la București, cerând și sprijinul președinților de consilii județene din Regiunea Nord-Vest, pentru a i se încredința proiectul construirii spitalului regional, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a anunțat demararea unui alt proiect de mare anvergură, ce va reprezenta și o premieră pentru sistemul medical din România.

Împreună cu specialiști cin cadrul mai multor spitale județene din zonă, acesta intenționează să construiască, la Cluj, primul centru integrat de transplant din România, în cadrul căruia vor putea fi efectuate toate tipurile de transplant vital. Conceptul va fi implementat în premieră pentru România, astfel de centre fiind foarte puține și în restul Europei.

În prezent este în desfășurare concursul de soluții pentru tema de proiectare, etapă care se va încheia în cursul lunii februarie, după care se va lansa concursul de soluții pentru partea de concept, estimându-se că lucrările de construcție și dotare ar putea fi încheiate în aproximativ cinci ani.

 

Centrul integrat de transplant va fi construit în zona centrală a municipiului Cluj-Napoca, pe un teren ce aparține Consiliului Județean, iar finanțarea ar urma să fie asigurată din fonduri europene și din bugetul local. „Am decis, împreună cu specialiştii, să construim la Cluj un Centru Integrat de Transplant. În acest centru vom avea posibilitatea de a face operaţiile de transplant în ceea ce priveşte partea de rinichi, plămâni, inimă şi ficat. Construcţia o vom face din finanţarea Consiliului Județean şi din finanţarea europeană, iar peste câţiva ani va fi un element de referinţă şi foarte util Clujului, regiunii şi întregii ţări, pentru că este unic în România”, a anunțat Alin Tișe.

Terenul pe care va fi demarată construcția viitorului centru integrat de transplant are o suprafață de 15.000 de metri pătrați, suprafața spitalului urmând a avea circa 7.000 de metri pătrați. Centrul ar urma să deservească atât pacienți din Regiunea Nord-Vest cât și din restul țării și chiar din străinătate, având în vedere că va fi printre puținele de acest gen din Europa. După finalizarea lucrărilor și darea efectivă în folosință se intenționează încheierea unui protocol și cu Eurotransplant, astfel încât noul centru să poată fi inclus într-o rețea internațională de transplant, împreună cu marile clinici din Europa.

 

Alin Tise

Alin Tișe spune că, deși proiectul este abia la început, mai mulți specialiști din străinătate și-au manifestat interesul pentru a veni să lucreze aici. Pe lângă partea de transplant, activitatea centrului va include și o componentă de cercetare, punându-se accent în același timp și pe formarea medicală continuă. Astfel, sute de medici români și străini se vor putea specializa aici, în domeniul transplantului. „Acest centru integrat de transplant multiorgan este un proiect unic în România şi, practic, în UE sunt foarte puţine centre care să fie concentrate pe toate tipurile de transplant. De el vor beneficia mii de pacienţi din întreaga ţară şi chiar din afara României, pe măsură ce ne vom alinia la Eurotransplant. Va fi un câştig mare şi pentru corpul medical, vor beneficia şi se vor forma profesional sute de medici; unii din afara României şi-au manifestat deja dorinţa să vină să lucreze în acest centru. Pe lângă activitatea propriu-zisă de transplant, va fi şi o activitate de cercetare şi de formare medicală continuă, deci va fi o activitate foarte complexă”, a mai menționat președintele Consiliului Județean Cluj.

 


Categorii: Actual, Autoritati, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*