Producătorii condamnă campaniile de discreditare a Paracetamolului, Ibuprofenului şi Hidroxiclorochinei

Aceștia spun că prin astfel de acțiuni se urmărește înlocuirea medicamentelor ieftine cu variante mai scumpe, care au la bază aceleași substanțe active și nu sunt cu nimic mai eficiente.

 

Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER) a reacționat zilele aceste împotriva informațiilor tot mai alarmiste apărute în ultima vreme în spațiul public, cu referire la trei medicamente pentru care există șanse reale să fie introduse și în tratamentul împotriva Covid-19. Este vorba de Paracetamol, Ibuprofen și  Hidroxiclorochina, medicamente care sunt produse și în România și sunt utilizate de zeci de ani, timp în care și-au dovedit eficiența.

Odată cu izbucnirea pandemiei, acestea au fost testate și pentru tratamentul pacienților cu Covid-19, iar rezultatele au fost promițătoare, însă imediat ce acestea s-au dovedit eficiente, au început să apară în spațiul public informații  care citau diverse studii conform cărora fuseseră descoperite presupuse riscuri pe care le-ar prezenta aceste medicamente.

Astfel, în urmă cu două luni se vorbea că Ibuprofenul este periculos, pentru ca ulterior, informațiile analizate să contrazică ipotezele de plecare care duseseră la această concluzie. De asemenea, Organizația Mondială a Sănătății a scos de curând Hidroxiclorochina din protocolul de tratament al Covid-19, pe baza concluziilor unui alt studiu, care s-au dovedit neconcludente, iar medicamentul a fost reintrodus după câteva zile în tratamentul pacienților infectați.

 

Producătorii de medicamente din România spun că aceste informați alarmiste nu sunt deloc întâmplătoare, ci fac parte dintr-un curent mai larg care are ca scop înlocuirea medicamentelor ieftine cu versiuni mai scumpe, care nu aduc nici un beneficiu în plus, având la bază aceleași substanțe active.

Dragoș Damian, președintele PRIMER, a explicat că acest curent s-a creat în contextul în care se ia în calcul introducerea acestor medicamente ieftine în tratamentul pentru Covid-19, iar o campanie de discreditare a acestora ar determina autoritățile sanitare să renunțe la ele și să apeleze la variantele mai scumpe.

 

Dragos Damian

Președintele PRIMER spune că această practică nu este deloc una nouă, iar pe parcursul timpului au mai apărut alte așa-zise studii care prezentau ca fiind periculoase medicamente precum Aspirina, Paracetamolul și altele, pentru ca apoi să se dovedească inexistența vreunui risc.

Paracetamol, Ibuprofen şi Hidroxiclorochina, pe lângă indicaţiile uzuale din prospect, încep să îşi dovedească eficienţa şi în tratamentul Covid-19. Astfel, Paracetamol şi Ibuprofen sunt antitermice şi antialgice eficiente în tratamentul simptomelor produse de SARS-CoV 2, iar Hidroxiclorochina, care este studiată în mai mult trialuri clinice, inhibă la anumite nivele virusul care provoacă boala. Ceea ce este la fel de important este faptul că toate cele trei medicamente sunt extrem de ieftine – Paracetamolul costă aproximativ 25 de bani pe tabletă, iar Ibuprofenul şi Hidroxiclorochina circa 50 de bani. Deci, pe lângă faptul că şi-au dovedit eficienţa terapeutică, aceste medicamente reprezintă soluţii de reducere a preţului tratamentului, un aspect deosebit de important având în vedere costurile enorme pentru ţinerea sub control a pandemiei la nivel global. Paracetamol şi Ibuprofen sunt medicamente care nu necesită prescripţie medicală, sigure şi eficiente dacă sunt utilizate conform indicaţiilor din prospect, iar Hidroxiclorochina trebuie administrată doar la indicaţia medicului”, a mai declarat Dragoș Damian.

 


Categorii: Actual, Organizatii, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*