Prof. Dr. Vasile Astarastoae: Educatia sexuala in scoala

22 martie 2017 | 0 comentarii |

Ni se propune o curricula asa-zis stiintifica in care copilul afla, la o varsta la care deseori nici nu intelege, cunostinte de anatomie si fiziologie, privind aparatul sexual. 

 

Vasile Astarastoae

Odata cu reducerea sau eliminarea orelor de istorie, latina, filozofie etc., in curriculumul scolar au aparut noi discipline care, pasamite, tin pasul cu progresul realizat la nivel mondial. Printre acestea se numara educatia civica (cetateneasca) si educatia sexuala. Aparent, aceste noi discipline au un rol in a pregati tinerii pentru viata. Spun aparent, pentru ca modul in care se realizeaza exprima tocmai contrariul.

Astazi sa analizam educatia sexuala. Ce ar trebui sa cuprinda si ce cuprinde in realitate educatia sexuala? Pentru a raspunde la aceasta intrebare trebuie sa intelegem specificul sexualitatii umane.

Sexualitatea la om nu este doar expresia unui instinct. Spre deosebire de alte specii, sexualitatea este corticalizata si e grefata de multiple inhibitii. Dintotdeauna cutumele, traditia, religia, morala publica si normativitatea au contribuit la canalizarea si chiar institutionalizarea vietii sexuale dincolo de instinctul propriu-zis. In functie de factorii socio-culturali, religiosi si morali instinctul sexual a fost directionat spre o componenta puternic afectiva.

 

Afectivitatea a devenit dimensiunea psihologica si umana specifica sexualitatii, dragostea devenind nucleul acesteia. Vasile Parvan spunea ca „in momentul in care un barbat s-a aplecat si a cules o floare pentru a o oferi unei femei atunci a fost inaugurata cultura; dragostea animalica a fost astfel depasita, iar noua dragoste, cea omeneasca a fost simbolizata minunat printr-o floare”. De aceea sexualitatea la om nu are doar functiile de perpetuare a speciei, ci are functii noi, derivate din afectivitate: functie creatoare, functie axiologica, functie culturala (majoritatea creatiilor culturale au filonul principal iubirea, dragostea) functie anxiolitica si functie de comunicare.

Sexualitatea nu este, deci, ceva moral sau imoral. Ea este si atat.

In realitate, moralul si imoralul este expresia modului in care subiectul o integreaza in personalitatea sa. De aceea, sexualitatea devine un sensibil seismograf al diferitelor modificari psihice sau organice. Sexualitatea umana redusa la simplul act sexual devine generatoare de sentimente de inferioritate, de culpa, de tensiuni legate de raporturile dintre sexe care conduc la o patologie diversa, mergand de la simpla nevroza pana la grave tulburari comportamentale (agresiuni sau suicid) si, bineinteles, la disfunctiile sexuale. Cred ca aceste lucruri trebuiesc discutate in mod gradual, corespunzator varstei elevilor, intr-o curricula scolara.

 

Ce ni se propune ? Ni se propune o curricula asa-zis stiintifica in care copilul afla, la o varsta la care deseori nici nu intelege, cunostinte de anatomie si fiziologie, privind aparatul sexual. Cunostinte care sunt transmise fie de profesorii de biologie, fie de medici, care reduc sexualitatea la actul sexual. Elevilor li se induce doar frica de bolile cu transmisie sexuala si de sarcina. Nimic despre celelalte caracteristici ale sexualitatii. Modele din alte societati sunt copiate si sunt fetisizate. Insasi misterul dragostei este „demistificat”. Aceasta „taina” este inlocuita cu aspectele hedonice si tinerii sunt invatati „sa faca sex” si nu „sa iubeasca”. Simbolistica este eliminata si blamata. Se reduce totul la feromoni si hormoni. Chiar si copiii de gradinita afla ca „nu barza aduce copilul”, ci el apare ca urmare a fecundarii. Intr-o ipocrizie maxima invelim in tipla revistele erotice sau porno, dar aceleasi imagini le putem gasi in manualele de educatie sexuala in scoli. Toate puse sub semnul pregatirii stiintifice a tinerilor pentru viata si a scaderii infractionalitatii cu suport sexual sau a bolilor cu transmisie sexuala. Toti copiii vor sti cum sa utilizeze prezervativul, cum sa se fereasca de sarcina, cum se desfasoara un act sexual, cum sa faca „o partida de sex”, dar nu vor sti nimic despre afect si dragoste. Vor sti sa faca sex, dar nu vor sti sa iubeasca. Este justificata o asemenea abordare?

 

Rezultatele ne spun ca nu. Toate statisticile ne arata ca in pofida introducerii educatiei sexuale de o asemenea maniera in scoli (sau poate din aceasta cauza) infractionalitatea cu motivatie sexuala si incidenta bolilor cu transmisie sexuala nu a scazut. Dimpotriva, in toate tarile ele au crescut, dupa cum au crescut si tulburarile de dinamica sexuala. Dupa cum a explodat o noua afacere a sexologilor, psihologilor, psihiatrilor etc. care acorda asistenta calificata. Preocupati doar de aspectul hedonic, avand asteptari in acest domeniu care nu sunt satisfacute deoarece lipseste afectivitatea, dragostea, iubirea, numarul celor care transfera sexualitatea in agresivitate creste intr-o proportie ingrijoratoare in societatile postmoderne.

In concluzie, fara a fi adeptii lui Freud, trebuie sa recunoastem ca viata noastra se desfasoara intre eros si thanatos. Sexualitatea si moartea sunt elemente definitorii pentru evolutia si supravietuirea speciei umane. Educatia sexuala in scoala este necesara, dar ca o modalitate de a afla ca Eros este dragostea, iubirea si integrarea in normele psiho-socio-culturale, religioase si morale.

P.S.: Cred ca la orele de istorie, romana, latina, filosofie, religie etc. se realizeaza si educatie sexuala. Pentru ca elevii dobandesc cunostinte umaniste.

 

*Prof. univ. dr. Vasile ASTARASTOAE este medic pensionar, a predat Medicina legala si Bioetica, deontologie si drept medical la Facultatea de Medicina si Farmacie „Gr. T. Popa” Iasi si a fost rector al UMF Iasi si presedinte al Colegiului Medicilor din Romania. 

 


Adaugati un comentariu


 

*