Un nou centru de transplant cardiac, în Vestul țării

25 octombrie 2019 | 0 comentarii |

Institutul de Boli Cardiovasculare (IBC) din Timișoara a anunțat că îndeplinește toate condițiile pentru acreditare.

 

Prof.dr. Constantin Luca

România ar putea avea un al doilea centru de transplant cardiac acreditat, după cel de la Târgu Mureș, care este la acest moment singurul din țară în care se efectuează astfel de intervenții. Noul centru ar putea funcționa la Timișoara, în cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare, ai cărui reprezentanți spun că își doresc de mulți ani să realizeze acest deziderat. Până acum au fost făcute mai multe demersuri pentru acreditare în vederea efectuării transplantului de cord, însă unitatea nu îndeplinea toate condițiile tehnice necesare și nu dispunea de circuitele sanitare adecvate. Prin urmare, s-a investit mult în această direcție, iar managerul institutului, prof.dr. Constantin Luca, a declarat că unitatea îndeplinește, la acest moment, toate standardele necesare acreditării. Va fi făcută o nouă solicitare în acest sens, iar de această dată, specialiștii institutului sunt convinși că acreditarea nu va mai fi refuzată.

Managerul institutului a mai declarat că, în România este nevoie de un nou centru de transplant cardiac, în condițiile în care singurul centru în care se efectuează astfel de intervenții este cel de la Târgu Mureș, iar numărul transplanturilor este foarte mic, în comparație cu alte țări.

 

Anul acesta au avut loc doar șase transplanturi de cord, ultimul dintre ele realizat la începutul acestei săptămâni, în urma unei intervenții care a durat peste 10 ore. Donatorul a fost un bărbat de 43 de ani din Baia Mare, iar cel care a primit o nouă șansă la viață a fost un bucureștean de 42 de ani, cu insuficiență cardiacă.

Medicii de la IBC Timișoara spun că numărul de pacienți care au nevoie de un transplant cardiac este mare, aceasta și pentru că se găsesc foarte puțini donatori. Pe lângă acceptul familiei, mai este nevoie și de o serie de alte condiții speciale pentru ca o inimă să poată fi prelevată, totodată trebuind să existe și o compatibilitate foarte mare între donator și pacientul care primește cordul. De aceea, acreditarea unui nou centru de transplant cardiac ar putea spori numărul de astfel de intervenții efectuate în România.

De asemenea, institutul se pregătește și pentru începerea activității de chirurgie cardiovasculară pediatrică, managerul unității anunțând că primele operații ar putea avea loc în primăvara anului viitor.

Deja au fost pregătite spațiile necesare, există și blocul operator, precum și banii necesari pentru achiziția aparaturii necesare.

 

Procedurile de achiziție sunt în faza finală, însă singura problemă care mai trebuie rezolvată este cea a resursei umane, dat fiind faptul că în România există foarte puțini medici specializați în chirurgia cardiovasculară pediatrică. „Mai rămâne o etapă dificilă, cea a resurselor umane, pentru că nu este uşor să formezi chirurgi cardiovasculari care să opereze copii. În acest sens, avem deja trimişi la traininguri chirurgi tineri, în Italia, dar alături de noi vor fi şi personalităţi ale chirurgiei europene, care ne vor pregăti în acest domeniu”, a mai declarat prof.dr. Constantin Luca. Anunțul extinderii programului de chirurgie cardiovasculară pediatrică și la Timișoara a fost făcut încă de la începutul anului de ministrul Sorina Pintea, cu ocazia unei vizite efectuate la IBC.

Și în acest domeniu, necesarul de operații efectuate anual este în jur de 1.000, în timp ce în spitalele din București, Târgu Mureș, Cluj și Sibiu se realizează circa 250 de intervenții pe an. Cauza este tot lipsa specialiștilor, președintele Comisiei de chirurgie cardiovasculară din Ministerul Sănătăţii, dr. Adrian Molnar, precizând la finele lunii trecute că mulți dintre chirurgii români trimiși la specializare în străinătate nu s-au mai întors.

Declarațiile managerului Constantin Luca au fost făcute în cadrul evenimentului  „Zilele IBC Timişoara”, care se desfășoară în perioada 24-26 octombrie, pentru a marca împlinirea a 26 de ani de la înființarea institutului.

 


Adaugati un comentariu


 

*