Regimul mediteranean prelungeste viata si protejeaza memoria

Este concluzia unor studii indelungate, desfasurate pe esantioane semnificative de persoane de ambele sexe, care au relevat o reducere semnificativa a riscului de accident vascular cerebral si de tulburari de memorie.

 

familie masa sanatoasaAvantajele regimului alimentar in stil mediteranean sunt binecunoscute, insa o echipa de cercetatori suedezi a dorit sa cuantifice impactul sau in privinta numarului anilor de viata castigati, incercand sa stabileasca o medie, la un numar mare de subiecti.

In acest sens, cercetatorii au analizat datele privitoare la circa 70.000 de barbati si femei, observati timp de aproximativ 15 ani.

Participantii la studiu au raspuns periodic la un chestionar foarte vast despre modul lor de viata, circa o suta de puncte fiind consacrate alimentatiei. Respectarea principiilor regimului mediteranean a fost apreciata cu un scor de la 0 (insemnand adoptare zero) la 8 (reprezentand adoptare completa), in functie de obiceiurile de consum de fructe si legume, leguminoase si oleaginoase, cereale, produse lactate, carne rosie, ulei de masline sau de rapita, alcool.

„Fiecare crestere cu un punct a scorului se asociaza cu trei luni suplimentare de viata, cu un total de doi ani intre extreme. Mortalitatea cardiovasculara a fost mai scazuta cu 41% la persoanele cu cel mai ridicat scor, iar cea din cauza cancerului, cu 10%”, a explicat dr. Maryvonne Pierre-Nicolas, unul dintre autorii studiului.

 

dieta mediteraneanaAutorii studiului spun ca cercetarea a permis cuantificarea efectelor regimului mediteranean asupra sperantei de viata, in special prin scaderea bolilor cardiovasculare.Continutul bogat in antioxidanti si proprietatile antiinflamatorii ale alimentelor reprezinta principalele mecanisme biologice pe care se sprijina aceste beneficii, sustin specialistii.

Dieta mediteraneana este numele dat planurilor de alimentatie tipice tarilor din zona mediteraneana, avand ca referinta Grecia, Italia si Spania. Aceste tari sunt construite pe traditii agricole, religioase si culturale, iar una dintre aceste traditii este prepararea meselor din culturile disponibile. Aceasta dieta urmeaza perfect piramida alimentara corecta si, desi bucataria mediteraneana variaza in functie de regiune, se bazeaza  pe consumul de legume, fructe, plante aromate, cereale integrale, nuci, seminte, ulei de masline extravirgin, lactate, peste, saptamanal pui si oua, lunar carne rosie si moderat vin rosu.  Toate alimentele se folosesc in stare proaspata, nerafinate sau procesate, metode care distrug valorile nutritionale ale acestora. In plus, stilul de viata mediteranean include mese pe indelete si activitate fizica regulata.

 

dieta-mediteraneanaCercetatorii unui alt studiu, realizat de cercetatori ai Universitatii Alabama din orasul american Birmingham a evidentiat astfel ca acest tip de alimentatie permite o protectie mai buna a memoriei si a capacitatilor cognitive. Consumarea, de preferinta, a unor alimente bogate in acizi grasi precum omega 3 – peste, pui, ulei de masline – alaturi de fructe si legume, in defavoarea alimentelor care contin grasimi saturate precum carnea rosie si produsele lactate aduce numeroase beneficii sanatatii.

Oamenii de stiinta au analizat datele recoltate in cadrul unui studiu Regards (Reasons for Geographical Differences in Stroke) in care au fost incluse 30.239 de persoane, in varsta de cel putin 45 de ani, care au fost monitorizate timp de cinci ani. Cercetatorii au efectuat si o serie de teste pentru a masura memoria si facultatile intelectuale ale voluntarilor pe o durata medie de patru ani.

S-a urmarit totodata efectul dietei mediteraneene asupra unui esantion de 17.478 de persoane, afroamericani si caucazieni, cu varsta medie de 64 de ani, pentru a se afla daca le infleunteaza diferit.

S-a concluzionat ca persoanele a caror alimentatie se apropia cel mai mult de regimul alimentar mediteranean erau cu 19% mai putin predispuse la tulburari de memorie si cognitive si ca aceasta alimentatie influenteaza in acelasi mod sanatatea caucazienilor si cea a afroamericanilor. Singurele persoane care nu au beneficiat de efectele dietei mediteraneene s-au dovedit cele care aveau diabet zaharat. In plus, s-a constatat o reducere cu 30% a riscului de accident vascular cerebral si o crestere a sanselor de sarcina in cadrul programelor de fecundare asistata.

 

*Informatiile despre terapiile complementare, plantele medicinale sau remediile naturale pot veni in ajutorul bolnavului, dar nu exclud si nu inlocuiesc tratamentele medicale. Sanatatea Buzoiana nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereusita a vreunei terapii, informatiile de pe site neoferind garantii de vreun fel. Sanatatea Buzoiana nu furnizeaza sfaturi medicale care pot inlocui consultul medical de specialitate, informatiile prezentate pe acest site avand caracter informativ.

 


Categorii: Actual, Lifestyle

Adaugati un comentariu


 

*