Specialiștii sunt îngrijorați de creșterea incidenței retinopatiei diabetice

16 aprilie 2019 | 0 comentarii |

Totodată, aceștia atrag atenția și asupra faptului că vârsta pacienților la care apare această afecțiune este tot mai scăzută.

 

Timișoara a găzduit cea de 11-a ediție a Conferinței de Oftalmologie, eveniment științific cu participare internațională, organizat în parteneriat de Asociația Oftalmologilor din Banat, UMF Timișoara, Societatea Română de Oftalmologie și Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara.

Ca și în anii anteriori, conferința de la sfârșitul săptămânii gtrecute s-a bucurat de o participare numeroasă, peste 350 de specialiști din Germania, Elveţia, Egipt, Turcia, Franţa, Italia, Serbia, Austria și România fiind prezenți la lucrări. Tema ediției din 2019 s-a concentrat pe actualitățile de diagnostic și tratament în domeniul oftalmologiei, una dintre cele patru zile ale conferinței fiind dedicată chirurgiei retinei.

Profesorul doctor Mihnea Munteanu, președintele conferinței, a precizat că decizia de a dedica o zi specială acestui capitol a fost luată și în contextul în care se constată o creștere îngrijorătoare a incidenței retinopatiei diabetice.  Acesta spune că numărul pacienților care se prezintă la cabinetele de oftalmologie și sunt diagnosticați cu o astfel de afecțiune a crescut în ultimii ani, constatându-se totodată că și vârsta la care boala apare este din ce în ce mai redusă. „Sunt tot mai mulţi pacienţi cu retinopatie diabetică, pacienţi cu diabet zaharat, cu urmări mai mult decât severe asupra vederii, a retinei, de unde aproape o triplare a acestei patologii şi de aceea am avut o zi dedicată exclusiv chirurgiei retinei, unde specialiștii au prezentat tehnici de ultimă oră pentru a putea rezolva cât mai eficient problemele”, a declarat acesta.

 

Cu aceeași ocazie dr. Mihnea Munteanu a reamintit că cea mai frecventă intervenție chirurgicală în oftalmologie rămâne în continuare operația de cataractă – o afecțiune care se diagnostichează deja de câteva sute de ani și în cazul căreia s-au făcut mari progrese pe partea intervențională, în ultimul timp.

Tehnologiile actuale, tot mai moderne, permit chirurgia cu metode minim invazive, cu recuperare foarte rapidă a pacienţilor şi cu rezultate vizuale excepţionale. Problemele mai grave sunt când pacienţii dezvoltă şi afecţiuni ale retinei, cum ar fi dezlipiri de retină, complicaţiile diabetului sau tumori, la care tehnologiile de ultimă generaţie şi noile tehnici prezentate în cadrul acestor congrese oferă şanse în plus pacienţilor şi aici mă refer în special la un rezultat vizual foarte bun”, a mai declarat președintele conferinței.

 

Dr. Mihnea Munteanu

Creșterea numărului de cazuri de retinopatie diabetică este în strânsă legătură cu creșterea incidenței diabetului zaharat, afecțiune datorată în special unui stil de viață sedentar și a unei alimentații nesănătoase. Pe lângă retinopatia diabetică, specialistul timișorean spune că se constată și o creștere a incidenței altor afecțiuni din sfera oftalmologică, având ca factori de risc poluarea – care influențează negativ calitatea aerului din atmosferă, alergiile, dar și fumatul.

Tot ce înseamnă patologie de suprafaţă a ochiului – conjunctivite, ochi uscat – a ajuns la ora actuală aproape la o triplare a pacienţilor cu aceste probleme datorate alergiilor, poluării şi fumatului, toate studiile indicând acest lucru. O recomandare făcută inclusiv de colegii noştri din Austria se referă la controale periodice o dată pe an, chiar dacă aparent totul este bine şi pare că vedem bine, pentru că sunt o serie de afecţiuni care nu dau semne, nu se manifestă şi care pot fi foarte grave. Specialiștii noştri sunt foarte aproape de standardele internaţionale, fiecare contribuind cu experienţa sa la bunul mers al pacienţilor”, mai spune dr. Mihnea Munteanu.


Adaugati un comentariu


 

*