Știi și câștigi sănătate: Bolile infecțioase
Bolile infecțioase, cauzate de bacterii și virusuri, constituie una dintre cauzele principale ale mortalității și morbidității, la nivel global, iar nevoile medicale în aceste patologii sunt din ce în ce mai mari. Cel mai puternic afectate sunt țările în curs de dezvoltare, dar nici țările occidentale sau asiatice nu fac față întotdeauna provocărilor majore cu care se confruntă în contextul complicațiilor virale.
Sezonul gripal bate la ușă, iar potrivit statisticilor, gripa provoacă anual peste 100 milioane de cazuri de îmbolnaviri doar în Europa, Japonia și SUA și poate cauza sute de mii de spitalizări în fiecare an. Persoanele cu vârste de peste 60 ani și pacienții cu boli cronice (diabet, boli cardiace, astm, infecția HIV -SIDA) pot face forme mai severe ale bolii precum și complicații care uneori conduc la desces.
În contextul actualei pandemii de COVID-19, vaccinarea este cea mai sigură cale de prevenție, dar este posibil ca vaccinul gripal anual să nu aibă întotdeauna eficiența scontată, deoarece tulpinile de virus împotriva cărora este activ pot să nu fie identice cu cele aflate în circulație în anul respectiv. Majoritatea oamenilor apelează la medicamente eliberate fără prescripție medicală și la remedii naturiste pentru a reduce unele simptome ale gripei, însă acestea nu împiedică transmiterea virusului și aparitia complicațiilor.
În ceea ce privește infecția virală cu SARS-CoV-2, deși vaccinarea rămâne cea mai puternică armă atât împotriva virusului inițial cât şi a variantelor sale, tratamentele au un rol extrem de important în strategia de răspuns la COVID-19. Acestea contribuie la salvarea de vieţi, accelerează timpul de recuperare al bolnavilor, reduc durata de spitalizare şi, în ultimă instanţă, reduc din presiunea asupra sistemelor de sănătate.
Marile companii farmaceutice se întrec în găsirea unui tratament eficient. În contextul intensificării cursei pentru dezvoltarea unui tratament uşor de administrat împotriva acestei boli posibil fatale, Pfizer şi Merck & Co au anunţat noi studii clinice referitoare la medicamente antivirale orale pentru Covid-19.
Pfizer şi Merck şi compania farmaceutică elveţiană Roche au făcut cele mai multe progrese în dezvoltarea a ceea ce ar fi „prima pastilă antivirală” pentru a trata sau, eventual, a preveni Covid-19.
Până în prezent, medicamentul intravenos Veklury, al companiei Gilek Sciences, cunoscut generic sub numele de Remdesivir, este singurul tratament antiviral aprobat pentru Covid-19 în Statele Unite.
Comisia Europeană a anunțat, la rândul său, că a semnat un contract cadru de achiziții cu compania farmaceutică Eli Lilly, pentru furnizarea unui tratament cu anticorpi monoclonali pentru pacienții cu COVID-19, aflat în curs de revizuire de către Agenția Europeană pentru Medicamente. Potrivit Comisiei Europene, 18 state membre s-au înscris la achiziția comună de până la 220.000 de tratamente.
„Peste 73% din populația adultă din UE este acum complet vaccinată, iar această rată crește în continuare. Dar vaccinurile nu pot fi singurul nostru răspuns la COVID-19. Oamenii continuă să fie infectați și să se îmbolnăvească. Trebuie să ne continuăm munca pentru a preveni îmbolnăvirea cu vaccinuri și, în același timp, să ne asigurăm că o putem trata. Cu contractul de astăzi, încheiem cea de-a treia achiziție și ne îndeplinim angajamentul potrivit Strategiei terapeutice a UE de a facilita accesul la medicamente de ultimă generație pentru pacienții cu COVID-19” a declarat Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară.
Tratamentul dezvoltat de Eli Lilly este o combinație de doi anticorpi monoclonali (bamlanivimab și etesevimab) recomandat pacienților cu coronavirus care nu necesită oxigen, dar prezintă un risc ridicat de a dezvolta o formă severă de COVID-19. Anticorpii monoclonali sunt proteine concepute în laborator care imită capacitatea sistemului imunitar de a combate coronavirusul. Fuzionează cu proteina spike și astfel blochează atașarea virusului la celulele umane.
Gripa sezonieră și COVID-19 sunt însă doar două dintre bolile infecțioase de care trebuie să se ferească oamenii și pe care medicii trebuie să le trateze.
Adenovirusurile sunt implicate în mai multe patologii care afectează tractul respirator, ocular, urinar și gastrointestinal (viroză, faringită, bronșită, diaree, conjunctivită, febră, infecție urinară, gastroeneterită etc).
Faringita/tonsilita/angina este cauzată de o varietate de microorganisme, dar cele mai multe cazuri se datorează unei infecții virale ale tractului respirator superior. Virusurile reprezintă cauza majoră a faringitei acute, Adenovirus, Rhinovirus, Coronavirus, virus Coxsackie, virus ECHO, virus paragripal şi virus gripal A, B fiind frecvent implicate. Alte cauze ale faringitei acute includ virus Epstein-Barr, virus citomegalic, virus urlian, virus rujeolic şi virus rubeolic. Aceste viroze sunt benigne şi autolimitate. Se vindecă spontan de cele mai multe ori, dar, prin lezarea epiteliului respirator, favorizează suprainfecţia cu bacterii din microbiota indigenă.
Dintre bacterii, cel mai frecvent implicat este Streptococcus pyogenes (streptococ β hemolitic grup A). Streptococcus pyogenes, un patogen strict uman, imprimă gravitate faringitelor prin complicaţiile infecţioase (sinuzite, otite medii, mastoidite, adenite cervicale supurate, abces amigdalian, flegmon amigdalian, celulita difuză a planşeului bucal – angina Ludwig etc) şi post infecţioase (reumatism articular acut, glomerulonefrită acută).
Faringita streptococică este o boală acută care debutează cu dureri de gât, febră, mialgii (dureri musculare), cefalee (durere de cap), odinofagie (durere la înghițire). Cele mai importante moduri de transmitere sunt pe cale respiratorie, prin contactul cu picăturile Pflügge (eliminate în timpul strănutului, tușitului, vorbitului etc.), prin contactul mâinilor cu secreţiile nazale, contact tegumentar cu leziunile de impetigo sau consumul de alimente sau băuturi cu nerespectarea regulilor de igienă (utilizarea tacâmurilor sau veselei folosite anterior de alte persoane).
Majoritatea pacienţilor răspund la tratamentul antibiotic, cu eradicarea streptococului beta hemolitic de grup A din faringe.
Hepatitele sunt afecţiuni inflamatorii ale ficatului. În funcţie de modul în care evoluează, sunt clasificate în acute şi cronice. Deşi virusurile hepatice sunt diferite ca mod de acţiune şi tratament, acestea pot determina boli hepatice cronice (hepatite cronice), care în lipsa tratamentului, progresează rapid spre ciroză hepatică, crescând riscul de dezvoltare a unui cancer hepatic (hepatocarcinom).
Virusul hepatic A (VHA) este un virus ARN care aparţine familiei Enterovirus, genul Heparnavirus. VHA este răspunzător pentru aproximativ 40 – 50 % din cazurile de hepatita acută. Este o hepatită infecţioasă, transmisă pe cale fecal-orală, prin alimente, apa contaminată, mâini murdare sau obiecte contaminate. Hepatita acută cu virus A durează aproximativ 4 săptămâni şi majoritatea pacienţilor se recuperează complet în 4 săptămâni.
Majoritatea pacienţilor sunt copii şi adulţi tineri. La copii severitatea bolii este mai redusă decât la adulţi. Hepatita A are tendinţa să apară în epidemii acolo unde condiţiile de igienă sunt precare şi sursele de apă sunt contaminate. Incidenta bolii este invers proporţională cu gradul de dezvoltare socio-economic. În ţările puternic dezvoltate infecţia apare mai târziu, în timp ce în ţările slab dezvoltate boala apare repede, în copilărie.
În România peste 80% din copiii sub 10 ani au trecut prin infecţie, de cele mai multe ori, forme asimptomatice.
Hepatita virală C este cauzată de virusul hepatitei C, care poate provoca atât infecție acută cât și hepatită cronică, variind ca severitate de la o boală ușoară cu durată de câteva săptamâni la o boală gravă, pe tot parcursul vieții. Hepatita cronică virală C este o afecţiune inflamatorie a ficatului, cauzată de virusul hepatitei C, care durează 6 luni sau mai mult, cu potenţial evolutiv spre ciroză. Impactul infecţiei virale asupra ţesutului hepatic variază de la leziuni histologice minime până la fibroză intensă şi ciroză, cu apariţia carcinomului hepatocelular. Modalităţile de transmitere sunt reprezentate de transfuzii sanguine, intervenţii chirurgicale, tratamente stomatologice, consumul de droguri intravenoase, relaţii sexuale neprotejate, perinatal. Răspunsul imun umoral este slab şi inconstant, anticorpii evidenţiindu-se la 5-6 săptămâni postinfecţie, cu o activitate protectoare greu de evaluat. Un procent însemnat de persoane infectate cu VHC au o evoluţie cronică, răspunsul imun fiind incapabil să realizeze eliminarea virusului. Hepatita C este asimptomatică până în stadiile tardive, iar singura modalitate de a depista o infecție cu VHC este testarea pentru depistarea anticorpilor anti VHC.
Hepatitele B și C sunt responsabile pentru 2 din 3 decese cauzate de cancer la ficat la nivel mondial. În ultimii ani se înregistrează o creştere dramatică a cazurilor din cauză că boala poate rămâne mulţi ani fără simptome, dar până în prezent nu s-a identificat un vaccin eficient.
Boala meningococică invazivă (BMI) este o afecțiune bacteriană acută determinată de Neisseria meningitidis, cunoscută și ca meningococ. Aceasta implică 13 tipuri de bacterii, din care cinci sunt responsabile pentru boală (tipurile A, B, C, Y și W135). În Europa, în special, cele mai frecvente tipuri prezente includ tipurile B și C. Este o boală gravă și între 10 și 15% dintre persoanele infectate cu boala meningococică își pierd viața, iar între 11 și 19% dintre supraviețuitori vor avea handicap pe termen lung, cum ar fi pierderea membrelor, surditate, leziuni ale sistemului nervos periferic sau leziuni ale creierului.
Principalele forme de manifestare ale bolii meningococice invazive sunt meningita acută purulentă şi septicemia, cel mai frecvent fiind afectate persoanele cu imunitate deficitară din zonele aglomerate şi cu contacte strânse. Boala apare pe tot parcursul anului, cu o incidenţă mai mare la sfârşitul iernii şi la începutul primăverii.
Formele generalizate ale infecţiei meningococice (meningită, meningococemie, meningoencefalită) se manifestă de obicei cu un debut acut brutal, cu febră de 39-40ºC, vomă, cefalee pronunţată, hiperestezie cutanată, fotofobie, hiperacuzie. În formele grave apar convulsii, tulburări de conştiinţă, erupţii cutanate hemoragice (pete roşii întunecate pe piele). La sugari, formele generalizate ale infecţiei pot debuta atipic, cu manifestări respiratorii sau digestive, uneori cu subfebrilitate, regurgitaţie, vomă, ţipăt inconsolabil, frecvent convulsii, fontanela anterioară bombată, dilatare a vaselor sanguine în zona temporală şi pectorală.
Toate persoanele infectate cu meningococi, indiferent de forma de manifestare clinică, sunt contagioase şi pot transmite infecția altor noi persoane din anturaj. Perioada de incubație a infecției meningococice variază între 2 – 10 zile. În unele cazuri, forma generalizată a infecţiei meningococice evoluează fulgerător și duce la deces precoce, în pofida tratamentului aplicat.
Scarlatina este o boală infecțioasă bacteriană, determinată de anumite serotipuri de streptococ beta hemolitic de grup A (SGA, Streptococcus pyogenes), care produc toxina eritrogena sau eritrotoxină. Deși scarlatina este, de obicei, o boală ușoară, trebuie să fie tratată cu antibiotic recomandat de către medic, pentru a reduce riscul de complicații și răspândirea bolii. Profilaxia scarlatinei se realizează prin evitarea aglomerațiilor și contactelor de risc, măsuri de igienă personală riguroasă, triajul epidemiologic în colectivitățile de copii, anchetă epidemiologică în focarul de scarlatină. Indicele contagiozităţii este de 40%, iar sezonalitatea maladiei, perioada toamnă-iarnă. După scarlatină se obţine o imunitate antitoxică, stabilă, durabilă, reînbolnăvirile sunt foarte rare.
Clostridium difficile este un bacil gram-pozitiv, sporulat, anaerob, care constituie una din cauzele principale a diareei şi a colitei asociate cu antibioticele și este agentul etiologic al majorităţii cazurilor de colită pseudo-membranoasă. Este recunoscut ca principala cauză a colitei intraspitaliceşti la pacienţii colonizaţi cu Clostridium difficile, cărora li se administrează antibiotice, chimioterapie sau alte medicamente care modifică flora intestinală normală şi permit proliferarea Clostridium difficile. Ca și alte boli infecțioase, infecţia cu Clostridium difficile este o afecţiune nosocomială care se răspândeşte, în principal, din cauza igienei precare. Modul principal de transmitere este pe cale fecal-orală, prin ingerarea bacteriilor sau a sporilor bacterieni de pe suprafeţele contaminate.
Tusea convulsivă este o boală infecțioasă, înalt contagioasă, până la 90% din contacții familiali dezvoltând boala, și este determinată de speciile genului Bordetella, B. pertussis și B. parapertussis, agenți patogeni prin excelență pentru om, putând afecta toate vârstele.
Tusea convulsivă (pertussis) este o boală bacteriană extrem de infecțioasă care afectează plămânii și căile respiratorii. Este cunoscută și sub denumirea populară de tuse măgărească sau tusea de 100 de zile. Este cauzată bacteria Bordetella pertussis care se găsește în gura, nasul și gâtul persoanei infectate. Tusea convulsivă este o boală transmisibilă prevenibilă prin vaccinare.
Este o boală endemo-epidemică, cu izbucniri epidemice relativ frecvente, cu rate înalte de morbiditate/mortalitate, în special la grupele de vârstă cu risc crescut (nou-născuţi, copii mici, vârstnici), care nu au fost vaccinați sau nu mai sunt protejați de vaccin sau de imunitatea indusă prin boală (adolescenţi şi adulţi care au deja o perioadă prea mare de la ultima doză de vaccin sau de la boală). Tusea convulsivă are o rată înaltă a complicațiilor, care afectează organele respiratorii și sistemul nervos, dificile în tratament.
Simptomele sunt diferențiate în funcție de vârstă: în timp ce adolescenții și adulții prezintă, în general, forme clinice de boală medii, copiii mici neimunizați, cei mai vulnerabili, pot prezenta forme foarte severe cu rate foarte mari ale complicațiilor și deceselor. Diagnosticul precoce al tusei convulsive permite prevenirea răspândirii infecţiei şi, în cazuri grave, reducerea considerabilă a complicaţiilor şi a sechelelor.
Tuberculoza este o afecțiune contagioasă potențial fatală dacă este lăsată netratată. Afectează mai ales plămânii și se crede că este una dintre cele mai vechi boli, apărând încă din perioada Egiptului Antic. Hipocrate credea, în jurul anului 460 î.Hr., că ftizia, așa cum a fost numită o bună perioadă de timp, era cea mai răspândită boală din zona Greciei. Dovezile arheologice ale tuberculozei sunt date de prezența bacteriei Mycobacterium tuberculosis în fosilele unui bizon care a trăit acum mai bine de 15.000 de ani. Primele succese în tratarea tuberculozei apar în jurul anului 1910, iar vaccinul BCG (Bacillus Calmette-Guérin), denumit după numele doctorilor care au lucrat la descoperirea sa, a fost folosit pentru prima oară în 1921.
Tuberculoza este cauzată de bacteria „Mycobacterium tuberculosis”, întâlnită și sub denumirea de M. tuberculosis. În teorie, orice persoană poate dobândi tuberculoza, însă anumiți factori cresc probabilitatea de infecție bacteriană. Printre aceștia se află un sistem imunitar slăbit, pe fondul unor afecțiuni sau al urmării anumitor tratamente medicamentoase, vacanțele în anumite zone ale lumii – anumite zone de pe glob au tulpini mult mai rezistente la medicamente (Africa, Asia, America Latină, zona Caraibelor, estul Europei, Rusia), consumul excesiv de alcool, fumatul sau folosirea de droguri și locul de muncă sau domiciliul – dacă intri în contact cu bolnavi de tuberculoză, există un risc mai mare de infecție. Locuirea în case neigienizate sau neracordate la apă poate reprezenta un alt factor de risc.
Tuberculoza se transmite aproape exclusiv prin aer, prin picături de salivă eliminate de bolnav prin tuse, strănut sau vorbit și nu se transmite prin contactul cu haine sau obiecte folosite de bolnav. Din fericire, la câteva zile după începerea tratamentului, bolnavii nu mai sunt contagioși. Foarte important de știut este că tuberculoza nu se transmite prin alimente sau băuturi, toaletă, sărut sau strângerea mâinii.
* Informațiile din acest articol au caracter informativ și nu înlocuiesc consultul medical sau recomandările medicului specialist.
