Știi și câștigi sănătate: Postul Paștelui, ideal pentru detoxifiere și progres spiritual

13 martie 2021 | 0 comentarii |

Prin eliminarea din consum, pentru o perioadă, a cărnii și produselor de origine animală, precum și prin renunțarea la mâncare pentru o perioadă, organismului i se oferă un timp de răgaz în care energia se va concentra pe regenerare şi purificare.   

 

Postul Mare sau Postul Paștelui 2021 începe pentru credincioșii ortodocși pe 15 martie și se va încheia pe 1 mai, pentru ca pe 2 mai să sărbătorim cu toții Sfintele Paști în armonie, sănătoși și plini de energie. Credincioșii catolici celebrează Paștele în acest an pe 4 aprilie.

Creştinii numesc acest post şi Postul Mare și se referă la postul de 40 de zile și 40 de nopți ținut de Mântuitorul Iisus Hristos, înainte de a începe propăvăduirea Evangheliei. Acesta este împărțit în Postul Păresimilor, care ține până în Duminica Floriilor și Postul Paștelui din Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor.

În Postul Paştelui, credincioşii se abţin de la anumite alimente, precum carne, ouă, pește, brânză, lapte și adoptă o atitudine spirituală, de rugăciune și purificare sufletească, să se înalte sufleteste prin rugăciune alaturi de fapte bune. De asemenea, în este recomandat să nu se consume untdelemn, iar fumatul şi alcoolul nu sunt permise. În Săptămâna Mare se mănâncă doar seara şi se bea apă, iar în Vinerea Mare se ţine post negru.

Pe parcursul întregului post există așa-numitele dezlegări la pește, când cei care postesc au voie să consume mâncăruri din pește, în zilele de Buna Vestire și de Florii, în duminica dinaintea Paștelui.

Atenție! Postul nu este recomandat persoanelor subponderale, copiilor, femeilor însărcinate, lăuzelor, persoanelor cu diabet zaharat de tip 1, celor care se recuperează după o intervenție chrurgicală . De aceea este important ca înainte de a ne decide să ținem orice formă de post să ne sfătuim cu medicul de familie sau cu un nutriționist. Asta nu înseamnă însă că aceste persoane se pot lipsi și de postul spiritual și de rugăciuni.

 

Fiecare dintre noi s-a întrebat probabil de ce este bine să ţii post și dacă este vorba doar despre o „detoxifiere” a organismului sau are efecte și asupra minţii şi sufletului, în momentul în care a decis să țină post, sau când a fost sfătuit să facă asta.

Potrivit teologilor, postul are un aspect trupesc și altul sufletescspiritual, iar cele două constituie o unitate. Acest lucru a fost observat din cele mai vechi timpuri, iar înțelepții au constat că atunci când omul pune prea mult preț pe plăcerea de a mânca poate ajunge la excese periculoase și se expune riscurilor de îmbolnavire.

În plus, o alimentație în care predomină doar anumite alimente de origine animală poate produce atât modificări organice cât și comportamentale. S-a observat că excesul de carne în alimentație poate crește semnificativ agresivitatea consumatorului, îndepartându-l de sentimentele de iubire, toleranță și întrajutorare.

Pornind de la aceste observații, vechii preoți, indiferent de religie, au decis că este necesar ca, în funcție de clima din regiunea în care trăiau coreligionarii lor și de riscurile de îmbolnăvire existente, să stabilească, prin intermediul preceptelor religioase, anumite perioade de regim alimentar de „cruțare” (detoxifiere) a organismului. Ei au constatat chiar că postul negru prelungit (doar cu puțină pâine și apă) – cu durata de 9, 21 sau 40 de zile – poate asigura condițiile ideale pentru marile revelații, pentru descoperirea răspunsurilor la întrebări fundamentale despre viață, sănătate și progres spiritual.

 

În general, postul este conceput ca o alimentaţie din care au fost excluse carnea și produsele de origine animală. Principala sa acţiune este aceea că oferă organelor interne o perioadă de „odihnă”, de uşurare a unor procese şi schimburi metabolice. Este însă important ca postul să nu fie impus forțat, din afară, ci să constituie un act firesc, dorit și ușor de suportat.

În religia creștină, posturile și renunțarea la plăcerile gastronomice sunt perioade în care credincioșii au ocazia să se elibereze de excesul de proteine animale, grăsimi, glucide etc. asigurându-și astfel o stare fizică. În același timp postul este un gest de smerenie, care le conferă o stare psihică foarte bună și o atitudine mai potrivită față de actul religios, apropiindu-i astfel de modestie și ajutându-i să se îndepărteze de tentațiile nesănătoase.

Se consideră că postind o zi pe săptămână îi oferim organismului un timp de răgaz pentru regenerare şi purificare, trei zile ne ajută să ne eliberăm de toxine şi curăţă sângele, iar postul de cinci zile iniţiază procesul de vindecare şi de refacere a sistemului imunitar. Pe toată durata postului, băutul a 1,5 – 2 litri de apă/ceai este obligatoriu, pentru evitarea deshidratării şi a blocajului renal. Postul este recomandat şi în cazul bolilor infecţioase în faze acute, astfel ca energia organismului care de obicei se consumă pentru digestie să fie folosită de organism în procesul de apărare împotriva virusurilor și microbilor.

 

Un studiu realizat de cercetătorii de la University of Southern California sugerează că postul impulsionează celulele stem să producă noi celule albe în sange, care luptă cu infecţiile. În plus, aceștia spun că postul are efecte pozitive în întărirea sistemului imunitar. Oamenii de ştiinţă au descoperit că postul prelungit reduce enzima PKA, asociată cu procesul de îmbătrânire şi cu un hormon care creşte riscul de apariţie a cancerului şi a tumorilor. Studiul a analizat persoane care au ţinut post timp de două sau patru zile consecutiv, pe o perioadă de şase luni.

Alte studii au sugerat că postul intermitent – abținerea sau reducția periodică a consumului de alimente și băuturi – este benefic pentru sănătate, făcându-l una dintre cele mai populare tendințe de dietă din întreaga lume. Deoarece organismul nu este în stare să-și obțină energia din alimente în timpul postului, aceasta scade în glucoza stocată în ficat și mușchi, cam la 8 ore după consumarea ultimei mese. Când glucoza stocată a fost consumată, corpul începe să ardă grăsimea ca sursă de energie, ceea ce poate duce la pierderea în greutate. Pe lângă reducerea în greutate, utilizarea grăsimilor pentru energie ajută la menținerea mușchilor și la reducerea nivelului de colesterol.

Studiile privind postul intermitent arată că oamenii care l-au practicat au înregistrat îmbunătățiri ale tensiunii arteriale și ale nivelului colesterolului, precum și ale sensibilității la insulină. În iunie 2014, de exemplu, a fost publicat un studiu care sugerează că postul de repaus periodic – definit în studiu ca 1 zi de repaus alimentar pe săptămână – poate reduce riscul de diabet în rândul persoanelor cu risc crescut de afecțiune. Un alt studiu a relevat că perioadele mai lungi de repaus, de 2-4 zile, pot chiar reporni sistemul imunitar, regenerând noi celule -un proces despre care oamenii de știință spun că ar putea proteja împotriva deteriorării celulelor provocate de factori precum îmbătrânirea și chimioterapia.

 

Pe de altă parte, postul conferă claritate şi putere de concentrare, un sentiment de flexibilitate și energie, astfel că devine un instrument eficient pentru acţiunile zilnice, iar performanţele fizice și intelectuale sunt amplificate. Pentru că toxinele stocate în grăsimea corpului sunt dizolvate și eliminate din organism, după câteva zile de post se produc niveluri mai ridicate de endorfine – hormonii stării de bine din sânge, care poate avea un impact pozitiv asupra bunăstării mintale. Multe persoane au constat că postul le este de ajutor în momentele în care au nevoie de concetrare, înainte de un examen, când lucrează la un propiect important sau sunt presate de un termen de predare a acestuia.

Medicii atrag însă atenția că nu este recomandat să se recurgă la post înaintea unui eveniment important dacă nu se cunosc reacţiile şi nu există certitudinea că nu apare o durere de cap asociată procesului de detoxifiere, chiar în timpul evenimentului.

În ceea ce priveşte conexiunea spirituală, postul ne încurajează să ne concentrăm atenţia spre interior, să medităm, să ascultăm şi să devenim mai atenţi. Se pare timpul petrecut în tăcere, doar cu tine, îţi amplifică sentimenul de apropiere de divinitate şi de propria fiinţă.

Postul înseamnă așadar curăţare, detoxifiere şi îndepărtarea cauzelor care provoacă boli, iar ceea ce este benefic pentru sănătatea noastră spirituală se dovedeşte util şi pentru sănătatea noastră fizică, organismul scapă de părțile care ar putea fi deteriorate sau ineficiente în organism.

 

Postul presupune nu doar o alimentație lipsită de produse animale, ci și o dietă bine echilibrată care presupune combinarea, la fiecare masă, a alimentelor acre, amărui, dulci, picante și sărate. Fiecare are un rol benefic, dar în exces pot fi dăunătoare. Astfel, excesul de alimente acre poate afecta splina, stomacul, musculatura sau cavitatea bucală (stomatite, afte); cel de alimente amare poate tulbura aparatul respirator, intestinul gros (diaree), pielea și părul; cele dulci pot provoca boli ale rinichilor, vezicii urinare sau ale sistemului osteo-articular; alimentele picante în exces pot afecta ficatul, colecistul, ochii sau tendoanele, iar alimentele prea sărate pot ataca sistemul cardio-vascular și intestinul subțire. „Miresmele, care nu au niciunul din gusturile enumerate, pot avea aceleași efecte asupra sănătății.

Pe de altă parte, conținutul energetic al alimentelor este important pentru menținerea sau recuperarea sănătății. Există cinci forme energetice – cald, fierbinte, neutru, racoros și rece -, care se recunosc după senzațiile pe care alimentele le provoacă după digerare. Dacă, de pildă, o persoană cu reumatism va consuma alimente (chiar și numai vegetale!) care au energie rece sau răcoroasă, nu e de mirare că durerile se vor înteți. Invers, atunci când se instalează febra sau erupțiile cutanate, alimentele răcoroase și reci vor fi de mare ajutor. Așa se explică de ce mulți credincioși habotnici, care respectă cu strictețe perioadele de post religios fără a ține cont de bolile de care suferă, pot avea mari probleme de sănătate după terminarea restricțiilor. Organismul lor intră într-un dezechilibru major și nu mai poate face față unei alimentații abundente în preparate din carne, ouă și lactate, la care revin după post. Așadar, o alimentație sănătoasă și echilbrată, fie în timpul posturilor, fie în cadrul unor diete terapeutice ne va ajuta să evităm obezitatea și să fim mai sănătoși fizic și spiritual.

 

* Articolul are caracter informativ și nu înlocuiește cosultul medical

 


Adaugati un comentariu


 

*