Tag: ministerul sanatatii
Demersul vine după ce sindicatele din Învățământ au anunțat că majoritatea cadrelor didactice refuză să efectueze testele de salivă pentru elevi, așa cum prevede instrucțiunea emisă de Ministerul Sănătății. Decizia Ministerului Sănătății conform căreia testele antigen ale elevilor care au revenit la cursuri în format fizic ar urma să fie făcută de cadrele didactice, […]
Continuare...
Cele două sindicate reprezentative din domeniul Educației cer anularea acestei decizii a Ministerului Sănătății, susținând că testarea elevilor ar trebuie să se facă în familie, iar profesorii nu pot fi constrânși în acest sens. Recenta decizie a autorităților privind testarea elevilor care se prezintă la cursuri în format fizic este vehement contestată de cadrele […]
Continuare...
Peste 70% din școli vor putea face cursuri față în față săptămâna viitoare, iar testarea antigenică va fi efectuată la începutul orelor, în clase, de către personalul medical – acolo unde există – sau de cadrele didactice. Ministerul Educaţiei a anunţat că, din datele colectate până vineri după-amiaza, din 36 de judeţe, peste 71,8% […]
Continuare...
Bugetul Ministerului Sănătății a fost suplimentat din Fondul de rezervă al Guvernului, pentru asigurarea continuității programelor naționale de sănătate, achiziționarea tratamentului pacienților infectați cu SARS-Cov-2 și pentru susținerea activitățillor din centrele de vaccinare anti-Covid. Guvernul a probat, în ședința de miercuri, un proiect de Hotărâre prin care a fost suplimentat bugetul Ministerului Sănătății cu […]
Continuare...
Ministrul Cseke Attila a cerut Corpului de Control al Ministerului Sănătății să facă verificări după ce a primit mai multe sesizări în acest sens. Pandemia a determinat o mobilizare fără precedent a întregului sistem sanitar și mai ales a cadrelor medicale din spitale. De fapt, întreg personalul spitalelor este implicat de mai bine de […]
Continuare...
Ministerul Sănătății anunță că Guvernul a aprobat donația, care urmează să fie repartizată către unitățile sanitare care tratează bolnavi de COVID-19. Guvernul României a aprobat joi, 28 octombrie 2021, un proiect de Hotărâre prin care statul român acceptă, prin Ministerul Sănătății, o donaţie de medicamente constând în 48.500 de cutii de Favipiravirum, din partea […]
Continuare...
Un proiect de lege lansat în transparență decizională la finele lunii trecute prevede majorări de până la trei ori ale prețurilor percepute pentru activitățile prestate de Agenția Națională a Medicamentelor și dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR). Ministerul Sănătății a lansat în dezbatere publică un proiect de ordin care prevede majorarea considerabilă a tarifelor percepute […]
Continuare...
Personalul medical și copiii vor beneficia cu prioritate de vaccinare, după care vor urma angajații și beneficiarii centrelor de ocrotire, iar următoarele tranșe vor ajunge la populația generală cu risc, prin intermediul medicior de familie. Sezonul gripal și al virozelor respiratorii a debutat deja, iar medicii ne atrag atenția că gripa, deși aparent o […]
Continuare...
România trece prin cea mai neagră criză sanitară din cauza pandemie de COVID-19, în contextul în care spitaele sunt supraaglomerate de pacienți infectați, secțiile ATI și medicii nu mai fac față cazurilor grave, iar numărul deceselor crește îngrijorător în fiecare zi. Liderul PSD Marcel Ciolacu îi critică dur pe președintele Iohannis și premierul Cîțu, pe […]
Continuare...
Aceștia spun că, în cazul în care autoritățile nu vor da curs solicitării, vor declanșa acțiuni de protest prin pichetarea Ministerului Educației. Până nu de mult susținători fervenți ai școlii în regim normal chiar și în condiții de incidență ridicată a Covid-19, părinții și-au schimbat optica, după ce numărul de cazuri noi de îmbolnăviri […]
Continuare...
Imagini terifiante, cu pacienți tratați pe holuri, ca în timp de război, au fost postate de spitalul „Marius Nasta” unde, potrivit managerului Beatrice Mahler, duminică erau deja „104 pacienți în secția COVID la o secție de 81 de paturi și 15 pacienți în ATI COVID, iar bolnavii continuau să vină „cu forme severe”. Zilnic […]
Continuare...
Noul ordin comun al ministerelor Educației și Sănătății prevede că o unitate de învățământ se închide și trece la învățământ online atunci când jumătate dintre clase/ grupe au activitatea suspendată din cauza unor cazuri confirmate de COVID-19. Noul ordin privind regulile de funcționare a școlilor și grădinițelor care a fost aprobat ca urmare a […]
Continuare...