Terapiile complementare, prieteni sau inamici?
Traim in epoca vitezei, a nonconformismului, a celor mai excentrice „retete” de slabire, dar si a unui sedentarism care nu face decat sa amplifice riscurile de imbolnavire si mai ales sa favorizeze aparitia unor boli grave.
O mentalitate cel putin bizara face ca din ce in ce mai multe persoane sa identifice sentimental satisfactiei, chiar cel al fericirii, cu idea de a manca si de a lenevi mult peste necesitatile firesti ale organismului. Asa se face ca stravechiul dicton „nu traim ca sa mancam, ci mancam ca sa traim” s-a rasturnat la 180 de grade, si nu in folosul, ci impotriva multora dintre noi.
In acest context, dar si pentru ca „economia de piata” creeaza reguli numai de ea stiute, a devenit „o moda” sa se recurga la terapii complementare, uneori chiar sa se exagereze si sa se puna in pericol sanatatea, dupa cum spunea prof. univ. dr. Xenia Patras, cu prilejul primei sesiuni a Universitatii de Vara „Vasile Voiculescu” organizata de medicii buzoieni.
De ce este nevoie de madicina alternativa?
Impactul terapiilor complementare a constituit subiect de dezbateri in cadrul lucrarilor prezentate la Universitatea de Vara „Vasile Voiculescu”, ale carei lucrari se incheie in acest week-end, la Poiana Pinului.
Astfel, medicul basarabean Vlad Sainciuc a pledat pentru necesitatea includerii medicinei alternative intre specialitatile medicale recunoscute oficial, venind in sprijinul acestui demers cu exemple de vindecari „miraculoase”.
„Medicina oficiala, alopata, priveste omul ca pe un aparat foarte complex caruia, atunci cand sufera de o boala, cauta sa-i trateze organul sau tesutul afectat, in timp ce intregul ramane in suferinta. Este un mod prea simplist, mecanicist de a privi omul. Fiinta umana este mai mult decat un corp fizic. Medicina alopata are meritele ei incontestabile, dar se confrunta cu un numar tot mai mare de boli incurabile, iar medicamentele de sinteza au de multe ori efecte adverse. Impasul terapeutic actual a dus la aparitia unor noi mijloace de preventie si tratament, bazate pe cu totul alte principii – unele vechi de mii de ani”, a sustinut dr. Sainciuc, accentuand ideea ca “terapiile complementare vindeca nu numai corpul fizic ci si pe cel energetic, prin mijloacele proprii cu care natura sau Bunul Dumnezeu l-a inzestrat pe om”.
Complementar da, alternativ nu!
Prezenti la prezentarea medicului Sainciuc, prof. univ. dr. Xenia Patras, conf. univ. dr. Cristian Tudose si prof. dr. Valeriu Bistriceanu au acceptat ca terapiile naturiste, complementare, sunt eficiente in anumite cazuri, dar nu in detrimentul terapiilor traditionale si nu excluzandu-le pe acestea.
„Nu am nimic impotriva acestui fel de abordare, ba chiar o sustin din anumite considerente, dar nu pot fi de accord ca in lipsa terapiilor alopate se obtin minuni. Mai mult, daca aceste terapii (mai ales atunci cand exced alimentatia) nu sunt recomandate si supravegheate de un medic bine pregatit, exista riscul unor efecte total nedorite. Au fost cazuri cand anumiti bolnavi au renuntat la tratamente si si-au agravat boala de care sufereau sau chiar mai rau, si-au pierdut viata, dupa cum au fost si cazuri in care tratamentele anterioare unor astfel de terapii isi facusera efectul, iar acestea au fost administrate in momentul de vindecare, culegand laurii. Terapiile naturiste sunt bune, dar in completarea, nu in locul celor alopate”, a concluzionat prof. univ. dr. Xenia Patras.
Bolile civilizatiei
In contextul noilor orientari, dar in alte imprejurari, medicul Paul Costache, cunoscut buzoienilor mai ales prin faptul ca a deschis unul dintre primele laboratoare de analize medicale din municipiu, a lansat pe piata medicala buzoiana un nou concept. Sub denumirea generica „New-Life”, Medinvest va corobora serviciile medicale acordate cu abordarea unui nou stil de viata, in care alimentatia vegetariana are un rol esential.
„Ne confruntam cu o crestere ingrijoratoare a asa-ziselor boli ale civilizatiei (boli cardio-vasculare, cancere, obezitate, diabet, boli neuro-psihice, boli pulmonare etc.). Numitorul comun al acestor boli este stilul de viata nesanatos. In lumea medicala, cuvantul de ordine in abordarea acestei patologii este, la ora actuala, schimbarea stilului de viata. Noi am lansat un proiect prin care venim in intampinarea nevoii de insanatosire a populatiei prin implementarea unui stil de viata sanatos. Unul dintre factorii cu impact major asupra organismului uman fiind dieta, in cadrul noului concept am inclus si restaurantul vegetarian New-Life. Este dovedit stiintific faptul ca starea de sanatate creste proportional cu eliminarea din consum a alimentelor pe baza de carne si mai ales a preparatelor din carne”, sustine dr. Paul Costache, patronul Centrului Medical Medinvest.
Suntem ceea ce mancam
Dr. Constantin Dinu, marcat inca de concluziile medicilor din zeci de tari trase la Conferinta „Alimentele, nutritia, exercitiul fizic si prevenirea cancerului”, organizata de Institutul American de Cercetare a Cancerului impreuna cu Fondul Mondial de Cercetare a Cancerului, incearca la randul sau sa demonstreze ca „suntem ceea ce mancam”, argumentand astfel de ce „sanatatea este un miracol al corpului uman”. Impresionat de felul in care actioneaza americanii pentru a fi sanatosi si dupa ce a prezentat cateva statistici alarmante privind bolile care fac ravagii in randul omenirii, dr. Dinu a incercat sa argumenteze de ce „sanatatea depinde, in mare masura, de obiceiurile si deprinderile care formeaza stilul de viata, adica de ceea ce mancam, de cata miscare facem, de cat alcool bem sau cate tigari fumam si, nu in ultimul rand, de calitatea relatiilor sociale pe care le avem. Alegerea unui stil de viata sanatos inseamna mai mult decat cateva sfaturi de nutritie, necesita implicare si un angajament pe care il faci cu propria persoana de a face alegeri bune in fiecare domeniu al vietii tale si de a lua in consideratie felul in care deciziile de zi cu zi iti afecteaza sanatatea”, sustine medicul.