Tratamente balneare la jumătate de preț, de Ziua Îndrăgostiților

14 februarie 2018 | 0 comentarii |

Toate cele cinci centre balneare din județul Covasna practică astăzi tarife de intrare reduse cu 50% pentru cupluri.

 

Indiferent de vârstă și indiferent dacă pun sau nu prea mare preț pe Ziua Îndragostiților, cuplurile care vor alege să își petreacă ziua de aizi la unul din cele cinci centre balneare din județul Covasna, vor avea parte de o surpriză din partea autorităților județene care le administrează, beneficiinde de un tarif de intrare redus cu 50%.

Este vorba de centrele balneare de la Olteni, Belin, Malnaş-Băi, Vâlcele şi Hătuica, ce alcătuiesc așa numitul „Drum al apelor minerale”, unități relativ noi în peisajul balnear din România, fiind construite în perioada 20112014, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene, având ca scop revigorarea câtorva staţiuni lăsate în paragină, dar şi dezvoltarea mai multor localităţi cu potenţial balnear.

Tarifele practicate de cele 5 centre nu sunt nici în restul zilelor din an foarte mari, un bilet de intrare costând 12 lei, iar pentru elevi și pensionari, prețul este de 6 lei.

 

Autoritățile locale din Covasna au considerat că Ziua Îndrăgostiților, marcată azi, ca și Dragobetele, pe 24 februarie, constituie un bun prilej pentru a atrage un număr mai mare de vizitatori în centrele balneare și a promova imaginea acestora, astfel că au decis ca, indiferent de vârstă, cuplurile care vor veni azi să beneficieze de facilitățile oferite de aceste unități, să platească doar jumătate din prețul biletului de intrare. Astfel, câteva ore petrecute la unul din aceste centre ar putea fi un cadou potrivit pentru această zi, vizitatorii având la dispoziție piscine cu apă termală si apă rece, saună, aparate de fitness și alte mijloace de recreere.

Totodată, administratorii urmăresc ca astfel să promoveze și cele câteva camere saline date recent în folosință, eficiente în tratarea anumitor alergii dar și a astmului.

În cursul anului trecut, cele cinci centre care fac parte din Drumul Apelor Minerale au fost vizitate de circa 20.000 de turiști, iar administratorii se așteptă ca anul acesta, numărul vizitatorilor să crească, după darea în folosință a camerelor saline.

 


Categorii: Actual, Autoritati, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*