Vaccinarea anti-Covid ar putea începe la Buzău săptămâna viitoare. O parte dintre cadrele medicale, reticente la vaccinare

28 decembrie 2020 | 0 comentarii |

La Spitalul Județean de Urgență, doar jumătate din personalul medical și-a dat deja acordul pentru imunizare, iar la Râmnicu Sărat, unde s-a pornit de la principiul că toată lumea se vaccinează, au început să apară reacții de respingere. 

 

Campania de vacinare anti-Covid a demarat în forță duminică și a continuat astăzi în cele 10 spitale de boli infecțioase din țară. Autoritățile spun că în cele două zile, peste 2.000 de medici și asistenți medicali au fost imunizați. A fost raportată o singură reacție alergică ușoară, la o asistentă medicală de la Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj, dar celelelte persoane vaccinate spun că nu au avut probleme, nici în cazuri în care erau cunoscute cu alergii.

Autoritățile au pus în funcțiune o platformă online, unde pot fi raportate eventuale reacții adverse la vaccinurile anti-Covid. Astfel, cei care suspectează astfel de situații, găsesc pe site-ul Agenției Naționale a Medicamentului, la secțiunea VACCINARE COVID-19, fișa în care trebuie să menționeze datele personale, numărul adeverinței de vaccinare, reacția adversă și gravitatea acesteia, dar și datele despre serul cu care au fost imunizați. Fișa poate fi încărcată pe site sau poate fi trimisă prin poștă, Direcției Farmacovigilență și Managementul Riscului a ANM.

 

În plus, în fiecare centru de vaccinare există tratamente specifice cu ajutorul cărora să se poată interveni rapid în cazurile în care apar reacții adverse după injectare, iar pentru a se evita riscurile, fiecare persoană este monitorizată timp de 15 minute după vaccinare.

La nivel global, din cele peste 1 milion de persoane imunizate până acum cu serul Pfizer BioNTech, doar câteva au avut reacții adverse grave, în cazul unor persoane cunoscute cu alergii.

În zilele următoare, peste 140.000 de doze de ser anti-Covid ar trebui să ajungă în România (s-a întârziat livrarea programată inițial pentru luni, din cauza unor probleme tehnice ale producătorului), în a doua tranșă rezervată țării noastre de Uniunea Europeană. Serul va fi adus cu avionul și va distribuit și în alte spitale din țară.

Între timp, în unitățile sanitare continuă lupta pentru salvarea pacienților infectați cu SARS-CoV-2. Aproape 10.000 de oameni sunt încă internați, iar 1.197 dintre aceștia sunt în secțiile de Terapie Intensivă. După 10 luni de pandemie, doctorii încă mai caută soluții pentru a asigura cât mai multe locuri în ATI.

 

Carmen Scântei, Adina Moiseanu

La Buzău se fac pregătiri pentru demararea campaniei de imunizare. Autoritățile de Sănătate Publică estimează că primul vaccin ar putea fi administrat pe 5 ianuarie 2021. Se va începe cu personalul medical din prima linie, respectiv din spitalul suport-Covid din Rm. Sărat și secțiile se foc din Spitalul Județean de Urgență – UPU, ATI, Pneumologie și Boli Infecțioase, după care, în aceeași zi, în cele 5 centre de vaccinare stabilite la nivelul spitalelor Municipal Râmnicu Sărat, Județean de Urgență Buzău, Orășenesc Nehoiu, de Boli Cronice Smeeni și Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca se va vaccina personalul medical care își va da acordul în acest sens. „La acest moment, managerii spitalelor întocmesc listele cu persoanele care urmează să fie vaccinate cu prima tranșă de vaccinuri care va sosi la Buzău”, transmite Instituția Prefectului.

Astăzi, conducerea DSP Buzău și epidemiologul șef al județului și coordonator al activităților de supraveghere și control a epidemiei de Covid-19 în județ, dr. Carmen Scântei, într-o întâlnire cu subprefectul Adina Moiseanu, au stabilit că pe lângă cele cinci centre din spitale, înființate pentru vaccinarea cadrelor medicale, în județ vor mai funcționa alte 18 centre, din care 7 în municipiul Buzău, iar celelalte în Râmnicu Sărat, Nehoiu, Pogoanele, Pătârlagele, Vadu Pașii, Vernești, Berca, Pârscov, Smeeni, Mărăcineni și Merei.

 

La Spitalul din Râmnicu Sărat, unde de aproape zece luni sunt internați exclusiv bolnavi infectați cu coronavirus, se fac ultimele pregătiri pentru ca imunizarea să decurgă în bune condiții. S-a desemnat un medic coordonator și echipele care vor face triajul epidemiologic înaintea vaccinării și cele care vor monitoriza starea postvaccinare a celor care au primit serul anti-Covid.

Potrivit conducerii unității medicale, imunizarea se va face într-un spațiu special amenajat în spital. Plecându-se de la premisa că toată lumea se va imuniza, s-au solicitat dozele necesare imunizării întregului personal, dar între timp, unii dintre angajații spitalului, personal medical și nemedical, au devenit reticenți. Se estimează însă că marea majoritate medicilor și asistenților medicali vor dori să beneficieze de protecția pe care vaccinul le-o oferă împotriva noului coronavirus.

La ora actuală, în Spitalul Municipal din Rm.Sărat sunt internați 58 de pacienți diagnosticați cu Covid-19, dintre care 25 cu forme grave sau severe, iar ceilalți, între care și doi copii, prezintă forme ușoare și medii de manifestare a bolii.

 

Claudiu Damian

În Spitalul Județean de Urgență, doar jumătate dintre cadrele medicale și-au exprimat acordul pentru vaccinarea anti-Covid. Imunizarea va începe cu personalul medical din secțiile cele mai expuse, respectiv ATI, UPU, Pneumologie, Boli Infecțioase, după care se va trece la imunizarea restului personalului unității medicale.

Deocamdată, „doar 562 de cadre medicale, din cele 1.180 câte are spitalul, și-au exprimat acordul pentru imunizare. Mulți dintre cei care sunt reticenți au trecut prin boală și speră că nu se vor mai îmbolnăvi, alții așteaptă probabil să vadă care sunt reacțiile după prima serie de vaccinări”, a precizat managerul Claudiu Damian, care spune că el se va vaccina cu siguranță, pentru că în opinia sa „este vitală imunizarea la scară largă”.

Managerul SJU spune însă că lipsa personalului medical necesar constituirii echipelor care vor asigura desfășutrarea campaniei de imunizare este cea mai mare problemă cu care se confruntă la ora actuală. „Medicii din spital abia acoperă gărzile. Pentru moment, doi medici din ambulatoriu vor face parte din aceste echipe, dar nu pot fi indisponibilizați timp de 6 luni, cât se estimează că va dura campania. Detașarea unor medici și asistenți din cabinetele școlare ar putea fi o soluție”, spune managerul SJU Buzău, care a solicitat sprijinul Prefecturii și al Direcției de Sănătate Publică în acest sens.

 

Deocamdată nu se cunoaște cu exactitate numărul persoanelor care vor fi imunizate în prima etapă, însă unitățile medicale au început să solicite acordul personalului care dorește imunizarea. Cadrele medicale din linia întâi în războiul cu noul coronavirus vor fi primele vaccinate. Pe listă se află astfel personalul din Spitalul Municipal din Rm.Sărat, cel din secțiile de Boli Infecțioase și Pneumologie din Spitalul Județean Buzău, medicii de familie, dar și alte categorii de personal medical ori auxiliar și din centrele de ocrotire, care intră în contact cu bolnavii de COVID-19.

La Nehoiu, numărul cadrelor medicale care au declarat că doresc să se vaccineze este extrem de redus, poate și din cauză că aici nu a existat niciun focar de infecție până acum. Potrivit managerului Sergiu Remisovschi, din cei aproximativ 150 de angajați ai unității medicale, doar vreo 35 și-au exprimat dorința de a se imuniza. „Am amenajat spațiul de vaccinare, se instruiesc persoanele nominalizate să răspundă de vaccinare și de triajul epidemiologic, dar cei mai mulți nu doresc să se vaccineze în prima fază, vor să mai afle detalii despre vaccin”, a declarat managerul spitalului, care nici el nu dorește să se vaccineze în prima serie.

 

După personalul medical din prima linie se va vaccina personalul din domeniul sănătăţii şi social, public şi privat. În această categorie este inslus personalul sanitar şi auxiliar din spitale publice şi private, ambulatorii, personalul din laboratoare, medici stomatologi, medici de familie, medici şcolari, farmacişti, asistenții medicali din toate domeniile, personal Serviciului de Ambulanţă, paramedici și voluntari, personalul din centrele de îngrijire rezidenţiale şi medico-sociale şi rezidenţi, personal care acordă îngrijire la domiciliu, personalul Direcţiei de Sănătate Publică, cel din centrele de Dializă şi Transfuzii, personalul implicat în campaniile de vaccinare.

Urmează vaccinarea populaţiei la risc, care ar putea începe în luna februarie, în care sunt insluși adulţii de peste 65 ani, bolnavii cronici indiferent de vârstă, personal cheie din instituţiile statului, personal din domeniul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale, autorităţile judecătoreşti, sectorul economic vital (electricitate, gaze, apă, alimentar, transport persoane şi mărfuri etc.), comunicaţii, mass media cu risc de expunere, poştă şi curierat, unităţi de învăţământ şi creşe, salubritate şi deşeuri.

Ultima etapă include populaţia generală adultă şi pediatrică.

Se estimează că vaccinarea inițială s-ar putea finaliza în martie-aprilie, iar administrerea celei de-a doua doze, în iunie-iulie. Specialiștii spun că doar după imunizarea a 70-80% din populație se poate vorbi despre revenirea la normalitate.

 

 


Adaugati un comentariu


 

*