Vaccinarea anti-Covid în cabinetele medicilor de familie începe cu stângul

În mai multe județe, inclusiv la Buzău, debutul acestei noi etape a campaniei de vaccinare a fost amânat cu o zi, pentru că vaccinurile încă nu au ajuns la cabinete.

 

Ziua de astăzi ar fi trebuit să consemneze două premiere în derularea campaniei de vaccinare împotriva Covid-19, debutul vaccinării în cabinetele medicilor de familie și începerea administrării în România a serului de la Johnson & Johnson, al patrulea vaccin aprobat în spațiul Uniunii Europene. Cele două premiere sunt în strânsă legătură, autoritățile luând decizia ca primele vaccinuri administrate de medicii de familie să fie cele de la Johnson & Johnson.

În multe zone din țară, inclusiv în Buzău, vaccinarea nu poate începe astăzi, întrucât medicii de familie nu au primit vaccinurile necesare. În aceste condiții,debutul noii etape este amânat cel puțin până mâine, când cabinetele medicilor de familie vor fi aprovizionate cu vaccinuri și celelalte materiale necesare.

În total, 3.035 de medici de familie din toată țara au acceptat până acum să se înscrie în acest program, ceea ce înseamnă tot atâtea fluxuri de vaccinare noi. Numărul  acestora este însă mic, raportat la numărul total al medicilor care au contracte cu CNAS, adică aproximativ o treime dintre aceștia. Important este însă faptul că multe din aceste cabinete sunt în mediul rural, ceea ce înlesnește accesul la vaccinare al populației din aceste zone, unde nu există centre comunitare de vaccinare și mulți oameni nu știu să se programeze pe platforma online.

 

Dr Carmen Scantei

Cei mai mulți medici de familie care s-au înscris în program sunt din București, unde vaccinarea începe în 225 de cabinete, în timp ce la Buzău au fost primite 90 de cereri în acest sens de către Direcția de Sănătate Publică.

Dr. Carmen Scântei, coordonatorul compartimentului Epidemiologie din cadrul DSP Buzău a declarat că, la nivelul județului, vaccinarea în cabinetele medicilor de familie va începe mâine, astăzi distribuindu-se vaccinurile necesare. Deși 90 de medici și-au exprimat disponibilitatea de a-și vaccina pacienții împotriva Covid-19, la această dată doar 11 dintre ei obținuseră și acordul acestora de a se vaccina cu serul Johnson & Johnson. Epidemiologul șef al județului speră însă că numărul cererilor va crește, iar vaccinarea se va face în toate cabinetele înscrise.

Vaccinarea se va face în primă fază cu serul de la Johnson & Johnson, care prezintă avantajul că poate fi depozitat un timp mai îndelungat într-un simplul frigider, iar administrarea se face într-o singură doză, fără a fi nevoie de rapel. Vaccinul se administrează persoanelor peste 18 ani, iar pentru fiecare persoană vaccinată medicii vor primi 40 de lei, sumă majorată înainte de Paște, după ce, inițial, fusese stabilită la 30 de lei.

 

Deși în perioada minivacanței de Paște, numărul persoanelor vaccinate zilnic a scăzut față de zilele normale, s-a reușit depășirea pragului de două milioane de persoane vaccinate cu ambele doze. La acestea se adaugă  aproape 1.350.000 de persoane care au făcut prima doză și urmează să primească rapelul luna aceasta.

Așadar, la finalul lunii mai vor exista sigur 3,35 de milioane vaccinate cu ambele doze, iar până atunci mai trebuie să fie vaccinate circa 1,65 de milioane de persoane pentru a se atinge pragul de 5 milioane, necesar pentru implementarea primelor măsuri de relaxare de la 1 iunie. Speranțe sunt, mai ales că în perioada următoare vor fi deschise noi centre de vaccinare drive-thru, iar în Capitală și alte centre universitare vor fi organizate maratoane de vaccinare, pe modelul celui desfășurat la Timișoara. În prezent, se constată că populația este mai interesată să se vaccineze cu prilejul unor astfel de evenimente sau în centrele drive-thru, de aceea se pune și mai mare accent pe acestea, fiind continuată și vaccinarea în centrele comunitare.

 

Centrele de vaccinare ale spitalelor militare din Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi şi Timişoara sunt însă accesibile de astăzi, fără programare, populaţiei generale care doreşte să se imunizeze anti-COVID.

Ministerul Apărării Naţionale participă la efortul naţional de vaccinare a populaţiei generale împotriva COVID-19 şi, prin Direcţia medicală, a dispus măsuri pentru extinderea programului de funcţionare în regim de 24/24 h, timp de o săptămână, în perioada 4 – 11 mai, într-o primă etapă, în centrele de vaccinare organizate de către Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central din Bucureşti şi unităţile sanitare militare din ţară care sunt şi centre regionale de depozitare a dozelor de vaccin”, informează Ministerul Apărării, menționând că persoanele vaccinate sunt înregistrate direct în Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor şi vor fi planificate pentru rapel. În perioada următoare, în funcţie de disponibilitatea dozelor de vaccin şi de solicitările pe plan local, vor crește ritmul de vaccinare şi celelalte patru spitale din reţeaua MApN, care vor putea asigura vaccinarea fără programare prealabilă, precizează ministerul.

Aseară a fost recepționată cea mai mare tranșă de vaccina de la AstraZeneca sosită până acum în România, respectiv 643.200 de doze, în timp ce astăzi este așteptat un nou transport de 697.320 de doze de vaccin Pfizer/BioNTech. Totodată, azi începe vaccinarea fără programare în toate spitalele militare, unde va fi administrat serul de la Pfizer. Timp de o săptămână, centrele de vaccinare din cadrul acestor spitale vor funcționa non-stop, fiind deschise tuturor categoriilor de populație.

 


Adaugati un comentariu


 

*