Vaccinarea antigripală, în linie dreaptă

19 octombrie 2018 | 0 comentarii |

Ministerul Sănătății transmite că a suplimentat numărul dozelor de vaccin gripal cu 300.000, pentru imunizarea persoanelor din grupele de risc. La Buzău a ajuns, deocamdată, mai puțin de jumătate din numărul dozelor solicitate. 

 

Ministerul Sănătății anunță că a încheiat demersurile pentru achiziția unui număr suplimentar de 300 000 de doze de vaccin gripal, care se adaugă celor 1.000.000 de doze deja achiziționate pentru campania de vaccinare 2018-2019.

În această săptămână, Ministerul Sănătății a distribuit direcțiilor de sănătate publică din toate județele și din municipiul București 696.511 de doze de vaccin gripal”, se precizează într-un comunicat al ministerului.

La Buzău, deocamdată s-au primit 9.870 de doze de vaccin, în trei tranșe, iar prioritar s-au distribuit unităților medicale și instituțiilor medico-sociale. Potrivit conducerii Direcției de Sănătate Publică (DSP), la medicii de familie vor ajunge, deocamdată, doar cam 30 doze din cele aproximativ 100 solicitate de fiecare, urmând ca după primirea tranșelor următoare să ajungă la ei și diferența, pentru a se putea vaccina gravidele, copiii și pacienții cronici la risc.

Ministerul Sănătății promite că distribuția vaccinului va continua în perioada următoare, astfel că până sfârșitul lunii noiembrie vor fi distribuite toate cele 1.300.000 de doze contractate, conform calendarului agreat cu distribuitorul.

 

Deocamdată, Institutul Național de Sănătate Publică informează că, în primele două săptămâni de monitorizare din acest sezon, nu s-au înregistrat cazuri de gripă confirmate în laborator, iar morbiditatea prin infecții respiratorii acute se încadrează în intervalul așteptat.

La nivel național, în cea de-a doua săptămână de supraveghere, numărul total de infecții respiratorii acute (gripă clinică, IACRS și pneumonii) a fost de 82.799 de cazuri, cu 1,8% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeași săptămână a sezonului precedent (84.316 cazuri).

Săptamana trecută s-au înregistrat, la nivel național, 12 cazuri de gripă clinică, comparativ cu 25 cazuri înregistrate în perioada similară a anului 2017, potrivit Centrului Național de Supraveghere și Control a Bolilor Transmisibile.

În ceea ce privește imunizarea, până la sfârșitul săptămânii trecute fuseseră vaccinate antigripal, gratuit, 60.669 persoane din grupele la risc.

 

Specialiștii MS reamintesc populaţiei că „vaccinarea este cea mai sigură şi eficientă metodă de prevenire a îmbolnavirilor prin gripă” şi recomandă tuturor celor care sunt în categoriile cu risc crescut de îmbolnăvire să solicite vaccinul gratuit. Totodată, medicii atrag atenția că „măsurile de igienă personală (spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor  pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viaţă sănătos – alimentaţie bazată pe legume şi fructe, odihnă şi mişcare) sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii, şi în special prin gripă”.

 


Adaugati un comentariu


 

*