Zborurile din și către Marea Britanie și Irlanda, suspendate din cauza unei noi tulpini a coronavirusului
Măsura este valabilă pentru o perioadă de două săptămâni, cu posibilitatea de prelungire, în cazul în care va fi nevoie.
Începând de astăzi, 21 decembrie 2020, zborurile din România către Marea Britanie și Irlanda de Nord, precum și cele către România din cele două țări, sunt suspendate pentru o perioadă de 14 zile. Hotărârea a fost luată aseară, de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, ca urmare a identificării pe teritoriul Marii Britanii a unei noi tulpini a SARS-CoV-2. Din primele cercetări, s-a stabilit că noua tulpină nu este mai letală decât celelalte, însă are un grad de contagiozitate cu aproximativ 70% mai ridicat.
Noua tulpină a depășit deja granițele Marii Britanii, fiind raportate cazuri de infectare cu aceasta în Danemarca, Olanda, Italia și Australia. În aceste condiții, majoritatea țărilor din Uniunea Europeană au luat decizia suspendării zborurilor din și către Marea Britanie și Irlanda, măsură ce a fost adoptată și de autoritățile din România.
Aceste măsuri vin în contextul în care țările Uniunii Europene se pregătesc de începerea campaniei de vaccinare împotriva Covid-19. Astăzi, Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) ar urma să aprobe utilizarea vaccinului produs de Pfizer și BionNTech.
Acesta ar fi trebuit să fie evenimentul major al începutului de săptămână, însă oficialii din țările membre sunt preocupați de găsirea unor soluții rapide pentru a împiedica răspândirea noii tulpini a coronavirusului pe teritoriul UE.
Astfel, în această dimineață are loc o reuniune de urgenţă a statelor membre, convocată în baza mecanismului integrat al UE pentru un răspuns politic la crize. Acest mecanism are ca scop luarea unor decizii rapide şi coordonate la nivelul UE în cazul unor crize importante şi complexe. Ședința a fost precedată ieri de o videoconferinţă pe teme tehnice, ocazie cu care reprezentanții statelor membre au făcut schimb de informaţii despre măsurile pe care intenţionează să le adopte.
Interzicerea zborurilor din și către Regatul Unit a fost una dintre măsurile discutate, iar la finalul videoconferinței, Comitetul Național pentru Situații de Urgență s-a reunit și a adoptat hotărârea care a intrat în vigoare în această noapte, începând cu ora 0.00. De la această măsură sunt exceptate zborurile medicale sau cu caracter special, precum și cele efectuate de aeronavele care transportă mărfuri.
Tot prin aceeași hotărâre, Marea Britanie și Irlanda de Nord au fost introduse în lista ţărilor, zonelor sau teritoriilor cu risc epidemiologic ridicat, pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea. Prin urmare, persoanele care sosesc în România din aceste zone, în următoarele două săptămâni, vor fi obligate să stea în carantină timp de 14 zile.
Marea Britanie a fost prima țară din lume care a dat startul campaniei de vaccinare împotriva Covid-19, fiind urmată de Statele Unite și Canada. De ieri a început campania și în Israel, iar primul care s-a vaccinat a fost premierul Benjamin Netanyahu, care a vrut să dea astfel un exemplu de încredere în eficiența noului vaccin.