Zeci de posturi de medici scoase la concurs de SJU Buzău

Înscrierile pot fi făcute până spre sfârșitul acestei luni, iar datele concursurilor se vor stabili ulterior, în funcție de dosarele primite și de disponibilitatea comisiilor de examinare.

 

După un an în care organizarea concursurilor de angajare a fost sistată din cauza restricțiilor impuse de pandemie și pierderea mai multor medici prin pensionare, Spitalul Județean de Urgență Buzău reia procedurile de angajare a medicilor necesari în anumite secții ale unității sanitare, unele aflate într-un deficit acut de specialiști.

Ultimul mare concurs pentru angajarea de medici a fost anunțat în urmă cu un an, dar un singur cadidat a apucat să se înscrie pentru cele 11 posturi pentru care urma să se organizeze examen. Din păcate nici măcar acesta nu putut susține examenul, întrucât între timp a fost declarată starea de urgență, iar organizarea concursurilor de angajare în unitățile sanitare a fost sistată. Abia luna trecută a fost deblocată procedura de organizare a examenelor, iar examenul pentru care candidatul înscris anul trecut a fost programat.

Totodată, SJU Buzău a anunțat republicarea celor 11 posturi de medic vacante anunțate în sesiunea anterioară, alături de alte 20 de noi posturi vacante de medic de care unitatea medicală are nevoie.

 

În cazul posturilor republicate este vorba de două posturi vacante cu normă întreagă de medic în specialitatea cardiologie la Compartiment Terapie Intensivă Coronarieni, alte două posturi vacante cu normă întreagă de medic specialitatea neurologie la Secţia Neurologie, la care se adaugă câte un post vacant de medic cu normă întreagă în specialitățile neonatologie pentru Secţia Neonatologie Compartiment Terapie Intensivă, pediatrie la UPU-SMURD și diabet, nutriţie şi boli metabolice pentru Cabinetul de diabet, nutriţie şi boli metabolice din Ambulatoriul SJU și un medic cardiolog pentru Secţia Cardiologie a SJU.

Pentru Centrul de Sănătate Multifuncţional Pârscov sunt scoase la concurs câte unpost de medic chirurgie generală – Cabinet Chirurgie generală, ORL – Cabinet ORL, pediatrie – Cabinet Pediatrie.

 

Acestora li se adaugă 20 de noi posturi de medic cu normă întreagă scoase la concurs pentru secțiile deficitare ale untății medicale:

– 2 posturi de medic primar și 1 post de medic specialist medicină internă – Secţia Medicină Internă,

– 2 posturi de medic specialist gastroenterologie – Compartiment Gastroenterologie,

– 1 post de medic primar nefrologie – Secţia Nefrologie,

– 1 post de medic primar cardiologie – Secţia Cardiologie,

– 1 post de medic specialist dermato-venerologie la Compartiment Dermato-venerologie,

– 1 post de medic specialist boli infecţioase – Serviciul de supraveghere prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale,

– 1 post de medic rezident ultimul an (V) urologie – Secţia Urologie,

– 1 post de medic specialist anestezie şi terapie intensivă – Secţia ATI,

– 1 post de medic primar  pediatrie – Secţia Pediatrie,

– 1 post de medic specialist neonatologie – Secţia Neonatologie,

– 2 posturi de medic specialist oncologie medicală – Secţia Oncologie medicală,

– 1 post de medic primar radiologie şi imagistică medicală – Laborator radiologie şi imagistică medicală,

– 1 post de medic specialist oncologie medicală la Cabinet Oncologie,

– 1 post de medic specialist chirurgie generală – Secţia Chirurgie generală,

– 1 post de medic specialist medicină internă – Centrul de Sănătate Multifuncţional Pîrscov-Cabinet Medicină internă,

-1 post de medic medicină generală cu drept de liberă practică, competenţă/ atestat în medicină de urgenţă la UPU-SMURD.

 

Candidații interesați pentru unul din cele 31 de posturi de medic se pot înscrie la concurs până pe data de 27 martie, iar dosarele se vor depune la Serviciul de Resurse Umane din cadrul SJU Buzău, concursurile urmând să fie organizate până cel târziu la sfârșitul lunii iunie.

Dosarul de înscriere trebuie să conțină o cerere în care se menţionează postul pentru care candidatul dorește să concureze, copia xerox de pe diploma de medic şi adeverința sau certificatul de confirmare în gradul profesional, copia certificatului de membru al organizaţiei profesionale cu viza pe anul în curs, dovadă din care să rezulte că nu a fost sancționat de Colegiul Medicilor din Romania, acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în anexa nr. 3 la Ordin, cazierul judiciar, certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic şi neuropsihic pentru exercitarea activităţii aferente postului pentru care candidează, chitanță de plata a taxei de concurs – care este în valoare de 150 de lei – și copia actului de identitate în termen de valabilitate.

SJU Buzău susține costurile eferente contractelor de locaţiune – locuinţă de serviciu şi utilităţi pentru medicii nou angajați care nu dispun de locuință în Buzău, în limita unui plafon lunar de 1.000 de lei. Relaţii suplimentare se pot obţine de la Serviciul Resurse Umane, la numărul de telefon 0238720689, interior 166.

 


Categorii: Actual, Jobs, Medici, Spitale, Stiri

Comentarii (1)

  1. Negulescu spune:

    O sa fie bataie mare pe posturile scoase la concurs, mai ceva ca la posturile de asistenta si brancardier… paine si circ

Adaugati un comentariu


 

*