Ziua Donatorului de Organe celebrată joi, la Institutul Fundeni

12 iulie 2022 | 0 comentarii |

Este primul dintr-o serie de evenimente organizate de Asociația Transplantaților din România în luna iulie, pentru a mulțumi donatorilor de organe, familiilor acestora și medicilor care oferă pacienților aflați în suferință o nouă șansă la viață prin transplant, dar și pentru a promova importanța donării de organe. 

 

Foto arhiva SB

Asociația Transplantaților din România (ATR) anunță că joi, 14 iulie, la ora 10.00, debutează seria de activități organizate în această lună transplantului de organe, cu marcarea Zilei Donatorului de organe, organizată la Institutul Clinic Fundeni, în sala Amfiteatru. La eveniment vor fi prezenți donatori, membri ai familiilor care au acceptat donarea de organe de la persoane dragi aflate în moarte cerebrală, medici din centrele de transplant, pacienți beneficiari de transplant și pacienți aflați pe listele de așteptare pentru un transplant.

Ziua Donatoului de Organe este marcată anual, începând din 2014, de Asociaţia Transplantaţilor din România (ATR) înființată la 16 iulie 1996, şi de Agenţia Naţională de Transplant (ANT) și tocmai de aceea „este un eveniment de suflet pentru membrii ATR. Este evenimentul la care public, mulțumim celor care n-au dat șansa să ne continuăm viața, celor care, plecând la Ceruri ne-au predat ștafeta pentru a continua viața atât pentru noi, cât și pentru ei. În cadrul evenimentului, la Troița din curtea bisericii cu hramul „Sfinții doctori fără de arginți Cosma și Damian”, din curtea IC Fundeni, vom aduce omagiu și îi vom pomeni pe Donatorii Îngeri”, transmite  ATR, care amintește că Troița a fost ridicată în memoria acestora, în iulie 2014.

 

Foto arhiva SB

Tot în această lună, ATR va relua Campania „Spune DA! Susține donarea de organe”, demarată în urmă cu zece ani, în marile orașe din România și pe Litoral, în scopul conștientizării publicului larg asupra importanței donării de organe. Anul acesta, campania se va desfășura pe 27 iulie la Tg. Mureș și pe 29 și 30 iulie la Sibiu.

Aceste activități sunt dedicate donatorilor, familiilor care au fost de acord cu donarea și persoanelor care doresc să ia o decizie informată privind acceptul sau refuzul donării de organe în scop terapeutic, dăruind astfel viață după moarte prin transplant, unor semeni aflați în suferință. Este un gest de omagiu și de respect pentru DONATORI și familiile care au acceptat donarea, dar și de mulțumire pentru personalul medical implicat în donare, transplant și monitorizare post transplant, spune Gheorghe Tache, președintele Asociației Transplantaților din România.

În 2021, 47 donatori în moarte cerebrală și 76 donatori vii (65 renal, 11 hepatic) au salvat 213 vieți!

 


Adaugati un comentariu


 

*