•  
  • RSS
  • Redactie/ Contact
    • Politica de confidentialitate
  • Comentarii
  • Arhiva
  • Newsletter
  • Publicitate
    • Anunt
    • Evenimente
    • Locuri de munca
    • Diverse
    • Decese/Condoleante
Fii sănătos, informează-te !
OPTIMED
  • Home
  • Actual
    • Eveniment
    • Stiri
    • Analiza
    • Ancheta
    • Dezbateri
    • Interviu
    • Stiintific
    • Mass-media
    • Multimedia
    • Reportaj
    • Editorial
  • Institutii
    • Institutii centrale
    • Institutii locale
    • Universitati
    • Ministerul Sanatatii
    • Invatamant Medical
    • Comunicate de presa
  • Autoritati
    • Autoritati Publice
    • C.A.S.
  • Organizatii
    • Asociații și Fundații
    • Sindicate
    • Societati Medicale
    • Organizații Profesionale
    • Colegiul Medicilor
  • Companii
    • Clinici și centre medicale
    • Companii farmaceutice
    • Produse si servicii
    • IT & C
  • Spitale
    • Spitale Publice
    • Spitale Private
  • Medici
    • Alergologie
    • Boli infectioase
    • Cardiologie
    • Chirurgie
    • Dermatologie
    • Diabet/Nutritie
    • Endocrinologie
    • Fizioterapie/Recuperare
    • Gastroenterologie
    • Geriatrie/Gerontologie
    • Medici de familie
    • Medicina dentara
    • Medicina interna
    • Medicina muncii
    • Neurologie
    • O.R.L.
    • Obstetrica-Ginecologie
    • Oftalmologie
    • Oncologie
    • Ortopedie/Traumatologie
    • Pediatrie
    • Pneumologie
    • Psihiatrie/Psihologie
    • Radiologie/Imagistică
    • Terapii alternative
    • Urologie/Nefrologie
  • Farmacii
    • Farmacii Buzău
    • Farmacii Rm. Sarat
    • Farmacii Nehoiu
    • Farmacii Județ
  • Med veterinara
    • Medici veterinari
    • Farmacii veterinare
  • Lifestyle
    • Horoscop
    • Umor
    • 77 de cuvinte
    • Mind & Spirit
    • Comunitate
  • Business
    • Jobs
    • Economic
    • Financiar
    • Legislatie
  • Blog

Ziua Mondială a Tiroidei, marcată de APAA și Institutul C.I. Parhon din Capitală

25 mai 2023 | 0 comentarii | Raluca ILIE

Peste 700.000 de români suferă de hipotiroidism, iar medicii endocrinologi atrag atenția că nediagnosticată șinetratată, această afecțiune poate duce la complicaţii grave și la creșterea riscului de deces cardiovascular.

 

Ziua Mondială a Tiroidei este marcată anual, în întreaga lume, la data de 25 mai, pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la tiroidă (glandula thyroidea), o glandă minusculă, în formă de fluture, situată lângă baza gâtului. Ziua este, de asemenea, dedicată persoanelor care suferă de diverse afecțiuni tiroidiene și oamenilor de știință care se angajează în studiul și tratamentul bolilor tiroidiene la nivel global.

Tiroida este o glandă endocrină care are un rol crucial în funcționarea eficientă a organismului și este responsabilă de producerea hormonilor T3 (triiodotironina) și T4 (tiroxina), care sunt sintetizați din iod și aminoacidul tirozină și eliberați în fluxul sanguin și transportate către țesuturi și organele țintă din tot corpul și ajută la reglarea funcțiilor vitale, având efecte variate și importante asupra metabolismului, sistemului cardio-vascular, sistemului nervos central, sistemului digestiv, respirator etc.

În cazul unor dereglări a producției de hormoni apar bolile tiroidiene și dacă nu sunt diagnosticate și tratate la timp pot cauza complicaţii grave și duc la creșterea riscului de deces. Bolile endocrine sunt asociate cu 400 de boli rare și cu unele tulburări psihice. 

 

Ziua Mondială a Tiroidei 2023 se concentrează pe Hipotiroidism (producție insuficientă de hormoni) și complicațiile care pot apărea din această cauză.

În cadrul unei conferințe de presă organizată la Institutul Național de Endocrinologie „C. I. Parhon” din București, în contextul Zilei Mondiale a Tiroidei, organizată de Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimmune – APAA, a fost lansată  campania ​„Ce știi despre tiroidă? Informează-te!”, al cărei scop este acela de a agtrage atenția românilor asupra simptomelor pe care disfuncția glandei tiroide le poate produce și, mai ales, să îi trimită la medicul de familie în cazul unor suspiciuni.

Specialiștii invitați la eveniment au evidențiat simptomele care pot semnala o hipotiroidie (oboseala inexplicabilă, lipsa de energie, pielea uscată, constipația, fața umflată, intoleranța la frig, creșterea în greutate, probleme de memorie, dereglări menstruale sau infertilitate la femei) sau o hipertiroidie (palpitații, pierdere involuntară în greutate, agitație, stare de nervozitate, insomnie, incapacitate de concentrare, transpirație în exces, tremor al mâinilor), dar și multe alte informații utile despre glanda tiroidă și bolile asociate.

 

Alexandru Velicu

Bolile tiroidiene netratate pot asocia complicații cardiovasculare, tulburări digestive, dereglări emoționale, anxietate și scăderea calității vieții, în general, dar dacă sunt depistate la timp, ele pot fi tratate.

„De 76 de ani, suntem alături de pacienții cu afecțiuni tiroidiene și ne respectăm angajamentul de a le oferi cele mai bune servicii medicale și de tratament, la standarde europene. Inclusiv în perioada pandemiei, împreună cu echipa medicală, am realizat circuite noi, astfel încât am putut să ne desfășurăm activitatea fără întrerupere, să diagnosticăm, tratăm și să operăm pacienți cu afecțiuni tiroidiene”, a afirmat dr. Alexandru Velicu, managerul Institutului Parhon.

Rozalina Lăpădatu, președintele APAA a precizat că în cazul apariției unor simptome specifice, „primii pași pe care trebuie să-i faceți sunt vizita la medicul de familie și analizele de sânge, care sunt decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Este vorba de hormonul de stimulare tiroidiană TSH și unul dintre hormonii tiroidieni: tiroxina, fracțiunea liberă – FT4. Dacă analizele semnalează o afecțiune, medicul de familie vă recomandă un consult la medicul endocrinolog”.

 

Catalina Poiana

Peste 700.000 de români suferă de hipotiroidism. „Hipotiroidismul, care înseamnă o producție insuficientă de hormoni tiroidieni, reprezintă cea mai frecventă formă de patologie tiroidiană, cu o medie a prevalenței la persoanele peste 14 ani, de aproximativ 3,5-5,5% în Europa, iar pentru România, prevalența este estimată la aproximativ 4,5% din populația adultă. Hipotiroidismul este mult mai frecvent la femei decât la bărbaţi. Dacă ar fi să raportăm pe sexe, femei – bărbaţi, raportul ar fi de 8 la 1. Ţinând cont de condiţia geografică a României şi de cât este de întinsă zona carpatică, patologia prin deficit de iod nu poate fi neglijată. Dacă ţinem cont de datele pe care le avem la Institutul Naţional de Sănătate Publică privind prevalenţa cancerului tiroidian şi prevalenţa tiroiditei cronice autoimune per global estimăm că în România sunt aproximativ 727.000 pacienți adulți cu hipotiroidism”, a explicat medicul endocrinolog Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor București, într-o conferinţă de presă a Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune (APAA), în contextul Zilei Mondiale a Tiroidei.

 

Bolile tiroidiene netratate pot asocia complicații cardiovasculare, tulburări digestive, dereglări emoționale, anxietate și scăderea calității vieții, în general, a atras atenția prof. dr. Cătălina Poiană. Cât despre „simptomele disfuncției tiroidiene, fie că sunt cauzate de o producție prea mare, fie prea mică de hormoni tiroidieni, pot fi uneori puse pe seama altor factori precum stresul, activitatea susținută, diferite probleme apărute în viața de zi cu zi. Dacă este să discutăm despre cauzele hipotiroidismului, în peste 99% din situaţii hipotiroidismul este primar, sediul leziunii este la nivelul tiroidei. Doar în 1% din cazuri de datorează unei disfuncţii hipotolamo-hipofizare”, a arătat medicul.

În ceea ce privelte prevalenţa tiroiditei autoimune, dr. Poiană a afirmat că se estimează că aceasta se întâlnește la 3% din populaţia adultă, mult mai frecvent la femei decât la bărbaţi, cu un maxim de apariţie între 30 şi 50, iar în hipertiroidism (producție excesivă de hormoni), prevalența este mai mică decât cea a hipotiroidismului și „se estimează că la femei prevalenţa ar fi undeva la 1-2% , iar la bărbați de 0,1-0,2%”.

 

Totodată, medicul endocrinolog și-a exprimat îngrijorarea față de prevalenţa mare a nodulilor tiroidieni și a cancerului tiroidian, estimarea fiind că 4% din populaţie ar avea noduli tiroidieni, iar 5% dintre noduli pot fi maligni, subliniind că incidenţa cancerului tiroidian a crescut în ultimele decenii.

„Cancerul tiroidian poate să fie cu punct de plecare în celula foliculară tiroidiană sau cu punct de plecare în celule parafoliculare secretante de calcitonină şi atunci se numeşte carcinom medular. Cel mai frecvent cancer tiroidian este cel papilar, acoperă cam 70 – 80% din toate cazurile de cancer. Cel folicular este undeva la 10 – 15%, cel medular undeva la 5% şi cel anaplazic la 2 – 3%”, a explicat Cătălina Poiană.

Medicul endocrinolog spune însă că deşi a cerescut numărul de cazuri de cancere tiroidiene, mortalitatea prin această boală a rămas constantă.

 

Rozalina Lapadatu, Diana Paun

Prezentă la eveniment, conf. dr. Diana Loreta Păun, medic endocrinolog, consilier Administrația Prezidențială, Departamentul de Sănătate Publică, a felicitat APAA și i-a înmânat Rozalinei Lăpădatu, președintele asociației, Ordinul „Meritul pentru promovarea drepturilor omului și angajament social”, conferit de Președintele României, Klaus Iohannis, în semn de apreciere pentru pentru tot ceea ce asociația a facut de-a lungul anilor și face în continuare în sprijinul pacienților.

Referitor la glanda tiroidă, dr. Păun a spus că „oboseala, lipsa de putere, starea generală proastă pot fi semne de probleme cu tiroida. Toți oamenii, dar mai ales femeile, pentru că 80% dintre pacienți sunt femei, ar trebui să se întrebe ce știu despre tiroidă! Iar o vizită la medicul de familie poate primi un răspuns la întrebarea legată de simptomele resimțite”. Medicul endocrinolog a subliniat că „tiroida are mecanisme proprii de reglare, destul de greu de înţeles, dar care ne protejează atât de o invazie de iod, cât şi de deficit, până la un anumit punct” și că „practic, nu există funcţie a organismului sau organ care să nu fie sub influenţa hormonilor tiroidieni. Inima bate pentru că este stimulată inclusiv de hormoni tiroidieni”.

 

Totodată, dr. Diana Păun a atras atenția că hormonii tiroidieni au un rol decisiv încă din viaţa intrauterină și până la sfârșitul vieții și a menționat că „glanda tiroidă secretă hormonii tiroidieni şi mai secretă un hormon special care se numeşte calcitonină pe care noi îl folosim drept marker într-un tip special de cancer tiroidian – cancerul medular tiroidian. Hormonii tiroidieni au un rol decisiv în dezvoltarea încă din viaţa intrauterină a creierului fetal”, a explicat dr. Păun.

De asemenea, medicul endocrinolog a menționat că tiroidita post-partum se pare că afectează aproximativ 5% dintre femei aflate într-o astfel de perioadă, iar cele mai expuse sunt mămicile cu diabet. În același timp, a atras atenția că „și femeia în menopauză trebuie evaluată din perspectiva funcţiei tiroidiene”, amintind că hipotirodismul creşte riscul cardiovascular. În concluzie a recomandat ca în cazul în care apar simptome să se facă un control medical și analize specifice, subliniind că boala tiroidiană trebuie diagnosticată și tratată. Atât hipotiroidismul, cât și hipertiroidismul au numeroase opțiuni terapeutice.

 

Ziua Mondială a Tiroidei a fost inițiată de Federația Internațională a Tiroidei, în 2007, iar data a fost aleasă pentru marca înființarea Asociației Europene a Tiroidei (ETA), pionierul Zilei Mondiale a Tiroidei, care a fost înființată la 25 mai 1965. În fiecare an, Ziua Mondială a Tiroidei este marcată pentru a fi subliniată importanța acestei glande în funcționarea întregului organism, dar și provocările cu care se confruntă pacienții diagnosticați cu afecțiuni tiroidiene.

Campania „Ce știi despre tiroidă? Informează-te!” a fost lansată de Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune – APAA și are ca scop creșterea gradului de conștientizare a afecțiunilor tiroidiene și de accentuare a importanței monitorizării periodice a stării de sănătate a persoanelor diagnosticate cu afecțiuni tiroidiene.

În cadrul campaniei a fost lansat și chestionarul de depistare a simptomelor de hipotiroidism care este disponibil și online AICI.

Rolul acestuia este să ajute oamenii să înțeleagă dacă simptomele observate indică o afecțiune a glandei tiroide. Acest instrument nu înlocuiește însă consultația medicală, pentru stabilirea diagnosticului și inițierea tratamentului, pacienții trebuie să contacteze medicul de familie sau medicul endocrinolog.

 

CE TREBUIE SĂ ȘTII DESPRE TIROIDĂ? INFORMEAZĂ-TE!

 

 


Articole pe teme similare

  1. Medicii endocrinologi ne sfătuiesc să mergem cu „Tiroida la control!”
  2. Digitalizarea, prioritară pentru sistemul de sănătate din România
  3. „Mergi și măsoară-ți tensiunea arterială! #PentruCăAșaSpunEu!”
  4. Stresul, provocare multidisciplinară în noile paradigme medicale, sociale, economice și militare
  5. Salvați Copiii a dotat cu echipamente medicale secțiile OG și Neonatologie ale SUUB


Etichete: alexandru velicu, apaa, catalina poiana, diana paun, institutul parhon, Rozalina Lapadatu, ziua mondială a tiroidei
Categorii: Actual, Eveniment, Medici, Spitale, Stiri

Adaugati un comentariu

Dă clic aici pentru a anula răspunsul.


 

CAPTCHA
Refresh

*

« Apneea în somn, o tulburare frecventă care netratată poate duce la boli grave
Pacienții cu boli grave vor avea acces mai ușor la investigații și la medicamente biosimilare »

Aboneaza-te gratuit la Newsletter

Adresa ta de email:

Newsletter realizat si distribuit cu FeedBurner
Primesti prin email cele mai noi stiri din Sanatatea Buzoiana

Pentru instructiuni suplimentare, click aici

Colegiul Medicilor

2
Colegiul Județean al Medicilor Buzău
Colegiul Medicilor Buzau

Colegiul Farmaciștilor

TehnoBionic – Salin

CLINICA OPTIMED

Optimed Cardiologie
Vizitati cosuri-nuiele.RO! Discounturi la comenzi online pentru cosuri de piata si mobilier de gradina!

Colegiul Medicilor Veterinari

Ordinul Asistentilor

OAMGMAMR Buzau
Str. Bistriței, Nr. 30-32
Telefon/Fax: 0238/72.66.32
Web:  http://www.oammr-buzau.ro/

IMPORTANT

Pentru exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical, posesorii titlurilor oficiale de calificare prevăzute în Ordonanţa de Urgenţă nr. 144/2008, trebuie să deţină Certificat de membru, eliberat de Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România. Certificatul de membru este eliberat de OAMGMAMR prin filialele sale, o singură dată, în momentul înscrierii asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali în organizaţia profesională.

Pentru detali, CLICK pe http://www.oammr-buzau.ro/

Program: luni, marti, joi, vineri 9.00 - 14.00; miercuri 12.00 - 17.00

CLICK pentru detalii

Medcon Buzău

LIVERTRANS


ziar.com

Sănătatea Buzoiană

© 2025 Sănătatea Buzoiană. Toate drepturile rezervate.
We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue to use this site we will assume that you are happy with it.Ok