Amenzi substanțiale pentru secțiile UPU în care nu se respectă timpii de așteptare

Este avertismentul lansat de ministrul Sorina Pintea cu ocazia celui mai recent control inopinat efectuat la un spital din țară.

 

La începutul acestei săptămâni s-a consumat un nou control inopinat făcut de ministrul Sorina Pintea în teritoriu, de această dată fiind vizat spitalul din localitatea Horezu. Spre deosebire de majoritatea acțiunilor precedente, motivul vizitei ministrului Sănătății la această unitate sanitară nu l-a constituit numărul mare de reclamații primite, ci dorința de a vedea la fața locului care sunt nevoile cu care spitalul se confruntă și dacă acesta dispune de resurse pentru a beneficia de aparatură medicală de înaltă performanță, în condițiile în care Sorina Pintea anunțase că anul acesta se vor face investiții masive în dotarea spitalelor, datorită bugetului generos.

Pe adresa ministerului, conducerea spitalului din Horezu și primăria din localitate, care administrează unitatea medicală, trimiseseră o solicitare vizând alocarea a 1,7 milioane de lei pentru achiziția de echipamente medicale, iar ministrul spune că a considerat necesar să facă mai întâi o vizită aici pentru a se convinge dacă spitalul dispune de resursele necesare în vederea dotării cu astfel de aparatură.

La finalul vizitei, Sorina Pintea a precizat că nu a constatat nereguli, fapt pentru care a decis să aprobe alocarea întregii sume solicitate de către conducerea spitalului și a primăriei din Horezu pentru a se achiziționa ecograf Dopller,  analizoare, aparat roengen și sistem videonscopie.

 

Totodată, aceasta a lăsat de înțeles că în următoarele zile nu va mai efectua controale inopinate, însă va relua seria acestora imediat după alegerile europarlamentare, având deja stabilită destinația în care va ajunge pe data de 27 mai. „După 27 mai va fi prima vizită inopinată şi ştiu şi unde voi merge. Eu îmi aleg aceste spitale în funcţie de reclamaţii. Vă imaginaţi că în momentul în care ai 62 de reclamaţii de la un spital începi să-ţi pui anumite semne de întrebare. Adică nu or fi toţi nebuni cei care reclamă. Deci, sunt probleme şi merg în funcţie de numărul de reclamaţii. Pot să vă spun că marea majoritate a reclamaţiilor sunt legate de condiţiile igienico-sanitare, de păstrare a igienei. Mi se scrie de obicei că atunci când venim se face curăţenie, dar eu pot să spun, că sunt şi manager şi femeie, şi văd dacă s-a făcut curăţenie astăzi sau dacă se păstrează”, a declarat Sorina Pintea la finalul vizitei de la spitalul din Horezu, unde s-a întâlnit și cu cadrele medicale din unitatea sanitară, cu care a discutat despre asigurarea asistenței medicale și a accesului la medicamente a pacienților din zonă. 

 

În cadrul conferinței de presă organizată cu prilejul vizitei, ministrul Pintea a precizat și că multe dintre reclamațiile primite se referă la faptul că în secțiile UPU nu se respectă timpii de așteptare, iar pacienții sunt nevoiți să aștepte ore în șir, chiar și în situația în care medicii nu sunt ocupați cu cazuri grave.

Pe de altă parte, ministrul a dmis că există și numeroase cazuri de pacienți care se prezintă în mod nejustificat la Urgențe, problemele lor de sănătate nefiind unele foarte grave și putând fi rezolvate de medicul de familie sau de un medic din ambulatoriu.

Una dintre problemele punctate de ministru a fost aceea că nu puține sunt și cazurile de pacienți care vin la UPU știind că astfel vor beneficia de analize și investigații gratuite, unii dintre ei exagerând în privința simptomelor tocmai pentru a duce medicii în eroare și a fi considerați cazuri urgente și tratați cu prioritate.

Pentru a informa pacienții în privința semnificației exacte a unei urgențe medicale Departamentul pentru Situații de Urgență desfășoară, în această perioadă, o campanie de conștientizare și educare, însă sălile de așteptare de la secțiile UPU sunt în continuare aglomerate.

Ministerul Sănătății a modificat recent și protocolul de triaj, care prevede timpi mai lungi de așteptare pentru cazurile care nu reprezintă urgențe majore, pacienții care necesită doar un simplu consult putând aștepta până la 240 de minute până la a fi preluați în zona de tratament.

 

De asemenea, pacienții considerați cazuri non-urgente, încadrați la codul albastru, pot aștepta 120 de minute, în timp ce termenul de preluare a cazurilor urgente, încadrate la cod verde, este de 60 de minute. Pacienții aflați în stare critică, trebuie preluați în termen maxim de 15 minute, iar cazurile cele mai grave, care necesită resuscitare, trebuie preluate imediat, acestea încadrându-se în zona de cod roșu.

Noul protocol de triaj urmează să intre în vigoare în perioada următoare, ministerul prevăzând totodată și amenzi substanțiale pentru nerespectarea timpilor de așteptare. În aceste condiții, ministrul a avertizat că odată cu intrarea în vigoare a noului protocol se va trece și la aplicarea de sancțiuni, în cazurile în care se va constata că nu se respectă timpii de așteptare, iar pacienții sunt lăsați să aștepte, deși personalul medical nu este ocupat cu alte cazuri mai urgente.

Există un protocol de triaj pe care l-am publicat acum, dar pe de altă parte, pe site-ul ministerului, sunt publicate şi amenzi. Actul normativ va intra în vigoare la expirarea perioadei de transparenţă şi atunci, cine îşi permite să ţină pacientul în sala de aşteptare fără să aibă cod roşu înăuntru va plăti o amendă substanţială”, a anunțat Sorin Pintea.

Ministrul nu a făcut însă nicio referire la criza de medici urgentiști cu care se confruntă unitățile medicale și care, de multe ori, reprezintă cauza principală a timpilor mari de așteptare a pacienților.

 


Adaugati un comentariu


 

*